„Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim blânzi, cinstiți și smeriți cu inima, dar nu tâmpiți” – Nicolae Steinhardt

Interogația din titlu a fost adresată acad. Dinu C. Giurescu de către un scriitor. Ce a răspuns marele istoric? „Da. Absolut. Nu este niciun fel de problemă”. Și a continuat clar: „Noi suntem de aici, nu ne-a adus nimeni de nicăieri, suntem de aici, de pe acest pământ. Scopul multiculturalismului este să ne destrame ideea din care face parte și religia” (Sursa: „Pe prispa istoriei” de Radu Buzoianu). La un asemenea răspuns doct, întrebarea „Credeți în Dumnezeu?” pălește, se clatină. Este de datoria noastră să facem o precizare: în istorie există două tipuri de oameni de știință – unii acceptă existența lui Dumnezeu, alții n-o acceptă. Cu poporenii de rând lucrurile stau mai simplu. Dacă îl întrebi pe nea Cutărică în ce relații se află cu Cel de Sus, răspunde încrezător și cu bun simț. Zice: „Cred în Dumnezeu! Sunt sănătos și am familie frumoasă. Credința mă ține în picioare. Slujba e bănoasă, deocamdată. Fără credință, nu faci nimic!”. Asta nu înseamnă că toată lumea îl iubește pe Doamne-Doamne. Să nu exagerăm! Gică Contra n-a dispărut. Ascultați-l! „Bă fraților! Avem război la graniță, criza ne-a pătruns și în oase. Planeta a ajuns la 8 miliarde de suflete. De ce ne-a lăsat Dumnezeu de izbeliște?”. „Atotputernicul nu seamănă cu un moș împovărat de ani, cu părul alb-alb, cum v-a spus învățătoarea la școală. Nu stă pe tron în Cer, așa cum l-ați văzut în persoana actorului Dorel Vișan. Astea sunt fantasme de adormit copiii. Adevărul arată altfel” (Freud).

Dumnezeu știe

Cu mulți ani în urmă, în bătrânul Iași, la Spitalul „Sf. Spiridon”, opera cu rezultate de excepție dr. chirurg Nicolae Oblu. Profesorul era omul bisturiului, cu viață organizată după rigorile profesiei: culcatul devreme și sculatul de dimineață. Totul mergea perfect. Și deodată a venit norul negru, cel din teatrul antic care ni i-a lăsat pe Oedip, pe Andromaca, pe Antigona, nor prevestitor de nenorociri. Și familia celebrului doctor Oblu a intrat în piaza rea. A fost atinsă mai întâi fiica, medic cu doi copii, mândria familiei. A fost o lovitură în fața căreia tot Iașul a rămas încremenit. Au fost zile și nopți de luptă cu boala, în fața căreia profesorul s-a dovedit neputincios, deși viața exista. Agonia fetei a grăbit boala doamnei. S-a stins neștiută și demnă ca o lumânare subțiată din ce în ce. Profesorul a fost un om tare până la sfârșitul vieții. Și-a dat seama că este un sfârșit când n-a mai avut bisturiul în mână. Opera în vis. Stătea de vorbă cu soția, cu fiica, pe care nu le-a putut ajuta. Profesorul n-a mai vrut să trăiască. N-a întrebat niciodată: „De ce Doamne?”, „Unde am greșit Doamne?”.

Dumnezeu nu-ți pune în traistă

„Dumnezeu a făcut lumea și Universul, ne-a dat creier, cu care noi suntem obligați să descoperim ceea ce Dumnezeu a creat”. Așa a grăit acad. neurochirurg Leon Dănăilă, care a fost desemnat în primele 100 de genii, alături de Albert Einstein și alții ca el. Nu trebuie să ai studii profunde de teologie ca să-ți dai seama că Teologia și Știința se deosebesc. Prima, Religia explică începutul lumii apelând la Dumnezeu, a doua, Știința, trage concluziile bazându-se pe spusele Celui de Sus. Dumnezeu a îngăduit ca știința medicală să meargă până la un punct, cel în care doctorul ridică din umeri, te asigură că a făcut tot ceea ce ține de el și de aici „scapă cine poate”. Exemple convingătoare? Am copilărit într-o mahala mizeră din Târgul Pietrei, de pe malul stâng al râului cu nume de crăiță frumoasă – Bistrița. Aici, doctorul pătrundea numai cu trăsura, plătită de suferind. După ce consulta bolnavul, îi dădea o rețetă cu hapuri și injecții, apoi instruia gazda. Zicea: „Îi dai medicamentele trecute pe rețetă, după ce le-ai cumpărat de la spițeria lui Papa-Sotir din mahalaua Precista, de pe str. Alexandru Lăpușneanu. După aia, aștepți 10 zile. Dacă se vindecă e bine. Dacă nu, să nu mai vii la mine. Eu atâta am putut face. Rugați-vă lui Dumnezeu pentru bolnav. El este salvarea tuturor”. Și cu asta basta, ori ajungeai la Borzoghean, sub castanii umbroși, ori luai viața de la capăt, cu speranțe noi. Cum să nu te rogi Celui de Sus?

Românii au o zicere frumoasă. Ascultați-o! „Câinii mor de bătrânețe. Gardurile putrezesc. Omul se petrece”. Cum se petrece? Depinde de la caz la caz. Unii merg la biserică în fiecare duminică, până în ultima clipă. Alții se roagă, spun Tatăl nostru, Crezul și citesc Biblia din scoarță în scoarță. Bădia Gheorghe înainte de a face dragoste cu Maria sa întoarce icoana cu fața la perete. E bine crescut. Ați observat? Biserica e ridicată întotdeauna în centrul satului, lângă cimitir și școală. Cârciuma lui Privatizatul e mai la dos, că aicea vine tot felul de lume, de la primarul comunei până la…

Așa a fost dintotdeauna. Am citit o carte în care se povestea că Ghiță Dej a fost văzut făcând cruce la înmormântarea lui Petru Groza. Ei, și? Că fiica primului secretar Dej n-a acceptat să locuiască cu tatăl său dacă nu o lăsa duminica la Biserică. Și primul dictator comunist a cedat. Se spune că și nea Nicu respecta Crăciunul și Revelionul. Evident, după ce rezolva problemele țării. Anul acesta, la 14 octombrie au fost văzuți puțini politicieni la Cuvioasa Parascheva, la Iași. Motivele? La astfel de procesiuni, porția de aplauze pentru politicieni e mai mică. Au fost zăriți doar Gigi Becali și senatoarea Șoșoacă. Regret că n-am văzut-o făcând cruce. Probabil a făcut la Ambasada Federației Ruse de la București, cu Severin.

Concurs de perspicacitate religioasă

Avem pe o măsuță expuse trei mere frumoase. Mărul lui Adam și Eva, mărul care i-a picat în cap lui Newton și mărul mușcat, al lui Steve Jobs. Regulamentul concursului cere să alegem mărul cel mai benefic pentru concurent. Pentru asta, se înțelege, trebuie cunoscută cu lux de amănunte povestea celor trei mere. O știți? Cine o știe câștigă. Creștinismul este o înțelegere între divin și om pe cale liberă. Pe calea acceptării libere a voinței omului. Omul, dacă vrea, crede în Dumnezeu, dacă nu vrea, nu crede. Dar, dacă nu crede, atunci își pierde demnitatea morală.

Un exemplu? Criticul literar Dan C. Mihăilescu a făcut o excursie la Muntele Athos împreună cu un grup de credincioși. Când au ajuns în Biserică, toți participanții români și greci au căzut în genunchi. Criticul a rămas în picioare, mândru ca un haiduc. Și a zis în gândul său: „Doamne, te-aș minți dacă aș îngenunchia. Nu cred, dacă îngenunchez îți arăt credința mea”. Și a rămas în picioare. Cum a fost privit? Are importanță? În fond, a îngenuncheat „în picioare”. La Mitropolia din Iași, la intrare sunt 32 de trepte. Unii din credincioși urcă aceste trepte târându-se în genunchi. Cu asta devin mai credincioși? Pe vremea partidului unic, unii comuniști se băgau în poză mai violent, călcând tovarăși de drum. De ce procedau așa? Deoarece carnetele lor de partid erau mai roșii decât ale celorlalți.

Vă e frică de Dumnezeu?

Omul este o ființă spirituală. Îl are pe Dumnezeu în interiorul lui. Dumnezeu nu este așa cum l-a prezentat Freud, că ar fi un fel de nostalgie după tată al copilului. Dumnezeu este un adevăr fundamental. Simpaticul actor Dan Puric, în savuroasele sale conferințe spunea că cel mai mare păcat al românilor este ateismul. Și pentru a convinge pe admiratorii săi, reconstituia momentele de glorie ale lui Ștefan cel Mare și Sfânt, când, după fiecare bătălie, se ridica o biserică (Piatra Neamț, Războieni, Tazlău, Putna). Și mai făcea ceva, reconstituia drumul parcurs de voievod, ultimul, de la Suceava la cripta de la Putna cu carul cu boi. Cum l-a plâns toată țara. N-a uitat regizorul Puric nici de gimnasta Nadia Comăneci, care a luat la Montreal șapte note de 10.00 (zece), admirată de toată lumea. Și tenismena Simona Halep crede în Dumnezeu. După fiecare partidă dificilă aruncă racheta din mână, face cruce și privește spre cer, spre Cel de Sus. Nu așa spune Tatăl nostru?

Și cum Dumnezeu există, chiar dacă nu l-a văzut nimeni, se naște o întrebare firească: ne este frică de Dumnezeu? N-am zis teamă. Pentru că teama și frica se deosebesc. Teama duce la groază, frica nu. Răspunsul este afirmativ. În viață prin comportamentul nostru prea îl dezamăgim pe Dumnezeu. De asta ne ferim, până greșim.

Comentariile documentate ale academicienilor, universităților, medicilor, artiștilor… referitoare la Creator, din prezentul material, nu se pretind un răspuns exhaustiv la întrebarea „Credeți în Dumnezeu?”. La această întrebare trebuie să răspundă exegeții din domeniul teologic, care sunt „autorizați”. Cei ce știu Biblia pe de rost. Rândurile de față sunt un simplu îndemn spre citire și meditație, pentru persoana dv.

În ziarul „Cotidianul” din 4 octombrie a.c. se făcea o comunicare importantă. Editura Transilvania a scos o carte nouă intitulată „Unde este Dumnezeu?”, semnată de Andrei Marga și Florin Ludușan. Primul autor fiind specialist în Ortodoxie, al doilea adept al Bisericii Penticostale. De fapt, pomenitul volum înseamnă trei conferințe pe care prof. Marga le-a susținut la Târgu Mureș pe tema creștinismului actual. Cartea surprinde prin tematica sa, care este rar abordată. Din această lucrare aflăm că „Dumnezeu a murit” după Nietzsche. Mulți cititori pot crede că despre Atotputernicul din ce s-a scris destul și subiectul este perimat. Nimic mai greșit! Omul nu poate trăi fără de Dumnezeu. Dacă și bețivii au Dumnezeul lor, cum justificați lipsa lui din peisaj? Cum chichirezul nu se poate povesti, ascultați sfatul matematicianului Grigore Moisil, citiți mult pentru că „Neștiința ne costă mai mult decât știința”. Am zis!

Prof. Dumitru RUSU

Ilustraţie: Michelangelo Buonarroti-Crearea lui Adam