La mai bine de 10 ani după război, arhiviştii est-germani au început, pentru prima oară, să sorteze ce mai rămăsese în urma maşinii de propagandă a lui Hitler. Mii de filme au fost descoperite în locul în care fuseseră stocate: un depozit de beton ascuns în pădure. Tot aici a fost descoperită copia unică a unui film, cu durata mai mare de o oră, fără sunet, fără generice de început şi de final. Doar un titlu scurt: GHETTO-UL. Era un film cu scop propagandistic pentru cel de-al III-lea Reich, dictatura îndrăgostită de camera video, care a ştiut foarte bine să-şi documenteze răul comis, cu pasiune, sistematic, ca nici o altă naţiune înainte. Era prima variantă, nefinisată a celui mai lung film al propagandei naziste, realizat în ghetto-ul din Varşovia, cel mai mare ghetto pentru evrei înfiinţat de nazişti în Polonia ocupată.

“Prologul unei mari tragedii”

Scopul filmului este destul de larg. Cineaștii sunt interesați de fiecare aspect al vieții evreiești în ghetto. Intenţiile lor nu sunt greu de ghicit în privinţa acestui proiect “artistic”. Doreau să filmeze foarte “obiectiv” aspecte a ceea ce numeau caracter popular evreiesc.

“În fața ochilor noștri se desfășoară prologul unei mari tragedii. Chiar dacă nu-i știm încă numele, putem simți despre ce este vorba. Numele prologului: «Un film evreiesc». Un grup de artişti a venit din Germania cu o listă de scene, pentru care comunitatea trebuie să se pregătească. În acel moment, chiar și orbii putea vedea cum stau lucrurile. Comunitatea trebuia să pregătească o ceremonie de circumcizie, o nuntă, Sabatul, toate în sinagogă. Aceasta avea în mod clar o singură intenție: pentru a dovedi «neamurilor drepte» din tabăra lui Hitler că are dreptate, şi că este o singură soluţie pentru a o termina cu evreii: anihilarea” – Adam Czerniakow.

“Am fi fost condamnaţi la moarte din cauza acelui copil”

– Domnule Wist, aș vrea să vă citesc fragmente din jurnalul președintelui Judenrat la Varşovia, Adam Czerniakow. El a scris note zilnice în jurnalul său, menționând filmările.

Willy Wist: Jurnalul Președintelui Judenrat a supraviețuit?

– Da. Vă voi citi o notă din mai 1942. Puteți întrerupe și adăuga detalii. Czerniakow scrie: “12 MAI 1942 – Ieri, au filmat o demonstraţie de circumcizie. Au insistat ca circumcizia să aibă loc într-un apartament particular în loc de spital. Deoarece «actorul» cântărea mai puțin de 2 kg, exista pericolul să nu trăiască prea mult”.

Willy Wist: Nu-mi amintesc acest eveniment. Poate a fost filmat de către alți membri ai echipei.

“S-au născut bebeluși. Vai de copiii ăia. A fost sfârșitul pentru ei și sfârșitul familiilor lor. Se pare că și mama mea a rămas însărcinată. Îmi amintesc de mama revenind de undeva și stând culcată în pat două zile. Am dedus că a făcut avort. Şi m-am gândit ce norocoşi am fost că s-a întâmplat în primăvara lui ’42. Dacă ar fi fost 3 luni mai târziu, când a început deportarea, am fi fost cu toții condamnaţi la moarte din cauza acelui copil” – martor ocular.

“Au inventat un alt mod de a ne tortura”

“Aşa au inventat un alt mod de a ne tortura. În primul rând, au adunat zeci de femei destul de tinere și le-a dus la o baie rituală evreiască. Apoi, bărbații au fost adunați și duşi la aceeași baie rituală. În timp ce un nazist biciuia capetele celor care au fost capturați, colegul lui stătea într-un colţ cu aparatul de filmat. Aceasta nu este calomnie. Iată filmul” – Adam Czerniakow

“Îmi amintesc acum că într-o zi ni s-a spus să filmăm în interiorul unei băi ritualice. Am fost duşi apoi la o clădire destul de veche care avea o baie la parter sau în pivniţă. Mai multe femei goale au păşit ezitant în baie. Erau aproximativ 8, stând până la șolduri în apă. Una era o bătrână evreică, care cred că era și ea în apă. Ea murmura ceva. Am înțeles că sunt rugăciuni. Acestea erau femei care erau ceva mai bine hrănite” – Willy Wist

“Au fost rugați să treacă pe lângă cadavre cu capul sus”

“Astăzi nemții au regizat o scenă originală de film la colţul străzilor Nowolipki şi Smocza. Au folosit cel mai bun funicular pe care îl avem, care a fost achiziţionat de nemţi special pentru acest film. Vor să dovedească că evreii nu doar că trăiesc confortabil, dar mor cu demnitate şi chiar au înmormântări luxoase” – Adam Czerniakow

“În primăvara lui ’42, erau cadavre pe trotuare. Cineva ca mine, care încă putea merge, trebuia să-şi croiască drum printre cadavre. M-am grăbit de-a lungul pereților ca un șoarece, și deodată o mașină a oprit. Doi nemţi au coborât şi un al treilea a îndreptat camera foto spre cadavre. M-am ascuns” – martor ocular

“Am devenit indiferenți la suferinţa altora pentru că altfel era imposibil de trăit. A fost atât de înspăimântător pentru că puteai fi următorul la rând. Când era deja întuneric și mergeam pe strada Karmelitzka, care era plină de oameni, m-am împiedicat de ceva şi mi-am pierdut echilibrul. Când am deschis ochii, am văzut că am căzut pe un cadavru. Fața mea aproape că o atingea pe a lui, iar eu tremuram. Apoi, deodată, parcă toate cadavrele pe care înainte evitasem să le privesc, erau acolo, pe fața acestui singur om. Era o ființă umană. Am ajuns acasă și i-am spus mamei ce s-a întâmplat. Abia atunci am început să plâng, Am plâns mult! Mama a scos niște pâine și a întins pe ea niște dulceață. Mi-a dat o felie de pâine. O felie de confort” – martor ocular.

“Astăzi sunt om, astăzi pot să plâng!”

MAI 1942, Ghetto-ul din Varşovia: Există imagini filmate de unul dintre colegii lui Willy Wist, care avea o rolă de film color, precum și propria sa cameră. Se pare că a găsit timp să înregistreze amintiri personale din ghetto, precum și din timpul realizării filmului, inclusiv scenele cu mulţimea regizate de echipa de filmare. Cortegiul funerar. Piața. Pentru o fracţiune de secundă, unul dintre cameramani a fost “prins” în imagini: era chiar Willy Wist.

– Vă mai amintiţi ceva despre filmările din ghetto?

Willy Wist: În ghetto-ul din Varșovia, îmi amintesc că am văzut un evreu care mergea cu un cărucior care transporta cadavre. Am văzut cum a ridicat un cadavru în faţa uneia din case şi l-a dus la cimitir. Îmi amintesc că am văzut un braț şi un picior atârnând. La intrarea în cimitir, era un fel de baracă în care erau îngrămădite cadavre. Erau vreo 40 sau 50 de cadavre care mai trebuiau îngropate. Am filmat această baracă din exterior.

“Astăzi, nu pot să privesc asta. Nu mai sunt imună. Astăzi sunt om, astăzi pot să plâng! Sunt atât de fericită că pot plânge acum că sunt om!” – martor ocular

“Îmi amintesc că a trebuit să filmez o groapă comună cu multe straturi de cadavre. Nu pot spune câte straturi au fost sub stratul pe care îl vedeam. Îmi amintesc cum cadavrele au fost aruncate în mormânt pe un tobogan. Doi muncitori evrei stăteau în mormânt, aranjând cadavrele unul lângă altul. Am o amintire vagă că cadavrele au fost presărate cu clorură. Deși cred că cadavrele erau goale, nu sunt sigur. Oamenii erau piele şi os. La acea vreme, impresia mea era că oamenii muriseră de foame. Aceste impresii la Varșovia au avut un impact profund asupra mea, deşi mai târziu, aveam să văd multe scene de acest fel. Mi-au ocupat gândurile de ceva vreme” – Willy Wist.

– Domnule Wist, în timpul filmărilor, chiar nu eraţi conștient de aceste planuri pentru a deporta și a anihila fizic populaţia evreiească în viitorul apropiat?

Willy Wist: Pot spune doar că la momentul respectiv, cu siguranţă nu ştiam nimic despre oribilul destin care-i aştepta pe evreii de la Varşovia. Doar după război am aflat despre exterminarea planificată din lagărul de la Treblinka. În timpul filmărilor din Ghetto-ul din Varşovia, am avut adesea ocazia de a vorbi cu evreii ce fuseseră trimişi din Germania. Din aceste conversaţii impresia mea a fost că erau plini de speranţă şi că se aşteptau să fie expediaţi în… Madagascar sau altundeva. Au privit șederea lor la Varşovia ca temporară. Sunt absolut convins că la acea vreme habar nu aveau care va fi soarta lor. Deși la acea vreme, subnutriţia populaţiei din Varșovia era îngrozitoare, nu am crezut niciodată că acești oameni vor fi ucişi sistematic.

Czerniakow a înghiţit o capsulă de cianură

După 30 de zile, echipa de filmare și-a împachetat camerele și echipamentul de iluminat și a dispărut. La mai puțin de două luni mai târziu, ofiţeri SS au apărut în biroul lui Czerniakow, preşedintele Judenrat, instruindu-l să întocmească o listă cu mii de evrei, pentru a fi deportaţi imediat la Treblinka. Czerniakow era cel mai probabil conștient că Treblinka e doar o groapă comună. A doua zi, când riscurile erau deja foarte ridicate, a înghiţit o capsulă de cianură, pe care o avea de la debutul războiului, şi, în liniştea morţii, a făcut semn poporului său: „acesta este sfârșitul”. Acestea au fost și zilele în care filmul de propagandă era în curs de montaj. În curând avea să fie îngropat în stivele arhivei. Pe cutie, un singur titlu: GHETTO-UL. (SFÂRŞIT)

M. CONSTANTINESCU

SURSA: Documentarul “Un film neterminat” (Germania, Israel – 2010)

Episoadele precedente se pot lectura aici: I, II şi III.