Sub genericul Cultul performanţei, explicit sau implicit, nu am ezitat de-a lungul anilor să promovăm persoane, idei, proiecte, atitudini, inclusiv dispute inteligente care contează, indiferent de apartenenţa la o şcoală de gândire, religie, sex sau partid.

**Un pietonal cu nume de poet ce duce în Piața Unirii**

Mersul vremurilor şi interesul publicului cititor scârbit de modele false ne-au făcut să dezvoltăm abordarea noastră. În timp, cultul performanţei poate a devenit o adevărată pecete. Una peste o sumă de alte peceți, de simboluri.

■ Învierea României

De peste 10 ani v-am obișnuit cu întâmplări și povești legate de Oradea, un desăvârșit simbol național al cultului performanței. Indiferent că a fost vorba de vacanțe, nunți și botezuri, de deplasări speciale pentru întâlniri de marcă sau vizionarea unui fantastic spectacol de teatru în festivalul lor, v-am făcut cunoștință (și) cu adevărate figuri de patrimoniu.

Dintre toate articolele scrise, unul are o consistență aparte. Se numește Oradea, Învierea României și, în esență, e un imn dedicat orașului și oamenilor de acolo, în aprilie 2020, când plandemia începea să cotropească România. Iată textul de atunci:

<<O țară întreagă se închide în felurite chipuri și manifestări inegale sub amenițarea morții. Ordinele administrative haotice, zămislite de minți și caractere ostile Neamului, Vieții și Credinței, pun românii la grea încercare. Lăcașurile de rugăciune, supuse la mare cumpănă, rămân la locul lor, vor dăinui urgiei. O singură catedrală nu se închide. Fiindcă, așa cum spunea Părintele Iustin Pîrvu în august 2011, la Sfânta Mănăstire Petru Vodă, adevărata Catedrală a Neamului este Omul. Iar la această Înviere, amintindu-ne că Oamenii sunt Lumina, Dumnezeu a deschis o biserică în fiecare casă.

Într-o casă mare și luminoasă cum alta nu-i în România, la Oradea cea personificată de oameni generoși, mândri și devotați, Mântuirea se clădește pe Pământ, prin fapte de oameni. De zile și săptămâni, nu obosesc să răspândesc exemplul lor. E o modestă continuare a rolului public interpretat cu condeiul și vorbele, în special după 2011. Altfel, am pierdut șirul navetelor cel puțin o dată pe an de când sunt martorul creșterii lor.

Singuri s-au organizat, singuri s-au pregătit de apărare în fața molimei. Conducătorii țării, toți deopotrivă de neputincioși și rău intenționați, demonstrează fără urmă de îndoială că de neînțeles le este înțelesul acțiunilor coerente conduse de două simboluri naționale, primarul Ilie Bolojan și doctorul Gheorghe Carp, instalat fără instrucțiuni superioare la coordonarea operativă a tuturor spitalelor din Bihor. Pomposul comandant al acțiunii centrale, Raed Arafat, și escadronul de călăreți ai Apocalipsei românești n-au reușit să încurce o comunitate destoinică și bravă. Mobilizarea lor se traduce prin veritabile fapte de arme pe timp de pace. O cruce mare cât Postul Paștelui și-au făcut românii la aflarea veștilor despre cum se face științific testarea extinsă a oamenilor sau când vedeau la teleștiri avioanele cu materiale și echipamente aduse direct din China.

Ce se întâmplă la Oradea conține o învățătură dură și profundă, esență de temelie a semnalului de Înviere a României. Nimic nu a izbucnit peste noapte. Administrația, mediul de afaceri, Educația, Sănătatea, Cultura și Bisericile, societatea civilă în ansamblul ei, cu o contribuție discretă și seniorală din partea diverselor cluburi, asociații și organizații discrete de felul lor, plus factorii politici, vibrează sincron. Pentru progres. Cu frică de Dumnezeu, în respectul oamenilor și al legilor. Nu sunt perfecți. Nici nu și-au propus. Contează ce domină. Confortul și mulțumirea localnicilor sunt certificate de sondajele de opinie. Sunt campioni neîntrecuți la atragerea și valorificarea superioară a finanțărilor europene, nasc invidii, generează respect. Amprenta inginerului Bolojan, primar din 2008, prefect între 2005 și 2007, este o pecete autentică.

Totul, absolut totul, s-a dezvoltat cu oameni, prin oameni. Prietenia orădenilor nu ține cont de ranguri, de mărimea portofelului. Exemplul personal a devenit o valoare esențială a comunității.

Una dintre cele mai frumoase întâmplări, neînțeleasă într-o urbe săracă, fudulă și fără minte ca Piatra-Neamț, datează din decembrie 2015. Tineri frumoși și inimoși, membri ai unui anume club, copii de minunați părinți inspiratori, făceau ture în frig la un cort instalat în pietonalul Republicii și vindeau vin fiert, ceai, ciocolată caldă sau cafea, dulciuri și mici podoabe de pus în Pomul de Crăciun. Proiectul „O cană de fericire” – atunci la a șasea ediție – strângea banii necesari unei camere de terapie pentru stimulare și integrare senzorială destinată câtorva sute de copii cu diferite dizabilități, asociate sau nu cu alte deficiențe. Tinerii voluntari au crescut, calcă pe urmele părinților care au sărit toți ca unul pentru Oradea. Dovadă că Oamenii sunt Lumina. Iar Învierea României va veni de la Oradea, așa simt.>>

■ Splendoarea vatmanilor și tramvaielor, cu Irina Rimes la ceas de seară

Să nimerești Capitala Art Nouveau a României la început de iunie 2023 a echivalat nu cu o cană, ci cu un butoi de fericire, nu doar prin prisma calendarului de evenimente oficiale bine stabilite, bine puse în ordine și bine finanțate într-o transparență totală. Festivalul Internațional de Teatru începuse pe întâi ale lunii. Un regal în toată regula, cu spectacole mari aduse din țară și câteva țări străine. Interesant, nici urmă de angajamente sau dedicații sub flamura unui anume steag cu galben și albastru.

Sâmbătă, 3 iunie, centrul orașului a fost practic blocat și nimeni nu s-a supărat. Linia importantă de tramvai care trece prin Piața Unirii era rezervată pentru o întrecere ținută în premieră în România. E vorba despre a X-a ediție a Campionatului European al Vatmanilor la care au participat 25 de echipe din 19 țări. Trecând peste derogarea acordată Ucrainei, reprezentată de două femei, echipele erau mixte, țara noastră fiind reprezentată de Oradea. Pentru conformitate, iată de unde au venit ceilalți concurenți: Hanovra (campioană en-titre), Barcelona, Basel, Berlin, Bordeaux, Bruxelles, Debrecen, Dresda, Dublin, Florența, Göteborg, Kiev, Kosice, Leipzig, Malaga, Nürnberg, Oslo, Praga, Rotterdam, Stockholm, Szeged, Viena, Varșovia și Zagreb.

De câștigat a câștigat Viena, urmată fiind de Göteborg și Praga, „obiectele” muncii fiind asigurate de gazde. Spectacolul a fost total. Cel puțin două dintre probe au făcut deliciul publicului de toate vârstele. Unde în altă parte decât la Oradea puteai vedea „Tram-bowling”? Adică tramvaiul lovea un soi de minge de mari dimensiuni pentru a dărâma niște giga-popice. Unde în altă parte să savurezi controlul total al tramvaiului, la „Tram-biliard”, pentru a lovi un tac pe o masă de biliard? Iar pentru a da o idee suplimentară despre talentul vatmanilor, merită reținută și proba de oprire la punct fix cu ușa a treia a tramvaiului.

Povestea zilei avea să se încheie seara târziu cu un spectacol de mare ținută artistică oferit de Irina Rimes în Piața Unirii. Cădea ca un preambul a ceea ce aveau să administreze concetățenii ei moldoveni de Răsărit de la Zdob [și] Zdub, în seara următoare, în același loc.

■ „Zdobire și zdubire” profundă de românism

Așa cum anunțam săptămâna trecută prin mesagerulneamt.ro, pe 4 iunie, de Ziua Tratatului de la Trianon, zi care marchează Certificatul de naștere a României Mari, revizioniștilor de la Budapesta, care țin Ziua unității naționale maghiare, li s-a administrat o profundă corecție de românism. Nu de alta, dar să le iasă din cap obrăzniciile alea cu „am decis să începem reunificarea națiunii maghiare” și „va exista un viitor maghiar în Bazinul Carpatic”. Zilele au trecut și, conform așteptărilor neconspiraționiste, regimul de la București, cu prezidentul Iohannis în frunte, nu a șters podelele cu revizioniștii de sub poala lui Orban. Viktor Orban, nu altul.

Roman Iagupov și ai lui, prinși (întâmplător?) în programul festivalului de teatru, au făcut mii de oameni să vibreze românește într-un oraș ai cărui cetățeni au deja în ADN eliberarea glorioasă de acum peste 100 de ani și croirea drumului spre „plantarea” identitarei opinci românești în vârful Parlamentului din Budapesta. (A sugera marcarea acelei zile ca Ziua Opincii e un gând neconform, nepotrivit, pe care îl respingem – altfel, într-o clipă, nu ne mai tipărește nimeni, ni se deființează site-ul și ne cheamă parchetarii la declarații.)

Piața a răsunat cu „Moldovenii s-au născut”, „DJ. Vasile”, „Everybody în the Casa Mare” sau „Boonika Bate Doba”. „Trenuleţul”, piesă reluată la încheierea spectacolului-manifestație, cu frații Vasile și Vitalie Advahov în supra-recital, plus versurile lui Grigore Leșe centrate pe acel cuc care cântă-n Bucovina, au făcut să se încingă nu mai puțin de 7 (șapte) hore în Piața Unirii. Una cel puțin, din fața cortului cu sonorizarea, a ținut pe toată durata evenimentului. Cădea carnea pe tine, nu altceva. Iar dacă acceptați un test de imaginație, închipuiți-vă că publicul a plecat cântând pe străzi…

■ Când inima bate alături de o doamnă general. Din Israel

Zilele următoare aveau să aducă și alte „minuni” care la Oradea-n Casa Mare – nu neapărat dimineața pe răcoare, cu ochii la Soare, uitându-te la Cerul Mare – sunt naturale. Lansarea/prezentarea de carte cu reputatul gazetar Mircea M. Ionescu pe firmament, tot pe fond de festival de teatru, e una. A doua a constat în degustarea educațională și rafinată de vinuri patronată de prof, univ. dr. ing. Dorin Popa. E inventatorul și dezvoltatorul conceptului „Cultura și civilizația vinului”. Îl găsiți la săli de lectură, în arhiva Mesagerul de Neamț. Recent, a evoluat la Bacău, la un festival al vinului, manifestare la care regretă că nu a apucat să ajungă, de exemplu, un anume domn de viitor de la Rifil, Olmo Falco, el însuși producător de vin.

A treia și ultima selectată pentru povestea momentului e Ziua Mondială Art Nouveau. Cu expoziții, cu concert de operă de înaltă clasă și un show cu drone. Pe 10-11 iunie s-a marcat, cap de organizare fiind, ca în fiecare an, Oradea Heritage – Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor. Neverosimil în Spart City de sub Telegoală, a prestat la organizare inclusiv Ordinul Arhitecților Bihor.

Oricum, în toate cele ce pun pecete viguroasă, la Oradea, funcționează de minune de ani și ani, înainte de fabricarea unei legi dubioase, organizația lor de management a destinației turistice. O găsiți sub marca „visitoradea.ro”. Un nene implantat la Piatra-Neamț, cu o pensiune de familie în zona Deltei, parcă la Sarichioi, nu se califică nici să intre în audiență la Oradea.

**Doamnă general de Fălticeni cu soț de Piatra-Neamț**

De toate acestea s-au bucurat și două persoane de referință pentru ce înseamnă România și Israel, cu accent pe „chetroi nemțoi” și Fălticeni. Sunt arhicunoscuți, cel puțin din paginile noastre. Doamna general Judith Ben Natan și soțul Efi, piese fundamentale ale înfrățirii cu Lod, sunt în zonă. Au deja niște ani în acte. Efi e născut în 1946, doamna în 1950. Dragostea lor pentru România e de vis.

Doamna general nu acordă interviuri și încă respinge ideea de a-și scrie memoriile. Dar vorbește cu un accent moldovenesc de îți taie respirația. La fel ca și Efi, fiul celebrului pietrean Pincu Natanzon, nu-și fac iluzii că apucă să fie invitați oficial, la o umbră de solemnitate, de conducătorii urbei.

Strict oficial-neoficial, e rezonabil să acceptăm că marele boss de Suceava, Gheorghe Flutur, ar trimite o mașină după ei, să meargă împreună la cimitirul evreiesc din Fălticeni. Poveștile despre Oradea, despre Bolojan, despre un lider impunător al Comunității evreilor de acolo, Felix Koppleman pe numele lui, se subînțeleg.

Viorel COSMA