Margareta Amarinei, cunoscută ca jurnalist sub numele de Smaranda Florian s-a născut în anul 1962, în satul Borlești, județul Neamț, fiind fiica lui Gheorghe și a Elenei Florian. A fost absolventă a Liceului Pedagogic ”Gheorghe Asachi” Piatra-Neamț, promoția 1980, specialitatea educatoare.
A fost căsătorită timp de 43 de ani cu jurnalistul Gelu Amarinei, are un fiu, Ionuț – Alexandru, preot – profesor la Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” Roman. De-a lungul anilor a lucrat la Școala Gimnazială Borlești și la Școala Gimnazială nr. III Piatra-Neamț.
A fost pasionată de gramatica Limbii române, pedagogie, psihologia copilului, jurnalism și istorie.
A debutat, în 1987, cu o poezie intitulată ”Iubirea ta” într-un volum colectiv la nivel național. Ca jurnalist a colaborat cu publicații: Monitorul de Neamț, Telegraful, Tele M, Informația primăriei, Răcnetul Carpaților, Ecoul munților, Mesagerul de Neamț, Țara Hangului, Calu – Iapa, Puncte cardinale și Repere nemțene.
A participat la înființarea publicațiilor ”Ecoul munților”, ”Mesagerul de Neamț”, ”Repere nemțene”, a revistei didactice ”Instantanee” și a fost redactor șef.
A publicat 23 de volume monografice despre viața și istoria comunităților din județul Neamț și a elaborat 47 de studii medievale din același ținut.
A participat la redactarea a șase volume comune de proză în diverse localități ale țării și a colaborat cu edituri din Timișoara, Petroșani, Târgu Jiu, Râmnicu Sărat, Iași și Piatra-Neamț.
În anul 2003, Bursa Română de Mărfuri și Consiliul Economic Național au premiat ziarul ”Ecoul munților”, sub conducerea redacțională a Smarandei, primind un mare premiu național pentru promovarea jurnalismului regional.
La concursul ”Din suflet de Creștin”, organizat în anul 2018 de Mitropolia Moldovei, Consiliul Județean și Inspectoratul Școlar al județului Iași, a primit marele premiu pentru un material dedicat vieții preotului Vasile Danielescu (1888-1956), din satul Poiana – Popești, comuna Farcașa, județul Neamț.
Cu revista didactică ”Instantanee” a luat numeroase premii la nivel județean și interjudețean.
A fost redactor al volumelor de mare succes ”Aiud însângerat” (autor Grigore Caraza) și ”Răstignirea Carpaților” (autori Anton Covasan și Niculai Țepeș – Nica).
Pasionată de istoria medievală a României și, în special a Moldovei, Smaranda Florian muncea, de mai mulți ani, la o vastă lucrare, de circa 8.000 de pagini, despre istoria tuturor localităților din județul Neamț. Din păcate, a ajuns doar la jumătatea drumului cu acest proiect, fiind doborâtă de cea mai necruțătoare boală pământeană.
Fire de o rară modestie, despre opera sa Smaranda vorbea foarte rar și atunci cu multă reținere.
Ca educator, a iubit enorm copiii și profesia. ”Doamna Margot”, cum era cunoscută în mediul didactic, oferea puilor de om, din preaplinul său, informații pe care fiecare urma să le folosească în viață. A ajutat copii bolnavi și sărmani din mediul rural, a dotat cu jucării numeroase grădinițe izolate din județ și a donat, cu familia sa, peste 100.000 de volume bibliotecilor școlare și comunale
din ținut.
Din păcate, a ars prea puternic timp de doar șase decenii, iar proiectele sale au rămas abandonate. A plecat la Ceruri cu gândul și rugămintea ca urmașii săi, în special nepoții, să-i continue munca.
Dumnezeu să o ierte și să o aibă în cuvenită pace!
Înmormântarea va avea loc vineri, 2 iunie 2023, la Biserica Parohiei Ruseni I, comuna Borlești, în jurul orei 12.00.

Mesagerul Bacău Măsuri stabilite de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău în cazul podului de la Ciobănuș, de pe DN 12A
ZCH Iași. Tragedie pe drumul dintre Pașcani și Brătești. Trei persoane și-au pierdut viața
NewsEdge Stadiul actual al reactoarelor modulare mici de la Doicești. Când ar putea deveni realitate investiția
BusinessEdge Asociația Re-Autentic și InfoCons dezvoltă o aplicație web pentru inventarierea arborilor din orașele României




