În acest moment, societatea Brantner, care se ocupă de colectarea deșeurilor pe raza municipiului Piatra-Neamț, are interzis accesul la depozitul ecologic de la Girov, în vederea depozitării deșeurilor acolo. Acest lucru se întâmplă de câteva zile, deoarece operatorul depozitului de la Girov întârzie aprobarea solicitării făcute de societatea Brantner, deși aceasta deține toate autorizațiile necesare pentru depozitarea deșeurilor la Girov.

„Din cauza unor ambiții politice, chiar în preajma Zilelor Orașului, cineva încearcă din răsputeri să țină orașul sub gunoaie, oprind accesul mașinilor Brantner să depoziteze deșeurile la groapa de gunoi de la Girov. Este un lucru inadmisibil și foarte grav, pentru că e vorba despre siguranța și sănătatea cetățenilor, precum și despre imaginea orașului. Jocurile politice încep să depășească limitele absurdului. Suntem în contact cu toți actorii implicați pentru a evita acest scenariu sumbru. Așa cum am anunțat deja, mi-am asumat decizia de a soluționa problemele care au condus la sistarea activității depozitului de deșeuri din Zona Vânători. Practic, printr-un efort comun instituțional, am reușit să menținem un flux coerent al colectării deșeurilor de pe raza municipiului Piatra-Neamț. Cine continuă să gândească sabotarea orașului pentru a afecta imaginea primarului nici nu va reuși și nici nu va obține nimic. Așa nu se câștigă!” a declarat primarul Andrei Carabelea.
Primăria Piatra Neamț

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Video-Foto. Peste 40.000 de pelerini au trecut pe la Catedrala Mitropolitană Iași. Coada a ajuns până la Podul Roș
NewsEdge Poștașul de la sat și noile servicii digitale pentru comerțul online. Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, explică de ce este relevantă compania pentru oameni, indiferent de generație
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare






