Din ce în ce mai mulți contemporani mă acoperă cu întrebări ce‐și propun să-mi smulgă o părere, chipurile avizată, despre cele ce se petrec prin lume, mai cu seamă în zona de conflict recent activată de pe la începutul lunii trecute. Acuma ce treabă or mai fi având o seamă cu nenorocirile ce se petrec la mii de
kilometri de noi, nu am habar și nici nu vreau să cercetez, în condițiile în care părțile ce se omoară cu temeinicie sunt consacrate în istoria recentă ca fiind măcinate de dușmănie, încă de la puțină vreme după apariția Israelului pe harta lumii. Azi, se derulează un nou episod, parcă mai sângeros, dacă este să ne luăm după presă. În preocupările civile, veștile dinspre frontul ucrainean au trecut în planul doi. Ba, mai nu demult, citeam că și președintele Zelenski ar fi remarcat o scădere a interesului lumii la ceea ce este în patria lui, de parcă mapamondul s‐a plictisit.
Pe scurt, este limpede că ucenicul vrăjitor (respectiv media) își face treaba cum trebuie, lumea continuă să‐l creadă și, mai mult, consumă timp și pune suflet, de parcă cele două ar fi într‐un exces ce trebuie musai consumat. Nu pricep de ce să ne irosim de pomană când la noi porcul prinde altitudine? Nu credeți. Jucați‐o pe asta. Nu cumva, de la instalarea formulei de compromis politic, recunoscută discret USL 2, ni s‐a tot pomenit că economia noastră duduie ca o forjă în călduri? Nu cumva eram spaima Europei cu ritmul nostru uniform accelerat? Nu erau toți indicatorii în flăcări ca pe vremea planurilor cincinale? Ba da. Și de unde până unde cu austeritatea asta? Se pare că nimeni nu este preocupat de acest aspect. Pentru că, la o rigoare, executivul ar trebui tras de urechi. Cum e nene?
Înclin să cred că, pe cale de consecință, am mai parcurs un mandat plin de gogorițe și fomfăieli. Înghițim tone de vorbe goale și mergem aidoma măgarului după morcov, într‐un cerc inutil și păgubos. Pentru noi.
Pentru cei de cealaltă parte a ușilor păzite de jandarmi, n‐aș crede. Pentru că, uitați‐vă cu mare atenție, ne sunt luați banii din agoniseală aproape cu zâmbetul pe buze, cu panglici tăiate și iluzii deșarte. Așa zisa clasă de mijloc, la noi încă în pantaloni scurți, primește o directă‐n stomac în vreme ce pensiile vor crește de două ori în 2024. Cel puțin așa zice presa. Adică, s‐avem grijă de ai noștri, care ne votează, că restul se descurcă. Inclusiv cu tâmpenia asta a limitării banului jos. Și aici, apare o nedumerire mare de tot. Cum se vor da șpăgile? În regim foileton de câte cinci mii pe zi, timp de câteva luni sau cum? Asta preocupare, dragi tovarăși, nu ce se petrece în Palestina. Parol.
Pe mai încolo.
GD Patraucean
