La invitația echipei liberale din Neamț, domnul premier Nicolae Ciucă, alături de ministrul educației, doamna Ligia Deca şi şeful Cancelariei, domnul Abrudean Mircea, au ajuns ieri într-o vizită oficială în județul nostru şi au făcut cunoştință cu elevii olimpici şi profesorii de excepție care ne fac cinste.

I-am primit pe invitații noştri în spirit tradițional, cu căldură, împreună cu domnul senator Eugen Țapu-Nazare, domnul deputat Laurențiu Dan Leoreanu şi domnul primar al Romanului, Leonard Achiriloaei.
Pentru că totul începe de la educație, aşa cum un foarte înțelept ministru, Spiru Haret, a spus: „cum arată astăzi şcoala, va arăta mâine țara”, ne-am mândrit şi de această dată cu rezultatele remarcabile pe care elevii nemțeni le obțin, în țară şi dincolo de granițe.
Doamna ministru Ligia Deca le-a vorbit acestora, dar şi cadrelor didactice şi domnilor directori ale Colegiilor Naționale care au fost prezenți, despre importanța majoră a acestei reforme a educației, care trebuie să fie complexă, aplicată realelor nevoi ale sistemului şi inovatoare.
Zeci de elevi nemțeni olimpici, care au făcut performanță şcolară, dovedind o extraordinară capacitate de muncă, determinare, ambiție şi pasiune, au fost felicitați de către premierul României şi de către doamna ministru al educației, care le-au înmânat diplome de excelență atât acestora, cât şi domnilor profesori care i-au coordonat cu dăruire.
Îi felicit şi eu pe cei 40 de elevi nemțeni, pe părinții şi pe dascălii lor de la Colegiul Național „Roman-Vodă”, Colegiul Național „Petru Rareş”, Colegiul Național „Calistrat Hogaş”, Colegiul Național de Informatică şi Colegiul Național „Ştefan cel Mare” şi le mulțumesc personal pentru că pun județul Neamț pe harta performanței şcolare.
O spun de câte ori am ocazia, noi, liberalii, considerăm investiția în educație cea mai importantă investiție în viitor. Am discutat, de mai multe ori, atât cu doamna ministru Deca, cât şi cu domnul premier, despre nevoia de investiție în sistemul de educație nemțean. Nu este vorba doar despre resursa materială, cât despre resursa umană, adevăratul motor. Sunt apropiat de cadrele didactice nemțene, cunosc părinți de elevi buni, sunt eu însumi părinte şi de aceea voi susține cu încredere acest deziderat: şcoala este cea mai importantă treaptă în devenirea omului de mâine.
Iar pentru județul nostru, eu şi colegii mei din PNL Neamț ne dorim şcoli pline, dascăli respectați, resursă umană pregătită şi toate dotările necesare ca procesul de învățare să se desfăşoare la cele mai bune standarde.
Este o onoare pentru noi, nemțenii, ca elevii educați în şcolile noastre să fie apreciați la cel mai înalt nivel şi să ducă tradiția învățământului nemțean mai departe.
Le mulțumesc domnului premier Nicolae Ciucă şi doamnei ministru Ligia Deca pentru prezență şi distinsele cuvinte pe care le-au adresat elevilor şi profesorilor premiați şi pentru interesul arătat către una dintre valorile județului Neamț: educația!
George Lazăr, președintele PNL Neamț
Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți




Un comentariu
Mai erau olimpici și prin alte școli… Sau și munca elevilor trebuie să aibă culoarea politică potrivita ca să fie luată în seama? Rușine!! Și copilul meu este olimpic național și a adus un rezultat remarcabil pentru Neamț, dar acum se întreabă cu ce a greșit…