Ţinutul Neamțului este unul plin de legende şi poveşti, multe legate de Ştefan cel Mare. Este ţinutul în care acesta a ridicat mănăstiri şi schituri, a refăcut cetăţile Neamţului şi Romanului şi unde s-a născut povestea cu ”mama lui Ştefan cel Mare”. După victoria de la Doljeşti din ţinutul Neamţului a urcat pe tron, iar la 1476, la Valea Albă, s-a născut epopeea vitejilor ce s-au jertfit în faţa armatelor lui Mahomed, floarea micii boierimi. Multe sate îşi au începuturile legendare în timpul lui Ştefan cel Mare și despre ele am aflat, în special, din cartea lui Constantin Luchian, ”Locuri, oameni și școli”. Date monografice culese cu contribuția învățătorilor din județul Neamț până în 1935, publicată la Piatra Neamț în 1996.
Despre Ghigoieşti, o legendă spune că satul ar fi fost întemeiat de ghiogarii lui Ştefan cel Mare, oameni de rând pe care acesta îi chema la luptă şi pe care i-a împroprietărit, Ghigoieştii ajungând astfel un sat de răzeşi. O altă legendă care încearcă să explice numele satului Ghigoiești este descrisă de Gheorghe Dorofte în lucrarea sa ”Orizontul Movilei Mărgineni”. Era pe timpul lui Dragoş Vodă, când un boier viteaz s-a încumetat împreună cu locuitorii satului său să lupte contra tătarilor. Fiindcă armele din fier erau scumpe şi nu erau la îndemâna oamenilor de rând, supuşii lui au confecţionat nişte bâte cu un capăt mai gros. Unuia dintre supuşi i-a venit ideea să bată în aceste bâte nişte cuie din bronz pentru ca lovitura să fie mai eficientă. Boierului i-a plăcut noua armă, l-a lăudat pe ţăran şi l-a trimis în satele din jur să le arate şi altora cum să-şi facă bâtele. De atunci boierul a rămas cu numele de Ghigoiescu, nume care apoi a fost preluat şi de aşezarea stăpânită de el. Tot în timpul lui Dragoş-Vodă s-ar fi fondat şi primul sat din comuna de astăzi Dragomireşti. Satul Mastacăn din Dragomirești nu a fost așezare răzeșească. Legenda spune că primii locuitori ar fi fost aduși aici de Dragoș-Vodă, din părțile maramureșene, unguri de religie romano-catolică. Numele satului vine de la pădurile de mesteceni care încojurau zona locuită. După cum vedem, sunt sate care îşi arogă existenţa încă de pe vremea primilor descălecători.
Adăugăm şi credinţele referitoare la Stânca Şerbeşti, o formaţiune geologică ciudată care a atras atenţia omului simplu din popor din vechime. Potrivit profesorului Aurel Focşăneanu, Stânca Şerbeşti a fost venerată de către aşezările omeneşti din perioadele preistorice ale Daciei drept o zeitate. El propune mai multe argumente, sprijinindu-se pe o bogată mitologie ce pleacă din ”Dacia preistorică. A fost numită de localnici şi ”Dealul cu chip de om” sau ”Măgura ţestelor”. Sau ”Dealul Mortului”. Sau ”Uriaşul adormit”, făcând legătură cu ”urieşii”, cei care au populat pământul înainte de oameni. Şi ne gândim şi la legendele cu ”urieşii” de la Ceahlău. O poveste a locului spune că aici ar fi fost înălţate în ţepe capetele celor morţi sau luaţi prizonieri după înfrângerea de la Valea-Albă Războieni. Tot din timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi-ar trage numele şi comuna Tupilați, de la poziţia ascunsă a satului, între coline, păduri şi munţi şi de la faptul că în bătălia cu turcii la Valea Albă-Războieni, domnitorul Ştefan cel Mare şi-a aranjat oştenii aşcunşi ”tupilaţi” între dealuri.
Comuna Ţibucani are şi ea mai multe poveşti cu marele domnitor, care încearcă printre altele să explice şi toponimia locurilor. Înconjuratǎ de o legendǎ este denumirea ”Dealul lui Muncel” din partea de sud-vest a satului Ţibucani de Sus. În timpul bǎtǎliei de la Valea Albǎ, pe acest deal, Ștefan cel Mare a ţinut sfat cu cǎpeteniile oştirii, de unde se vedea ”ca în palmǎ” tabǎra turcilor. Oșteanul Luca Muncel și-a cerut voie de la Ștefan, sǎ tragǎ cu arcul sǎu în capul sultanului (Mahomed al II-lea). Ștefan Vodǎ a lǎudat îndrǎzneala oșteanului și mai ales, siguranţa ce o avea în mânuirea arcului sǎu și în amintirea acestei fapte a dat numele de Muncel dealului pe care se aflau, dupǎ numele arcașului. Sau într-o altă poveste se spune cǎ Ştefan cel Mare avea în suita sa un rob tătar luat ca ostatic într-o bătălie. După lupta de la Războieni, Ştefan a fost nevoit să se retragă spre munţi, fiind, după cum se ştie înfrânt de turci, pentru a-şi reface oastea. În timpul retragerii, acest rob pe nume Ciubuc-Han, în unire cu un boier moldovean, au pus la cale un complot împotriva domnitorului. Complotul a fost descoperit şi, cum voievodul se ştie că era iute la mânie, a dat poruncă să se aplice osânda pe loc – scurtarea capetelor vinovaţilor. Locul de pedeapsă capitală al lui Ciubuc-Han s-a numit Ciubucani, iar apoi prin derivare s-a ajuns la Ţibucani, nume luat de actuala aşezare (după Prof. Ion Creţu, ”Monografia comunei Ţibucani”, judeţul Neamţ, 1971). Sau denumirea comunei Țibucani ar veni de la imperativul: ”Țiba câine!”, ce ar fi strigat un baci care avea turmele pe aici și la care venise un vistiernic de la domn spre a cere dările. Văzându-l înconjurat de câini, baciul îl apără, strigând la câini să se ferească și să-l lase în pace. Vistiernicul a ținut minte de locul acesta cu câini ca fiind ”Țibăcănie”, de unde i-a și rămas denumirea de Țibucani.
La Dobreni s-a născut o frumoasă poveste. Legenda spune că într-una din păduri, într-o poiană, și-a ridicat cineva un bordei. Apoi a tăiat din pădure pentru a dura alte case, pentru fii și nepoți, precum și o bisericuță, care există și azi. Cu timpul n-au mai existat moștenitori, astfel că ambele moșii, Sărata și Sărățica, au fost donate mănăstirii Pângărați, care le-a stăpânit până în 1864. Spre sud și sud-est, satul este mărginit de dealul Balaur. Legenda spune că aici a căzut, din norii de furtună, un balaur, care a smuls mulți copaci, din care și-a făcut o vizuină. De aici ieșea uneori și făcea multe victime în rândul oamenilor și animalelor. Denumirea Dobreni se pare că ar proveni de la o femeie, Dobrina, care ”a deschis diavolului casă”, cum spune legenda, adică o cârciumă, şi împreună cu fiii au durat case în jur.
La Bodeşti, o legendă care circulă de mult printre localnici spune că patru locuitori ai satului Bodești, fugind din Ardeal, s-au oprit prin aceste locuri și și-au întemeiat gospodării. Pe atunci, întreg ținutul acesta era împădurit, locuitorii tăind copacii și croindu-și poieni. Locul unde s-a așezat Vasile Ilisoae s-a numit ”Poiana lui Ilisei”. Mulți locuitori păstrează și astăzi numele de obârșie pe aceste meleaguri. Cei retrași din Ardeal s-au așezat în special în partea de sus a Bodeștilor – foștii Bodeștii de Sus, fiind mult timp numiți ”ungureni”, în timp ce locuitorii din Bodeștii de Jos sunt ”moldoveni”.
Satul Vlădiceni a fost așezat la început la aproximativ 2 km de șoseaua ce leagă Piatra Neamț de Roman, însă, din cauza deselor năvăliri ale turcilor și tătarilor, a fost mutat în zona pădurii de niște călugări ”vlădici”, de unde i se trage și numele. O altă legendă spune că unul din primii locuitori, Chifu, și-a făcut casa pe moșia unui Vlădică (episcop), de unde satul a luat denumirea de Vlădiceni.
Despre locuitorii satului Hârtop se spunea că ar fi venit din Ardeal și s-au așezat pe un teren care a căpătat numele de ”Ungurești” sau ”Ungureni”, însă boierii ce dețineau moșia i-ar fi izgonit și au fost nevoiți să-și întemeieze gospodării pe aceste terenuri neprielnice. O altă variantă spune că gospodarul care a bătut primul par se numea Hârtopeanu, de unde și-a luat denumirea și satul. Despre satul Hlăpești se spune că ar fi fost fondat de către un boier care era un mare mâncăcios, cuvântul ”hlapan”, însemnând mâncăcios.
Încheiem cu ”Hanul Ancuţei” despre care s-au ţesut multe poveşti. Celebre au devenit cele scrise de Mihail Sadoveanu care astfel l-a nemurit. Sursa sa de inspiraţie erau oamenii locului pe care scriitorul îi iscodea cu fiecare prilej nimerit. Mihail Sadoveanu descria astfel hanul: ”Într-o toamnă aurie am auzit multe poveşti la Hanul Ancuţei. Dar asta s-a întîmplat într-o depărtată vreme, demult, în anul când au căzut de Sântilie ploi năprasnice şi spuneau oamenii că ar fi văzut balaur negru în nouri, deasupra puhoaielor Moldovei”. Şi mai departe spunea: ”Trebuie să ştiţi dumneavoastră că hanul acela al Ancuţei nu era han, era cetate. Avea nişte ziduri groase de ici până colo, şi nişte porţi ferecate cum n-am văzut de zilele mele. În cuprinsul lui se puteau oploşi oameni, vite şi căruţe şi nici habar n-aveau dinspre partea hoţilor…”
Mesagerul Bacău Subvenție de 15.000 de lei pentru baterii: Ministerul Mediului lansează în consultare ghidul de finanțare a sistemelor de stocare pentru prosumatori 
ZCH Baterii pentru panouri fotovoltaice, finanțate cu până la 15.000 de lei. Programul se adresează prosumatorilor 
NewsEdge Rabla Auto 2026 se redeschide pe 25 august. Cine se poate înscrie în program 
BusinessEdge Necesarul de recapitalizare al firmelor a ajuns la 160,5 miliarde de lei. Datoriile comerciale depășesc finanțarea bancară 
