În Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne se face pomenirea morților, pentru că în duminica următoare Biserica a rânduit să se facă pomenire de Înfricoșata Judecată și A doua venire a lui Iisus Hristos. Prin tradiție, o zi consacrată morților este ziua de sâmbătă. Aceasta este marcată de pomeni consistente, specifice momentului și slujbe la biserică. Fiind ultima săptămână a cărnii, piftia servită la masă în familie, dar și oferită spre pomană, poate fi considerată un aliment ritual și deopotrivă o delicatesă în lumea satului de altădată. La Moșii de Iarnă și de Vară se spune că sufletele răposaților sunt pe această lume și le dau de mâncare de pomană. Sâmbăta cea din urmă din săptămâna de carne din dulcele Crăciunului este numită și Sâmbăta piftiilor. În această zi se mănâncă și se dau de pomană piftie și alte răcituri, potrivit unor vechi tradiții din lumea satului. Pentru a respecta până la capăt obiceiul, trebuie ca ceea ce rămâne nemâncat să se arunce a doua zi, în Duminica lăsatului sec de carne. Dacă era respectată această tradiție, oamenii spuneau că natura se răzbună, aducând valuri de frig în toiul verii. Fiecare familie oferea de pomană pentru sufletul celor morți colaci, piftii, colivă și lumânări. La biserică erau pomeniri și se fac parastase la morminte. Bătrânii de altădată spunea că, în această zi preoții duc colaci acasă cu sacii (atât de mulți primeau de la oameni) și, după ce se strică, îi dau la porci. Mai mult, femeile care nu respectau tradiția și lucrau în această zi erau pedepsite să tremure ca piftia și se spunea că „li se întoarce pomana”. Se ungeau vitele la picioare cu piftii, mai ales caii și boii, ca să tremure hoții când vin să-i fure.

Obiceiuri creștine de Duminica Lăsatului sec de carne

Duminica Lăsatului sec de carne cade anul acesta pe 19 februarie. Această Duminică a fost denumită de către Sfinții Părinți Creștini – Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Acest reper religios și spiritual cu o săptămână înainte de începerea Postului Mare are rostul de a ne aminti că Judecata este înfricoșătoare datorită semnelor naturale care o preced și care sunt anunțate în Sfânta Scriptură: soarele se va întuneca și luna nu va mai lumina, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui (Matei 24, 29). În al doilea rând, este înfricoșătoare prin solemnitatea ei – Mântuitorul Iisus Hristos sosește cu slavă, cu putere, împreună cu sfinții îngeri pentru a judeca toate generațiile și toate popoarele. În al treilea rând, aceasta judecată este înfricoșătoare și prin neprevăzutul pe care-l descoperă. Este înfricoșătoare mai ales pentru că ne înfățișează contrastul dintre smerenia lui Dumnezeu-Omul în istorie, care respecta libertatea noastră, și slava dreptății Sale în ziua evaluării libertății noastre din istorie – la sfârșitul lumii. În această zi se sărbătorește lăsata secului de carne prin ospețe în familie, la care sunt invitați prieteni și rude.

Obiceiuri și tradiții în Săptămâna Albă

Săptămâna Clisei sau Săptămâna Albă este cea care face legătura dintre perioada consumului de carne și lactate și cel de post, ultima săptămână în care se mai mănâncă orice fel de carne. Zilele de sărbătoare sunt sâmbăta și duminica. Ultima zi în care se poate mânca preparate din carne, înaintea Postului Paștelui se numește Duminica Lăsatului de sec de carne. Atât Lăsatul de sec de carne, cât și cel din săptămâna ce urmează, Lăsatul de sec de brânză, păstrează reminiscențele unor sărbători păgâne deosebit de importante pentru Calendarul popular. În plină iarnă existau ceremonii prin care se marca despărțirea oficială de frigul și de întunericul de moarte al iernii, precum și ceremonii de invocare a soarelui învingător. Acestea cuprindeau aprinderea și manipularea focurilor, săriturile în înălțime, veghea rituală, întrecerile cailor. Flăcăii obișnuiesc să facă focuri pe drumurile satului. Aprindeau câte o bucată de pânză dintr-un sac, după ce o înmuiau în petrol, o puneau într-un par, o ridicau în aer și alergau pe ulițele satului. Legarea grânelor este un obicei uitat în majoritatea comunităților rurale. În ziua lăsatului de carne oamenii se fereau toată ziua să umble cu vreun fel de cereale. Nu dădeau nici păsărilor de mâncare, nici de pomană, nici nu se duceau la moară. După ce se însera, luau tot felul de bucate în gură, închideau ochii și apoi, cu ochii închiși și cu gura plină cu tot felul de boabe, ieșeau de trei ori afară din casă și aruncau boabele la păsări.

Jocul Bătutul alviței

Alvița, un desert din nuci, miere și caramel, era folosită în lungile seri de iarnă de altădată, la diferite jocuri ale copiilor. Se lega de un cui bătut în tavan o ață lungă, până în dreptul pieptului copiilor. La capătul de jos al aței se lega o bucată de alviță. Doi sau mai mulți copii se așezau față în față și încercau să prindă de cât mai multe ori, cu gura, o bucată de alviță. După ce se mânca cât mai multă alviță, încercau să-și afle norocul. Cu o lumânare se aprindea sfoara de care fusese legată alvița. Fiecare copil încerca să ghicească cât va arde. Dacă flacăra se stingea și n-ajungea până la locul unde prorocise un copil, se credea că acela nu va avea noroc în acel an. Astfel copiii petreceau până la miezul nopții, jucând și alte jocuri în noaptea de Moși spre Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, spunând că în ziua aceasta Iisus Hristos stă la Judecată.

Superstiții în Săptămâna Albă

În Săptămâna Albă nu e bine să se însoare oamenii, și nici să moară, era una dintre regulile nescrise în lumea satului de altădată. Această săptămână era cunoscută și ca Săptămâna Nebunilor, pentru că în această săptămână numai nebunii pornesc a se însura, numai proștii și urâții satelor, abia acum se grăbeau să se căsătorească. În Săptămâna Brânzei se spunea că nu e bine să te tunzi, căci îți albește părul și îmbătrânești mai repede. De asemenea, se spunea că nu e bine să te speli pe cap, căci „se scutură burdufurile cu brânză în cap”, adică faci mătreață și albește părul curând.

Bătăile rituale din Lunea Burdufului

Lunea Burdufului este lunea din Săptămâna Brânzei. În această zi, gospodarii tăiau burduful de brânză pentru a se ospăta. Prima zi din Săptămâna albă era ținută de tineri pentru a se căsători repede, scria etnologul Th. Speranția. În această zi se porneau pe la sate „bătăi rituale”, care aveau rolul să „dezghețe” energiile oamenilor încetinite de iarnă. Astfel, se băteau cu burduful cei ce nu s-au însurat încă. Umblau și oameni mascați ce umblau cu burduful, și loveau și femeile care nu au făcut copii. Se spunea despre cei care nu erau de acord să fie bătuți, că nu se vor însura și femeile nu vor avea copii.

Postul soției în Marțea Albă

A doua zi din Săptămâna albă era ținută pentru ca oamenii să fie feriți de boli. Era serbată de către stăpâna casei casei cu post și prin nelucrare pentru sănătatea copiilor și pentru ca aceștia să nu se sperie și să nu vorbească în somn. În Marțea Albă nu se spălau rufe, nu se făcea baie, crezând că albește părul. În Marțea Albă era permis femeilor să spele rufe, dar nu să le întindă la uscat, crezând că va bate gheața.