De mii și mii de ani, oamenii se nasc, trăiesc și mor, pentru că așa a hotărât Dumnezeu, după ce a făcut lumea în mai multe zile. Cum viața nu este eternă, moartea a fost privită curios. Unii credincioși au acceptat-o cu resemnare, alții au contestat-o. Până și Eminescu a rămas surprins. A zis, la vremea lui: „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”. Moromete a fost mai tranșant, a recunoscut: „Dom’le, murim!”. Și a închis ochii. Curios sau nu, câțiva încăpățânați cronici au cerut Doamnei cu coasa să mai fie păsuiți, măcar un an, doi… un cincinal. Cum s-a numit această insistență neobișnuită? Rugă religioasă la început și apoi Tatăl Nostru. A fost „redactată”, cronologic, în slavonă, grecește și românește. Date documentate de „Tatăl Nostru în limba română” găsiți în cartea lui Iosif Camară, apărută la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iași, cu titlul, ați ghicit, cel din titlu. Volumul pe care încercăm să-l prezentăm „oferă o incursiune în istoria rugăciunii Tatăl Nostru în limba română începând cu cea mai veche versiune existentă, păstrată în Evangheliarul slavo-român din 1551-1553, și încheind cu cele actuale” (Sursa: „România literară”, din 13 ianuarie 2023). Lucrarea se încheie cu un corpus de texte, care cuprinde peste 200 de versiuni de rugăciuni din toate epocile scrisului românesc păstrate în manuscrise și tipărituri. Le răsfoim împreună? Am pornit!

Așa a vrut Dumnezeu

Demult, demult, Biserica (Casa Domnului) din mediul rural se construia în mijlocul satului, lângă cimitir, între școală și primărie. Preotul, învățătorul și primarul formau o tripletă de 14 karate. Fiecare își făcea datoria la locul de muncă cu „har și dar”, pentru că religia fără știință e șchioapă, iar știința fără religie e oarbă. Când preotul satului se întâlnește cu Ion, bețivul, îl întreabă: „De ce n-ai venit la Biserică, duminică?”. Necredinciosul răspunde sincer: „Părinte, am găsit sticla cu rachiu mai repede decât pe Dumnezeu!”. Dacă bețivul satului știe de la Nietzsche că „Dumnezeu e mort?”. Nu cred, el știe numai câte grade are Săniuța, cel mai parșiv rachiu din comerț. Pe Dumnezeu nu l-a văzut niciodată. Oamenii cred în existența lui Dumnezeu în funcție de reușita în viață. Dacă te îmbogățești peste noapte ca Becali sau Porumboiu, atunci Dumnezeu există și, foarte important, te iubește. Dacă dai faliment în afaceri și-ți mor copiii, atunci te îndoiești de existența lui.

După Decembrie ’89, numărul credincioșilor a crescut. Duminica, bisericile sunt neîncăpătoare. Numai că credincioșii vin la Biserică ca la locul de muncă. Cumpără lumânări de la intrare, dau un pomelnic, sărută icoanele, fac o cruce și pleacă. Gata, și-au făcut datoria față de Atotputernic. Nu știu rugăciuni, Tatăl Nostru, Crezul. Nu citesc Biblia, n-au auzit de Istoria Religiilor. Cred că Tatăl Nostru pe care îl știu din pruncie e așa de când lumea și pământul. Nu știu cum sună cea mai veche versiune a lui Coresi, tipărită la Brașov în 1562. Iat-o!

„Tatăl Nostru ce ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, să vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, cum în cer așa și pre pământ. Pita noastră sățioasă dă-ne nouă astăzi; și iartă nouă greșalele noastre, cum iertăm și noi greșiților noștri; și nu ne duce pe noi în năpaste; ci ne izbăvește pe noi de hicleanul. Că a Ta e împărăția și puterea și slava în veci. Amin!”. Ei, dragii moșului, „amu e amu”. După cinci secole de vorbit și scris românește, multe s-au schimbat. Mulți români au învățat Tatăl Nostru după ureche, că n-au știut carte bunicii noștri. „Reglaje”, „Ajustări”, „fine modificări” s-au făcut permanent. Am văzut mai demult un film sovietic în care un evadat dintr-un gulag, urmărit de paznici a căzut în zăpadă complet epuizat. Cu ultimele lui puteri l-a rugat pe Dumnezeu să-i dea bucata de pâine promisă în Tatăl Nostru. „Acum!”, „Acum!”. Și Dumnezeu n-a apărut cu „hleba salvatoare”. Și evadatul a fost prins.

Dumnezeu există, chiar dacă nu există

O barasabeancă de peste Prut a venit la Piatra Neamț la neamuri. Visul ei? Să asculte o slujbă religioasă în limba patriei pierdute, ținută de preoți cu odăjdii românești. A fost dusă la Catedrala ctitorită de Ștefan cel Mare, pe unde a trecut și gen. Ion Antonescu. După slujbă, „rusoaica” venită la frați a declarat: „Este singura slujbă religioasă din viața mea pe care am înțeles-o cap-coadă. Vă mulțumesc!”. Rugăciunea domnească Tatăl Nostru începe cu o invocație, continuă cu șapte cereri și se încheie cu o doxologie, cum să nu-i impresioneze pe credincioși? Tatăl nostru este rugăciunea rugăciunilor, împărăteasa rugăciunilor. E dificil de cuprins într-un cuvânt această rugăciune care uimește prin toate ale ei.

Când eram la primară, învățătorul nostru dl. Bogdan ne povestea cu pasiune despre latinitatea poporului nostru. Numai în zilele în care era binedispus. Parcă îl aud și astăzi. Copii, noi de la „Râm ne tragem”, a zis cronicarul moldovean Grigore Ureche. Asta înseamnă că suntem înrudiți cu Decebal, Traian, Gerula, Dicomes. Ultimul rege Dicomes stăpânea cuibul de vulturi de pe Bâtca Doamnei. Rugăciunea domnească Tatăl Nostru are în conținutul său peste 70% cuvinte latinești: Dumnezeu, înger, cruce… Suntem înrudiți cu toate popoarele latine. Țara noastră este o insulă a latinității într-o mare a slavismului. Asta-i situația! Apoi, după expozeu, trecea printre rânduri și, uitându-se la urechi decreta: „Tu ești roman! Tu ești dac”. Elevii cu urechile prinse sănătos de gât erau din Dacia Felix, restul romani. Ce mândri erau romanii!

La biserica din cartierul subsemnatului, vânzătoarea de la lumânări e ingineră. Atenție, ingineră cu diplomă. Cum după Revoluție, fabrica dumneaei s-a privatizat ca „8 Martie” din Piatra Neamț și „Țesătura” din Iași, a rămas șomeră. Dumnezeu i-a întins o mână, fără să se arate. Nu are bani în cont, dar pleacă acasă cu o felie de cozonac, parcă, un ou, o batistă. Evident, în zilele cu pomeni consistente. De la vânzătoarea de lumânări am aflat că slujba de înmormântare costă 200 de lei. E greu să trăiești, e greu să mori, zic oamenii de rând. Au dreptate?

Dumnezeu nu e mort

Așa se numește cartea semnată de Cristian Tudor Popescu, apărută la Ed. Polirom, 2022. Cine o citește află cele mai curioase informații despre marele gazetar. E foarte acid în relațiile cu semenii săi și-i taxează pe loc. L-a pus la punct și pe senatorul „Rudotel” (Corneliu Vadim Tudor), când trăia și se plimba prin Piatra Neamț, în jurul statuii lui Ștefan cel Mare.

Dacă e mândru că e român? Nu e, d-le mândru. Suntem dezbinați, suntem neuniți. Ne urâm până și de Ziua Unirii – 24 Ianuarie. Anul acesta la Iași, în Piața Unirii, ieșenii nu au dansat Hora Unirii, scrisă de Vasile Alecsandri. Așa ceva este incredibil. Ce spun înaintașii noștri? Rugăciunea Tatăl Nostru, tradusă de Antim Ivireanu din slavonă în românește a dat aripi ideii de unire a tuturor românilor. A deschis porțile larg spre anii 1600, 1859 și 1918. Încă de la acele vremuri, cele mai îndepărtate sate de la Nistru și Tisa au fost trezite de fiorul Unirii. România dodoloață nu e legendă, e istorie. Și când trece istoria trebuie să stai în poziție de „Drepți”!

Vă mai amintiți? Pe vremea comunismului când murea un tovarăș cu munci de răspundere, anunțul oficial nu folosea niciodată verbul a muri. Nici măcar a deceda. Se spunea simplu: „a încetat din viață”. Așa s-a întâmplat în 1965 când a plecat Gigi Dej „dincolo, la alte însărcinări de Partid. Astăzi, la ziua de naștere a unui om ilustru se vorbește despre „asasinarea lui de către contemporanii invidioși” (v. cazul Eminescu prezentat la televiziuni). Parcă nu se putea citi cartea lui Eugen Simion, intitulată „Maladia lui Eminescu”.

Viața înseamnă mișcare, evoluție, schimbare, întâmplare… Și mai înseamnă ceva: noroc și ghinion, soartă și destin în funcție de ce ești credincios sau ateu, penticostal sau pocăit. În Olanda, unde nivelul de trai este mult peste al nostru, au închis aproape toate bisericile sau le-au făcut magazine sau muzee, că nu se mai ducea lumea. „Aia este o țară stăpânită de Diavolul. Acolo se împreunează bărbați cu bărbați și femei cu femei, nu se mai fac copii și se vând droguri la liber” (Sursa: „Dumnezeu nu e mort”, de C.T.P.).

Trăim în lumea lui Doamne ajută! și Doamne ferește!

Indiferent cum s-au numit în decursul istorie, rugăciunile stră-stră- bunicilor noștri către Cel de Sus, Tatăl Nostru, Rugăciunea domnească, Rugăciunea iubirii… rugăciunile au rămas de o importanță extremă, au rămas consemnate definitiv în limba românească veche. Atenție, pentru totdeauna. Tatăl nostru, așa cum îl știm acum ne vorbește despre latinitatea limbii noastre, în mod evident. Dar ne vorbește aceasta și despre amprenta ei greacă, despre aromele și parfumurile grecești. De unde a apărut mireasma limbii grecești? Trebuie subliniat că numele Iisus Hristos, care pretutindeni vine din limba liturgică, nu a fost luat de români din slavonă, ci mai devreme din greacă. Întortocheate sunt căile Domnului, nu?

Curios sau nu, în timp de noi discutăm despre cele 200 de forme de Tatăl Nostru, alți semeni de-ai noștri îl prezintă pe Vladimir Putin, tipul clasic de Homo Sovieticus, produs de K.G.B. Informații ample găsiți în recentul volum intitulat „O carte despre Putin și despre Rusia de azi” – semnat de doi istorici reputați Galia Akerman și Stephane Controis. Este o carte care luminează personalitatea lui Putin, care în viziunea autorilor este un TĂTUC, mai mare decât Stalin. Mai mare decât oricine. În altă lucrare „Iarna la Kremlin. Rusia și a doua venire a lui Vladimir Putin”, Ed. Polirom, 2020, semnată de Robert Service, traducere Adriana Avramescu, „țarul” de la Moscova îl depășește ca amploare și putere pe Cel de Sus. „Putin e un dat de la Dumnezeu dat Rusiei. El ne-a dat libertatea” (Sursă: opera citată, pag. 282). Mai are rost să-l întrebăm pe patriarhul Kiril despre Putin? Niet! Toți sunt confecționați din același material, bolșevic! N-au auzit de Dumnezeu. Nici de iubire, nici de frățietate. Singurul lucru ce îi conduce e URA! Regretabilă, curioasă constatare.

Prof. Dumitru RUSU