Un proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Neamţ de miercuri, 4 octombrie, prevede modificarea sumei prevăzute în devizul general al proiectului „Suplimentarea debitului de apă potabilă pentru zona Nord-Târgu-Neamţ (aducţiunea Preuteşti – Târgu –Neamţ)”.
Problema apei în această zonă, deosebit de sensibilă, este o reală provocare pentru compania judeţeană de apă, mai ales în contextul scandalului iscat în urma protestului din faţa Apa Serv Târgu-Neamţ (detalii aici şi aici).
Revenind la proiectul legat de aducţiunea Preuteşti, acesta ar urma/se speră să fie finanţat prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny. Valoarea iniţială, aprobată printr-o hotărâre a CJ Neamţ, din 2020 era de 25,7 milioane de lei (inclusiv TVA), iar acum se doreşte modificarea acesteia la 32,2 milioane de lei.
Creşterea de mai bine de 6,5 milioane de lei ar fi justificată de „creşterea substanţială a preţurilor la materialele de construcţii faţă de faza studiului de fezabilitate”, în august 2023 faţă de ianuarie 2021 aceasta fiind de aproximativ 30%.
Mai menţionăm că a mai existat o altă hotărâre a CJ Neamţ, (în noiembrie 2021) care aproba un deviz general de 28,8 milioane de lei, şi acesta, se pare, depăşit de realitatea din piaţa materialelor de construcţii.
Rămâne de văzut câte astfel de hotărâri vor mai fi necesare până la finalizarea proiectului care ar fi o mică bulă de oxigen (sau de …apă) pentru populaţia din zona Târgu-Neamţ, în situaţia în care câteva comune adiacente primesc apă doar câte două ore, noaptea.
Există totuși o necunoscută, dacă acest proiect nu se suprapune peste cel al Apa Serv, care nu ar putea să ocolească această conductă. Un fleac administrativ, probabil, care va fi trecut fără probleme.
Angela Croitoru
Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
Trei accidente soldate cu răniți au avut loc într-o singură zi, în Neamț- Bacău. Incendiu la un adăpost de animale din localitatea Ghimeș-Făget
- Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT
- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație





