Cazul asistentei medicale Marinela Diaconu, condamnată la 3 ani închisoare, cu suspendare pe 3 ani, pentru trafic de influență – a cerut 4.000 euro de la o femeie căreia i-a promis că o ajută să fie angajată la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, revine în atenție în urma unei sesizări primite de la un cititor. Detalii interesante despre cum a procedat, inclusiv cu varianta unui contract de „împrumut” autentificat la un notar și care să fi ascuns proveniența banilor, puteți reciti aici.
Atunci când a emis sentința instanța a ținut cont de faptul că Marinela Diaconu are 60 de ani și a fost cooperantă cu procurorii. Cititorul nostru ne-a sesizat un alt aspect, mai mult cu valoare morală, faptul că Marinela Diaconu predă în continuare la Școala Postliceală FEG Piatra-Neamț și adresează o întrebare retorică referitoare la aspectul moral al chestiunii: „…dă lecții la viitorii asistenți ca să facă …ce?”.
FEG Piatra-Neamț, prin vocea directoarei Veronica Corduneanu a declarat că Marinela Diaconu predă de câțiva ani, dar că nu are ce să-i reproșeze profesional. „Noi suntem o școală postliceală privată, doamna Diaconu predă disciplina de specialitate la noi de vreo 4 ani și când am aflat am fost foarte surprinsă. Dumneaei este un bun profesionist, nu am ce-i reproșa, este foarte dedicată și, în plus, condamnarea nu vizează interdicții de a profesa. Îmi pare rău de cele întâmplate, dar la noi exclus să fi cerut de la cineva ceva”.
Sigur că, fiind o școală postliceală privată, unitatea își rezervă dreptul de a angaja pe oricine dorește, în definitiv instituția școlară își alege standardele de integritate. După condamnare, Marinela Diaconu a rămas și angajata Direcției de Sănătate Publică Neamț, sentința permițând acest lucru.
C.I.

Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
NewsEdge China își accelerează exporturile. Boom-ul AI și cererea pentru tehnologie împing comerțul la niveluri record
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT





Un comentariu
Și de unde vreți să-și facă recrutările doamna profesoară? Pe plantațiile de șpagranghel? Oameni cheie, în funcții cu lăcată.
Doamne, că răi mai sunteți!