Boboteaza și tradițiile ei

Sfințirea tuturor apelor sau Boboteaza

Preotul sfințește casele cu apa care a fost sfințită – Agheasma Mare în dimineața aceea, după Liturghie. Oamenii țin post negru până ce vine preotul și beau din această apă sfințită.

Preotul este precedat de copii îmbrăcați în cămăși albe, sunând din clopoței și deschizând calea preotului. Copii strigă ”Kira Leisa”, adică pronunțarea românească a grecescului ”Kyrie Eleison” (”Doamne miluiește”). Pe lângă Troparul Bobotezei, copii cântă colinde speciale, care descriu minunea petrecută la Iordan (Botezul lui Iisus).

În ziua de Bobotează, după Liturghie, preotul împreună cu enoriașii fac o procesiune spre un lac, râu sau izvor, pentru slujba Sfințirii Apelor.

Când Troparul Bobotezei începe, vânătorii și pădurarii satului împușcă peste ape, ca să alunge duhurile necurate.

Se crede că, în ziua aceasta, toate apele pământului sunt sfințite. Din acest motiv, femeile nu spală rufe pentru următoarele opt zile, până la sfârșitul praznicului.

În tradiția populară românească s-au păstrat numeroase povești, legende, leacuri, în care apa joacă rolul cel mai important – dătătoare de Viață, sau de moarte. De multe ori, eroul este înviat cu ajutorul apei. Aceasta duce la o concluzie: strămoșii noștri cunoșteau aceste Taine Dumnezeiești privind apa! Să fim conștienți de următoarele: Hristos este Calea, Adevărul și Viața! Unele dintre aceste Taine se află pe masa de lucru a savanților contemporani. De asemenea, Mîntuitorul Iisus Hristos ne-a dat leacul mîntuirii: „Cine nu se va naște din Duh și din Apă nu va intra în Împărăția Cerurilor”. Tradiția creștină pune la dispoziția celor care Îl iubesc și Îl cinstesc pe Mîntuitorul Iisus Hristos Apa dătătoare de Viață, realizată la slujbele de Sfințire a apei: Agheasma Mare și Agheasma obișnuită. Să nu uităm apa sfințită în care ne botezăm pruncii, care modifică starea de conștiință, datorită rugăciunilor către Sfînta Treime, realizate de Slujitorii de Dumnezeu.

Apa în tradiția populară românească

Modelul reînvierii eroului din basmele românești, care, în urma unei morți năprasnice, este scăldat în două ape – apa vie și apa moartă – ilustrează cunoașterea inițiaților benefici de pe aceste plaiuri.

Moartea nu se opune vieții, ci o completează și o condiționează chiar – reciproca este, de asemenea, valabilă -, iar funcția apei moarte nu o contrazice pe aceea a apei vii – aspect specific doar spiritualității benefice din Carpați.

Oficianta acestui ritual de reînviere nu are cum să fie decât o femeie, o zână sau o fecioară, preoteasă.

Potrivit lui Romulus Vulcănescu, apele mirifice sunt: Apa Duminicii și Apa Sâmbetei. „Apa Duminicii izvorăște din Paradis, dă deviere Cerurilor în spirală și coboară pe pământ, ca o apă fastă, benefică. Apa Sâmbetei dă târcol Pământului și coboară în spirală în fundul Iadului ca o apă nefastă, malefică. Apa Sâmbetei este mai mult decât un rău infernal, un rău-prag ce desparte lumi ireconciliabile (precum Styxul mitologiei grecești), apa primordială care nu lasă pământului autonomie totală („ea împrejură pământul ca un gard”). Pe prima, oamenii o invocă în rugăciunile lor, pe a doua o urăsc și o blesteamă ca fiind infernală. Pe firul acestor ape, oamenii pot urca în ceruri sau coborî în subpământuri, bineînțeles respectând ritul călătoriei în spirală.”