Primele trei părți ale materialului „Un județ după chipul și asemănarea lui Ionel Arsene” le puteți citi aici, aici, aici și aici.
Proiecte ratate sau abandonate
Cele trei proiecte amintite deja nu sunt singurele la care s-a renunțat la spital. Ultimul ratat/sabotat/abandonat era un proiect vital pentru spital: ”Reabilitate, extindere infrastructură de fluide medicale, instalații electrice, instalații de ventilație și climatizare pentru creșterea securității la incendiu, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț”. Pentru că, să nu uităm în 14 noiembrie 2020, a avut loc tragedia de la Piatra Neamț, când au murit oameni într-un incendiu devastator.
Consilierii județeni îl votează în aprilie 2022 și este aprobată tema de proiectare. În august este semnat contractul pentru elaborarea documentației tehnico-economice aferente proiectului, având termen de realizare de 30 de zile. Adică 4 septembrie 2021. Cu o întârziere de doar 6 luni este recepționată documentația și în martie 2022 consilierii o aprobă. Asta în condițiile în care în Consiliul Județean nu a ajuns nici un exemplar original, Sorin Brașoveanu, administrator public la acea vreme și Ionel Arsene, președinte, fiind informați în august… 2022 despre aceste lucruri de neimaginat. De ce de neimaginat? Simplu, la orice vizită de monitorizare trebuie să ai documente oficiale, nu copii. Și dacă mergi să obții un aviz ISU în faza Dali, ai nevoie de originale.
În 29 iunie 2021 Primăria Piatra Neamț eliberează certificatul de urbanism nr. 512, care are un termen de valabilitate stabilit prin lege, acesta expiră și nu a fost depusă cerere de prelungire a acestuia, cum ar fi trebuit dacă erai interesat de proiect. Abia în 24 august 2022 apare un nou certificat de urbanism. Este important să reținem data, pentru că în august-septembrie 2022 se întâmplă mai multe lucruri.
Contract semnat după ce ai fost anunțat că proiectul nu se poate face!
Pentru proiectul nostru a fost semnat contractul de finanțare nr. 1714 din 7 octombrie 2022. Valoare contractului este de 13.251.018,04 lei, din care contribuția CJ era de 2.616.473,04 lei.
În felul acesta a mai fost bifată o finanțare, chiar dacă a fost făcută fără tam-tam-ul de rigoare. Totuși, în aprilie, Ionel Arsene saluta semnarea DALI și recunoștea că avem instalații uzate care trebuie înlocuite urgent.
Bomba vine exact acum: în documentele de la CJ Neamț există două referate, datate 31 august și 21 septembrie 2022, deci cu puțin timp înainte de semnarea contractului de finanțare, în care echipa de proiect spune clar că proiectul nu poate fi făcut în termenul stabilit, adică 31 decembrie 2023! Da, aceste documente care au ajuns la Sorin Brașoveanu și Ionel Arsene, există și transmit clar că ”Semnarea contractului de finanțare pentru acest proiect în condițiile de risc prezentate mai sus implică asumarea acestor riscuri de către plenul CJ Neamț, iar echipa de implementare nu își asumă cheltuielile neeligibile apărute în implementarea proiectului, sau ca urmare a rezilierii contractului de finanțare din cauza imposibilității implementării în timp a acestuia”.
Cu toate acestea în 31 martie 2022 este votată HCJ 97 prin care este aprobat DALI (documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții de interes județean ”Reabilitate, extindere infrastructură de fluide medicale, instalații electrice, instalații de ventilație și climatizare pentru creșterea securității la incendiu, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț”) și indicatorii tehnico-economici. Asta însemnă că cei care au citit cele 104 pagini de anexe și au votat și-au asumat riscul creșterii cheltuielilor pe proiect și pe acela ca banii cheltuiți să fie foarte mulți. De votat s-a votat în unanimitate, dar și în neștiință de cauză. Deoarece niciunui consilier nu i-a fost prezentat vreun document cu privire la riscuri. Totul s-a făcut pe repede înainte, ca să fie prinse termene finale, de aici și ședința extraordinară.
Să reținem că toată lumea a votat inclusiv Asaftei, actualul președinte, Păduraru, actualul vicepreședinte, liberalii, useriștii, deci asumarea era una colectivă. Repetăm, nimeni nu i-a informat atunci cu privire la riscurile despre care se știa și i-au păcălit să-și asume ceva și în felul acesta să derobeze de răspundere pe cei care au creat încurcăturile, au permis întârzierile și au semnat recepții pentru unele documente fără ca ele să ajungă în original la sediul beneficiarului. Este drept că nu am sesizat vreo curiozitate deosebită a nimănui pe proiect, doar era vorba despre bani la spital. De aceea, cei care din postura de consilieri județeni critică renunțarea la proiect sau cei care au propus acest lucru ar trebui să-și amintească că ei au votat și și-au asumat – neștiința nu te absolvă deloc – lucrările.
Proiectul a fost abandonat din motive puerile și pentru că nu s-a dorit implementarea din cauză că ar fi trebuit suportate cheltuieli după 1 ianuarie 2024. Cum spuneam, pentru sănătatea nemțenilor nu există bani, pentru statui, vizite în Găgăuzia sau prin cine știe ce raioane, nu se pune problema.
Alt rateu: Reabilitarea secției Oncologie
Partea inferioară a macheteiAici nu facem decât să cităm din scrisoarea fostului manager adresată prefectului județului, în care atrăgea atenția cu privire la riscul închiderii spitalului.
”Secția Oncologie, una dintre cele mai aglomerate din spital, a fost mutat în luna iunie 2022 în clădirea anumită «Pavilion Medical» (din 1935, cu seismic gradul II), împreună cu alte secții ale spitalului, datorită unui ordin de începerea lucrărilor de reabilitare dat de Compania Națională de Investiții pe baza unui proiect furnizat de Consiliul Județean Neamț. Ideea proiectului a prins contur în anii 2017-2018 și am fost contactat de reprezentanții Direcției de Investiții a Consiliului Județean Neamț de numeroase ori în 2021, în ideea «de a începe proiectul pentru a nu pierde fondurile». Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a fost singurul spital județean suport Covid-19, din martie 2020 până în aprilie 2022, și datorită acestui fapt m-am opus vehement începerii lucrărilor la secția Oncologie, clădire separată și izolată, pentru că asta ar fi însemnat mutarea pacienților oncologici în clădiri cu pacienți Covid-19.
În tot timpul anului 2021, s-au făcut numeroase memorii de către personalul secției Oncologie care menționau faptul că proiectul propus, inclusiv lipsa liftului, nu corespundea standardelor în vigoare la acel moment, cu atât mai puțin în acel moment. Acele memorii au rămas fără efecte vizibile, doar Direcția Sanitară a județului Neamț intervenind pentru a cere ca un lift de transport pacienți să fie inclus în proiect.
Odată cu redeschiderea spitalului în 2022, s-a primit ordinul de începere a lucrărilor, iar întreaga secție a fost mutată în condiții suboptime, dar pe o perioadă limitată, conform celor spuse de reprezentanții Consiliului Județean Neamț și ai Companiei Naționale de Investiții, în Pavilionul Medical care a devenit și mai aglomerat, dar cadrele medicale și conducerea spitalului au acceptat această situație considerând că pacienții vor beneficia de condiții mult mai bune la terminarea lucrărilor și este un sacrificiu de moment.
La maximum șase săptămâni de la începerea lucrărilor și descoperirea clădirii, constructorul, care nici măcar nu era cel care a câștigat licitația, și-a retras echipa și a oprit lucrul. Practic, clădirea a rămas în aceeași stare de atunci. După nenumărate demersuri făcute, am fost înștiințați că Compania Națională de Investiții a reziliat în iunie 2023 contractul cu cei care au câștigat licitația.”
Bilanț criminal – 8 proiecte majore blocate sau reziliate
În ultimii 10 ani toate proiectele de investiții inițiate de Consiliul Județean Neamț la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț au fost ori nefinalizate ori au avut contractele de finanțare reziliate, astfel:
– Blocul operator unic – clădire Nefromed – nefinalizat din 2013
– Secția Pediatrie – reabilitare – nefinalizată din 2015
– Secția Oncologie – reabilitare – blocat în 2022
– Ambulatoriu Integrat de Specialitate – reabilitare corp C – proiect început în 2022 și blocat în 2023 fără șanse de a fi restartat
– Reabilitare tehnică – secțiile Psihiatrie, SML, Boli infecțioase – trei clădiri în care s-a reziliat contractul de finanțare
– Proiecte extindere UPU – s-a reziliat contractul de finanțare
– Proiectul Fluide Medicale – POIM 9.1 – s-a reziliat contractul de finanțare
– Proiect Pavilion Medical – sunt prinse la bugetul județului aproximativ 70 milioane ron de cel puțin patru ani și nu se face nimic.
Toate rezilierile”de contracte de finanțare au fost ”datorită timpului scurt care a mai rămas pentru execuția proiectului”.
Credem că doar acest bilanț de final susține ideea că Ionel Arsene și cei din jurul lui, care l-au sprijinit în politică inexplicabilă față de spital și pacienții din Neamț, au scăpat de infracțiunea din titlu.
Valentin Bălănescu
(Va urma)