După pensionare, majoritatea oamenilor se retrag într-o zonă de confort și reduc la minimum toate activitățile sociale. O parte, însă, încearcă să fie folositori comunității prin diverse activități. Este și cazul unui fost comisar șef de la Poliția municipiului Roman, care a demarat o activitate de ajutorare pentru persoane aflate în nevoie. Numele său este Constantin Stroia, de profesie jurist, absolvent al Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” București. A activat ca lucrător de poliție în domeniul juridic, a deținut funcții de ofițer specialist în domeniul criminalității economico-financiare. Ulterior, a ocupat numai funcții de comandă, şef birou anchete cercetări penale, structură care făcea legătura între Poliție și Parchet și care finaliza cercetările penale. După ce structurile de cercetare penală au fost reorganizae, a deținut funcția de șef birou criminalistică. A lucrat nouă ani în sistem economic, aproape nouă ani în cercetare penală și aproape nouă ani în criminalistică. Activitatea a fost desfășurată numai în cadrul Poliției municipiului Roman, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț. S-a retras din activitatea profesională în 2017, la 54 de ani.

*** * * * ****

– Domnule Stroia, după pensionare, ce activități ați inițiat?

Aici este o poveste interesantă. Data de 2 septembrie 2017 a fost ultima zi de muncă, iar după două zile, la Roman, am deschis o cantină socială. În acest domeniu, nu am avut nicio implicare până atunci. Soția mea, Mariana Stroia, promisese cuiva că se va ocupa de tot ceea ce înseamnă administrare, de formare a unei echipe și toate celelalte, care să se ocupe de activități caritabile. Aceste evenimente nu au fost întâmplătoare, nici cu ieșirea mea la pensie și nici cu promisiunea soției, pentru că dacă aș fi lucrat în continuare nu puteam să mă ocup de viitoarea cantină socială. La fel soția, care era angajat al Poștei Române. Spun aceste lucruri, pentru că activitatea principală la cantina socială se desfășura în cursul zilei, până la amiază.

– De fapt, ce-ați făcut?

Practic, noi preparam și pregăteam hrană pentru 15-20 de persoane, respectiv o masă de prânz în fiecare zi lucrătoare, de luni până vineri. Sâmbăta, duminica și sărbătorile legale, nu! Era vorba de felul întâi, felul doi și desert. Nu ne-am implicat și în alte proiecte, dar să știți că nu a fost o muncă ușoară timp de 5 ani.

– De unde vă aprovizionați cu alimente?

Acestea veneau din resurse proprii și din donații. Proiectul a plecat de la propunerea a două familii din Austria, care ne-au finanțat cu 300 euro în fiecare lună. Acum, 300 euro sunt echivalentul a 1.500 lei. Dar, suma era mică pentru a asigura, în fiecare zi, câte o masă pentru persoanele respective. De aceea, am încropit o echipă de voluntari, care ne ajuta de câte ori era nevoie.

– Câți oameni s-au adunat în jurul dvs.?

În total, vreo 18 persoane. În fiecare zi aveam câte două femei care preparau hrana. Sunt câte zece în fiecare săptămână. Aveam și alți voluntari, două femei din comune, care trebuia aduse la cantină, dar și duse acasă. Altcineva le lua și le transporta la domiciliu. Ce-am reușit să adunăm se realiza numai de voluntari.

– Ați avut firme care să vă ajute?

Nu. Totul a venit de la voluntarii noștri.

– Totuși, este o cheltuială, ca să nu mai spunem de gaz metan, energie electrică, etc.

Noi am funcționat în bucătăria Bisericii Penticostale din Roman. Persoanele nevoiașe nu erau alese pe criterii religioase. Nu era un criteriu, iar noi nu ne adresam celor din biserică, ci persoanelor aflate în dificultate din afara bisericii. Inițial, au fost două propuneri. Era o femeie în vârstă, văduvă, care locuia aproape, și căreia i-am făcut oferta de a veni și ea la masă, dar a refuzat. A mai fost un bătrân care locuia în zona Anton Pan, dar a spus că îi este foarte greu să vină la masă, fiind departe de cantină. În rest, toți au fost oameni din afară, iar participarea lor la proiectul nostru nu a fost condiționată, sub nicio formă, de frecventarea Bisericii Penticostale. Au fost chestiuni opționale.

15-20 de familii cu probleme

– Totuși, aveați oarece tangență cu biserica…

Cum să nu! Aproape un an, biserica făcea câte o colectă o dată pe lună, iar suma care se aduna ajungea la cantină. S-au strâns de la 400 la 1.100 lei. Banii nu ne ajungeau, pentru că erau luni în care se strângeau doar 400-450 lei. Nu erau sume mari. Proiectul a plecat la drum și la inițiativa fostei conduceri a Bisericii Penticostale Roman, iar noul pastor nu a privit cu îngăduință, pentru că acțiunea noastră venea de la precedentul. Au apărut anumite discuții, iar în acel moment am spus că nu mai avem nevoie de cantină, iar cu banii mei pot să fac ce vreau. Până la urmă, am rămas tot acolo, pentru că era un proiect pe care l-am promovat și susținut. Nu am dorit să fac voia unora care nu au contribuit cu nimic. Cu toate acestea, cantina a mai funcționat, totuși, doi ani.

– Acum funcționează?

Nu, pentru că, în prezent, proiectul funcționează, dar sub altă formă. Interesant este altceva. O parte din beneficiarii care veneau la masă nu erau studenți, nici olimpici sau premianți, ci oameni de la periferia societății. Mai mult, o parte dintre ei mi-au fost clienți cândva.

– Au și ei dreptul la viață…

Au și ei acest drept, iar acum în loc de cercetare primeau o farfurie de mâncare. De aceea, am reorganizat activitatea, iar noul proiect are alt mod de lucru. Identificarea familiilor din Roman, care trec prin dificultăți materiale și financiare. Nu am avut ocazia să le cunoaștem înainte. În cei cinci ani, a fost un efort extraordinar pentru că nu am cedat. Au fost lucruri care m-au mulțumit, altele care m-au nemulțumit. Am reorganizat activitatea, în sensul că la aceste familii să le ducem pachete periodic, cu alimente de bază: cartofi, ulei, zahăr, paste, orez, o pungă de făină, un pachețel de carne și multe altele. Or, aceste lucruri nu impun prezența mea în fiecare zi. Noi suntem un popor cu rădăcini creștine, dar mi-ar plăcea să nu fie doar creștini în teorie, ci și în practică. Una dintre cerințele Mântuitorului este cea care se referă la săracii pe care îi vei avea alături mereu. Important este să identificăm familiile care au nevoie de alimente, pe care le ducem, bilunar, alteori de trei ori, pachete cu alimente. Mai mult, pentru identificarea familiilor nevoiașe din Roman, am încheiat un protocol de colaborare cu Direcția de Asistență Socială. Astfel, funcție de bugetul pe care îl vom avea, vom oferi ceea ce vom putea. Direcția respectivă mi-a dat o listă de persoane, atât cât am cerut noi: 15-20 de familii. Sunt familii cu mai mulți copii, familii de bătrâni, dar cu o singură condiție. Să aibă posibilitatea de a se gospodări, o bucătărie în care să poată să-și prepare mâncarea.

Asociația ”Vestea bună”

– O familie cu șapte copii și un salariu…

Se califică. Din cele 15 familii, pe care ni le-au dat, practic, mai mult de 5 pe lună nu putem susține. De aceea, din cele 15 trebuie să identificăm familiile cu cele mai mari probleme. Am discutat și cu ceilalți membri din asociație, care se numește ”Vestea bună”. Am dat această denumire, pentru că oamenii au nevoie de vești bune. Repet, nu ne interesează apartenența lor religioasă. Nu este un criteriu de evaluare. Mi-am imaginat că este mai ușor să duci pachetele acasă, dar nu este așa. În pachet trebuie să fie minimum un litru de ulei, de făină, cartofi 10 kg și ce-o mai fi. Un pachet costă 200 lei. De asemenea, zilele acestea am fost la Banca pentru alimente de la Roman, cu care am încheiat un contract. Este o organizație care adună alimentele din supermarket-urile mari, care sunt în prag de expirare și pe care le distribuie. Mi s-a deschis repede o ușă, pe care nu am refuzat-o. Acolo totul funcționează astfel: primul venit, primul servit. Ca atare, la ce putem aduna noi din cotizații, donații și multe altele, se vor aduna și aceste produse. În asociație suntem 16 membri. Cereri în alb mai am, așa încât aștept noi membri. Fiecare poate face câte ceva și se adună. Ar fi și mai frumos, dacă anume ar putea veni lângă noi, ca să ne ajute, iar împreună să ajutăm oamenii nevoiași. Pot veni și persoane fizice, pentru că fiecare ajutor poate fi benefic pentru un om. Avem nevoie și de oameni care au mijloace de transport, spun asta, pentru că sunt foarte multe de făcut. Apoi, este nevoie de persoane care sunt dispuse la socializare, să meargă la ușa omului. Este o muncă imensă. Vedeți, aici este o altă problemă. Cei de la Banca de alimente vor și ei ceva de la noi. Au anumite campanii care trebuie promovate prin noi, ca oamenii să doneze alimente și acolo. Este un fel de container unde se donează. Le-am spus că atunci când se donează, totul este al lor. În asociație am persoane puțin mai în vârstă și făcând o comparație, un kg de orez îmi ajungea pentru 18 oameni la cantină. Acum, la pachet, este mult mai greu. (Rep.)