Seara trecută au avut loc alegerile biroului politic al Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali din județul Neamț. În calitate de preşedinte PNL Neamț, felicit întreaga echipă pentru organizarea unui eveniment remarcabil, care a reunit peste 100 de antreprenori liberali, împreună cu care am avut întotdeauna o colaborare deosebit de bună şi de productivă pentru județul nostru.
Îi felicit pe preşedintele organizației oamenilor de afaceri liberali, domnul Lucian Blaga, pe domnul prim vicepreşedinte, Adrian Alin Tănase, pe domnul secretar general, George Dron şi pe toți noii membri aleşi ai biroului politic, reprezentanți ai majorității localităților nemțene.
Ca şi până acum, ştiu că activitatea COAL, ca parte esențială a Partidului Național Liberal, va aduce rezultate calitative şi multe beneficii pentru întreaga comunitate locală.
Întâlnirea de ieri a fost un foarte bun prilej pentru a discuta despre situația economică la nivel național şi despre măsurile fiscale asupra cărora am convenit la nivel de partid. Susținerea PNL pentru mediul de afaceri este vizibilă prin poziția pe care ne-am asumat-o față de contextul economic actual şi o spun răspicat: mediul privat este partenerul nostru de încredere, alături de care am construit cele mai bune mijloace pentru dezvoltarea locală şi județeană.
Continuăm această colaborare în care mereu mi-am pus toată încrederea şi, alături de oamenii de afaceri liberali, o echipă puternică şi foarte serioasă față de obiectivele pe care le are, vom demostra că şi la Neamț #sepoate!
George Lazăr, preşedinte PNL Neamț
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro



