Anul școlar 2022-2023 se încheie vineri, 16 iunie, într-o notă ușor atipică. Printre festivități și premieri, încă se încheie situații școlare și se fac înscrieri ale absolvenților la examenele naționale. Procedurile au fost decalate în contextul grevei din Educație, declanșată în 22 mai și suspendată în 12 iunie. Pentru elevii din învățământul liceal tehnologic, profesional și postliceal, însă, cursurile continuă până în 23 iunie. Vacanța de vară durează până în 11 septembrie, când începe noul an școlar, al doilea structurat pe cinci module.
Absolvenții de gimnaziu vor trece prin emoțiile evaluării naționale chiar de luni, 19 iunie, când susțin proba scrisă la română, urmată de testarea la matematică în 21 iunie și la limba maternă în 22 iunie. Primele note vor fi afișate în ziua de 28 iunie și contestațiile se pot depune în aceeași zi, între orele 16-19 și a doua zi, între orele 8-12. Rezultatele finale vor fi publicate în 4 iulie, după care va urma repartizarea conputerizată pe baza opțiunilor elevilor, din data de 19 iulie.
Absolvenții de liceu vor susține probele scrise la bacalaureat în perioada 26-29 iunie, rezultatele vor fi publicate în 3 iulie, până la ora 12 și contestațiile pot fi depuse până la ora 18, urmând ca rezultele finale să fie afișate în 7 iulie.
C.I.

Parteneri
Mesagerul Bacău Jandarmii băcăuani în mijlocul copiilor: lecții de siguranță și bucurie la școlile de vară din Prăjești și Corbasca
ZCH FOTO. Un motociclist a decedat, fiind strivit de o autocisternă. Accidentul s-a petrecut pe E 581, în Vaslui
NewsEdge Contract de 55 de milioane de euro, întârziat șase ani. Ministrul Economiei cere disciplină la Avioane Craiova
BusinessEdge Turismul a generat un deficit de 4,6 miliarde euro. Românii cheltuie în vacanțe aproape de două ori mai mulți bani decât reușește industria locală să atragă

