Agitație, aglomerație, stres. Avem parte de asta în fiecare zi, pe drumul către și de la serviciu sau ori de câte ori trebuie să ajungem undeva mai departe. Mai ales acum, când întreg orașul Piatra-Neamț este un șantier să circuli cu mașina este de multe ori o aventură. Poți să încerci varianta transport public de călători, măcar așa, să îți dai seama de alternativă.

Autobuzele de la… Troleibuzul, care ajung cu iertatele întârzieri (că oricum ce mai poți face?) generate de trafic, au un grad mai mare de confort decât microbuzele cărora le-au luat locul și în care, cel puțin în ultimul an înainte de încheierea contractului, cădeau scaunele cu totul la un moment dat. Șoferii sunt cei care îți eliberează bonul fiscal de 3 lei. Uneori mai apelează la clienții cunoscuți să mai “recicleze” câte 2-3 bonuri, așa de-o cafea. Curățenia este în limitele normale, mai greu cu mirosurile atunci când este cald, la orele de vârf, când îți poți da seama care este nivelul la care este folosit săpunul în combinație cu apa. Mai există varianta transportului cu trenul. Există?

Gările, abandonate și înțepenite în trecut

Gara Piatra-Neamț din exterior nu arată foarte rău, mai ales că a beneficiat de o costisitoare operațiune de reabilitare. În interior, însă, ai senzația că ești într-un loc abandonat, mai ales în fața ghișeelor închise cu geamuri soioase, care nu-ți inspiră deloc încredere. Ieși pe peron, între linii se văd ecranele luminoase pe care se derulează informații despre trenurile care urmează să tragă pe fiecare din ele și imaginea rămâne la fel de dezolantă. Sâmbătă, la ora 9:00, nu era prea mare agitație, am găsit mai greu ghișeul de unde să luăm bilet pentru că totul părea, cum spuneam, inert și părăsit. O călătorie Piatra Neamț-Bacău costă 22 de lei, preț în care, dacă nimerești un Interregio, ai parte de ceva confort.

La ora 9:13, după ce ne-am opucat locurile înscris pe bilet, în vagonul 6, impiegatul de mișcare a anunțat plecarea printr-un fluier scurt și trenul s-a pus în mișcare. Vagonul are peste 80 de locuri, cam înghesuite și cu o masă fixă pusă nefiresc între scaune, care nu prea îți permite să stai normal și comod pe scaun. Curățenie este, CFR pare că s-a străduit ceva mai mult din acest punct de vedere pentru călătoriile lungi, trenul interregio fiind destinat traseului Bicaz-București Nord. Vagonul este aproape în întregime ocupat, mulți dintre călători fiind deja acolo, probabil de la Bicaz. Câțiva întârziați încă mai încearcă să-și găsească locurile, cu biletul într-o mână și bagajele în cealaltă, cerând ajutorul celor care deja s-au așezat.

– 64? 65? Întreabă o mamă cu fetița de mâna urmată de soțul responsabil cu bagajele.

Îi arăt locurile de mai în față.

– Ai buletinul la tine? își chestionează soțul.

– Pentru ce, că doar nu mă legitimează Nașu’?!

– Nu se știe, era bine să îl ai!

– Îl am, stai liniștită!

Câțiva copii încep să chiuie de bucurie când trenul prinde viteză, iar cuplul de pensionari din fața mea zâmbește îngăduitor.

Credeam că am scăpat de aștia!

Observ că nu există Wi-Fi, probabil sunt eu pretențioasă, dar mai toată lumea butonează de zor telefonul mobil sau alte device-uri. După vreo 10 minute de mers apare un personaj, acela care îți expune în tăcere lanterne, pixuri, portofele mici, brelocuri cu prețul înscris pe ele. Vrea 5 sau 10 lei pe fiecare dintre aceste nimicuri pentru care nu găsesc nicio întrebuințare. Nu are prea mare succes și revine, după un timp, să le adune de la fiecare 3-4 mese pe care și-a înșirat nimicurile.

Vin nașii. Sunt doi, cam plictisiți dar amabili, în costume albastre. Unul dintre ei are un dispozitiv cu care scanează biletele, celălalt pur și simplu îl urmează. Trec printre scaune și își văd de treabă liniștiți, toată lumea pare corectă, niciun incident. După alte câteva minute apare și copilul cerșetor, de vreo 6-7 ani, cu mâna întinsă:

– Dă-mi și mie 1 leu, tanti!

Doamna din fața mea, oftează dezaprobator către mine:

– Credeam că am scăpat de aștia!

Câteva scaune mai încolo, un cuplu tânăr. Femeia îi întinde doi lei și o bucată de ciocolată. Copilul le înhață și o ia la fugă victorios. După vreo două minute revine cu întăriri, sora mai mare probabil, care se proptește lângă scaunul femeii și își începe incantanția tânguitoare:

– Te rog frumos, dă-mi și mie niște bani! Să ne luăm un covrig, o pâine!

Femeia bate în retragere:

– I-am dat lui, nu mai am!

Și circul continuă încă vreo câteva minute, până ce doamna din fața mea se enervează și strigă la ei:

– Plecați, măi de aici! Nesimțiților! V-a dat o dată! Chem Nașu’ sau poliția dacă nu plecați!

Neașteptat, tânărul soț bagă mâna în buzunar și le întinde câte o bancnotă. Micii cerșetori dispar în neant, nu pentru mult timp. Reapar în fugă cu unul dintre angajații în costum albastru urmărindu-i. Mai toate capetele se întorc după ei. Nu au prea mult noroc, din cauza ușilor cu închidere automată, care au timer. Sunt prinși la mijloc, între două vagoane. Nu pot auzi, dar după figurile lor, probabil sunt muștruluiți și vor fi dați jos din tren la prima.

Și prima este tocmai la Buhuși… Atmosfera dezolantă, pereții cu varul căzut și senzația de abandon persistă și mai tare aici. Câțiva călători coboară, alte două persoane urcă.

Alte 20 de minute… Gara din Bacău păstrează senzația de înțepenire în trecut ca un fel de justificare a CFR-ului care mereu se plânge că bugetul este prea mic. Toalete au ușile tapetate cu afișe A4 pe care sunt scrise la imprimantă tot felul de îndemnuri la civilizație. În interior devine clară ideea că o femeie de serviciu este prea mult pentru companie. Pe hol, spațiu mult nefolosit și nefolositor, niciun scaun, doar câteva bănci pe peron și un dozator de cafea.

Nu s-a scumpit, nu s-a aprobat în consiliul local!

Și, în fața gării, ai putea să te întrebi pentru o clipă dacă ești tot în oraș, în Piatra-Neamț… un șanț lat de vreo jumătate de metru și adânc de un metru, moloz, muncitori, agitație.

– Se împământează cablurile de telecomunicații! mă informează șoferul unui taxi care-mi întinde îndatoritor o mână să mă ajute să sar peste șanț.

Urc și îi spun destinația.

– Cât este până la Autogara Bistrița? mă interesez.

– Nu știu exact, vedem pe aparat. Vreo 10-12 lei.

– Nu ați scumpit? În Piatra este 5 lei kilometrul din mai.

– Nu, noi tot cu 2,90 mergem, nu s-a aprobat în consiliul local, îmi răspunde omul în timp ce coboară geamul. Mașina clocotește, probabil că a așteptat ceva timp în soare până să urc.

Deci se poate și așa, să nu fii de acord cu scumpirea, îmi spun.

În autogară omul îmi întinde bonul și îmi deschide portiera. Frumos gest, nu prea l-am văzut la taximetriștii din Piatra. Îmi arată unde crede el că trag microbuzele pentru Piatra Neamț și îmi indică unde este ghișeul de Informații. Autogara asta a rămas la fel ca acum 5-6 ani, prăfuită, cenușie și murdară.

Pe peron, o femeie solidă, cu sacou albastru și legitimație atârnată la gât sparge semințe și sporovăie cu un șofer. O întreb de unde iau bilet.

– De la șofer… și se întoarce pe călcâie către ușa impiegaților. Să nu uiți când treci pe la Costișa să iei sacoșa aia de la mama, îi spune ea peste umăr bărbatului.

Găsesc microbuzul. Vine de la Galați. Autogara Record scrie mare cu albastru pe el. Șoferul, cărunt și deja plictisit de drumul până la Bacău îmi spune scurt:

– 25 de lei! Dar nu îmi dă bilet. Mai stărui un timp pe lângă el…

– Luați loc, că numai acolo mai este liber, mă informează el, expediindu-mă de lângă el. Alte două persoane, același ritual: ia banii, îi bagă în buzunar. Bilete, nu!

Până la Buhuși deja locul dintre scaune e plin de oameni transpirați cu sacoșe. Mă bucur că drumul nu durează decât 45 de minute și, la coborâre, trag adânc aer în piept: Din nou acasă!

Chem un Bolt. Am de ceva timp aplicația în telefon. Mai oferă discounturi și condițiile de transport sunt mult mai bune decât în taxiurile clasice. Un sfert din flota lor sunt chiar automobile de lux, bine întreținute, iar șoferii nu par să aibă nevoie de ciubuc. Plus că aplicația cu GPS le indică exact traseul cel mai scurt până la destinația pe care ai selectat-o. Nu-ți mai bați capul cu indicații. Aștept cele 6 minute până la sosire, urmărind mașina pe ecranul telefonului. Un Audi A6, spațios, cu interiorul din piele. Un parfum discret în interior, muzica dată la minimum suportabil, un domn în cămașă albă la volan.

Aștept să ajung acasă, cu gândul la dușul cald și la înghețata din congelator. De mâine din nou… agitație, aglomerație, stres.

Angela CROITORU

Parteneri

Mesagerul Bacău Întâlnire emoționantă între generații: 30 de ani de la înființarea Centrului de Hemodializă din SJU Bacău ZCH VIDEO. Piatra-Neamț. Joia “la târg”: ceartă pe locurile de parcare în piața centrală! NewsEdge Vești bune pentru cei care vor permis de conducere. Un document a fost eliminat din dosar BusinessEdge Piața construcțiilor a crescut cu 20,1% în iunie. Segmentul rezidențial are cea mai bună evoluție anuală