Finanțarea se asigură prin PNRR; cu fondurile alocate se vor achiziționa echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț
Consiliul Județean Neamț va implementa un proiect în baza căruia una dintre cele mai spinoase probleme cu care se confruntă Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, reducerea infecțiilor nosocomiale, va fi soluționată.
Ministerul Sănătăţii a finalizat și publicat lista obiectivelor de investiție selectate pentru finanţare prin P.N.R.R., iar județul Neamț a primit decizia de admitere la finanțare a proiectului „Achiziție echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț“, cu o valoare solicitată de 20.296.608 lei.
„Este o veste extraordinar de bună pentru instituția noastră, întrucât avem în subordine Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, instituție care se confruntă cu probleme în ceea ce privește infecțiile nosocomiale. În perioada imediat următoare va demara procedura pentru semnarea contractului de finanţare. Prin acest proiect vizăm creșterea capacității de gestionare și prevenire a infecțiilor nosocomiale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, în vederea reducerii infecțiilor asociate asistenței medicale, prin organizarea în cadrul spitalului a unor structuri funcționale de boli infecțioase.
Cu fondurile alocate prin PNRR se vor organiza în cadrul spitalului, în secțiile Ortopedie, Urologie și Oftalmologie, trei săli de operație septice independente, dedicate tratării pacienților cu Infecții Asociate Asistenței Medicale (IAAM) determinate de microorganisme multi-drog rezistente (MDR) și cu infecții cu Clostridium difficile, în scopul limitării riscului de apariție de infecții cu aceeași etiologie la alți pacienți internați, prin modernizarea sălilor cu sisteme critice, automatizate, specifice acestui tip de activități“, a declarat Ion Asaftei, președintele Consiliului Județean Neamț.
Prin același proiect se va realiza modernizarea spațiilor destinate efectuării procedurilor de hemodializă/hemofiltrare pentru tratarea dedicată / separată a pacienților cu IAAM și cu infecții cu Clostridium Difficile și a pacienților COVID, prin achiziționarea unei stații cu osmoză inversă – două locuri pentru hemodializă, în Secția de Hemodializă, Pavilion Medical, la parter.
De asemenea, se va asigura dezvoltarea, îmbunătățirea capacității și capabilității laboratorului de microbiologie din cadrul spitalului (Laboratorul de microbiologie). Un alt obiectiv urmărit prin proiect este reducerea riscului de infecții nosocomiale la nivelul spitalului, prin achiziționarea de echipamente și materiale sanitare performante.
Pentru secțiile menționate mai sus vor fi achiziționate echipamente specifice de dezinfecție automatizate și programabile, care vor simplifica activitatea de dezinfecție și vor asigura raportarea directă a activității și trasabilitate. Echipamentele vor diminua erorile umane și vor permite monitorizarea și respectarea proceselor de dezinfecție.
Durata de implementare a proiectului nu trebuie să depășească, conform prevederilor Ghidului Solicitantului, data de 2 mai 2024.
„Proiectul a fost depus spre finanțare, de către Consiliul Județean Neamț, în luna noiembrie 2022. Cererea s-a depus în cadrul Planului Național de Redresare și Rezilientă, Componenta 12: Sănătate – Investiția I2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice: I2.4. Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale. Suntem foarte încântați de reușita instituției noastre în privința admiterii acestui proiect la finanțare! Investiția pe care o vom derula este extrem de necesară și rezultatele ei se vor vedea imediat după finalizarea proiectului“, a precizat Răducu Adrian Păduraru, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.
Regal sportiv la Onești: cei mai buni luptători ai României se bat pentru titlurile naționale U23 la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”- (Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud
- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





