În prima zi a lunii martie Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean și liderul PSD Neamț, așteaptă decizia completului de la Curtea de Apel Brașov în dosarul în care este judecat. Reamintim că în primă instanță Tribunalul Bacău l-a condamnat pe 6 aprilie 2022 la 8 ani și 4 luni de închisoare cu executarea pedepsei pentru 3 fapte de corupție, mai precis pentru trafic de influență. Pedeapsa este de 8 ani și 4 luni închisoare cu executare și, în plus, i se interzic toate drepturile referitoare la ocuparea, exercitarea și dreptul de a fi ales în funcții publice. Instanța a mai decis confiscarea a 80.000 euro și a 150.000 lei, menținerea sechestrului asigurător pe mai multe bunuri. Cheltuielile judiciare în sarcina celui condamnat se ridicau la nu mai puțin de 30.000 de lei. Sentința a fost atacată cu apel și procesul a fost strămutat la Brașov.
Este de remarcat perioada de aproape 11 luni cât a durat judecarea apelului și dacă nu se va pronunța decizia astăzi, sunt mari șanse să se ajungă la un an pentru tranșarea sa. Prima partea procesului a durat peste 4 ani, cu nenumărate amânări, strămutarea lui de la Neamț la Bacău, cu propuneri de recuzare a instanței și toate tertipurile acceptate de legiuitor pentru ca un personaj ca Ionel Arsene să poate avea asigurată o apărare cât mai betonată.
La o bursă a pariurilor neoficială, scepticii, care sunt siguri că există forțe uriașe care îl sprijină pe inculpat, sunt siguri de o amânare a pronunțării, dacă cu cumva de o trimitere spre rejudecare a procesului. Optimiștii spun că sun 50% șanse ca procesul să se încheie aici. Ei vin cu argumente scoase din întâmplări din Neamț, faptul că Arsene s-a grăbit să împartă bani către comunele din județ, că apropiați lui au tot mai multe întâlniri în care dezbat viitorul fără Arsene la conducerea județului.
Vă vom ține la curent cu decizia luată astăzi la Brașov. (V.B.)
Calendarul de plată a pensiilor în noiembrie: care sunt termenele pentru fiecare categorie- Titluri de stat FIDELIS în noiembrie: dobânzi neimpozabile de până la 7,75% la lei și 6,60% la euro
- FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice
- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
Accident la Vad Dragomirești: două persoane au fost transportate la spital- Iași. Accident cu victime multiple în localitatea Țigănași – a fost activat Planul Roșu de Intervenție
- „Dincolo de formă” – expoziție de pictură la Galeriile „Lascăr Vorel”
- Razie a Poliției în Neamț: șoferi băuți scoși din trafic de polițiști
- Polițist nemțean, performanță la Campionatul Mondial de Skanderbeg





Un comentariu
5.8 ExE
Greecia via Athos via Nechit