Soții Mirela și Răzvan Mișca sunt pionierii unui nou stil gastronomic în Neamț și în Regiunea de Nord-Est, dus la un alt nivel al gusturilor, printr-o nouă metodă de a găti cu ingrediente proaspete, de la producători locali din Bucovina.
– Cum a început călătoria dv. gastronomică, în 2019? Care este povestea din spatele acestei afaceri de succes?
Inițial era un concept store ce îmbina carmangeria cu fast-food-ul. După un an și jumătate, am evoluat și ne-am transformat într-un restaurant cu burgeri și specialități care depășesc orice ați mai văzut sau gustat până acum. La începuturile acestui concept inovator, noi aveam o fermă de vaci cu lapte și una de porci, foloseam în mod exclusiv producția proprie în carmangerie și în preparatele gătite în bucătăria restaurantului. Pe meleagurile natale ale soției, Bucovina-Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc, am descoperit gospodării și stâni unde animalele sunt crescute într-un mod incredibil de liniștit și curat. De acolo, cumpărăm legume proaspete, fructe de pădure, miere de albine, zmeură, afine, ciuperci, hribi, cartofi – toate cu un gust desăvârșit. Am optat pentru rețete străvechi, gătite cu metode noi, acordând fiecărui preparat timpul necesar pentru a aduce pe masă bucuria oaspeților noștri.
– Cât de greu a fost începutul şi cum aţi evoluat în aceşti patru ani?
În ciuda tuturor dificultăților, în 2022, am introdus multe noutăți în meniu, ne-am adăugat în portofoliu premiul “Cel mai apreciat restaurant din Regiunea de N-E a României”, oferit de către Google, cu 4.9 punctaj din peste 3.000 de recenzii, iar pe Facebook avem nota 5/5 din peste 900 recenzii de la oaspeți, am atins obiective strategice foarte importante și am pus bazele unui sistem de franciză pentru restaurante. Totul datorită parteneriatelor din Bucovina, a ingredientelor naturale de înaltă calitate de la producătorii locali și a unui nivel foarte ridicat de ospitalitate oferit oaspeților ce ne trec pragul.
– Cu ce vă ocupaţi fiecare dintre dv. în această afacere, doamna Mirela şi domnul Răzvan?
Răzvan este inima și sufletul procesului de aprovizionare și gătire, asigurându-se că fiecare ingredient adus în bucătăria noastră reflectă standardele ridicate de calitate. Dincolo de rolul său de aprovizionare, Răzvan se dedică și controlului calității, garantând că fiecare preparat care părăsește bucătăria noastră păstrează autenticitatea și savoarea specifică “Moldavian Burger”. Mirela este o gazdă ce se pricepe exemplar la interacțiunea directă cu oaspeții noștri, cea care asigură că fiecare oaspete este întâmpinat cu un zâmbet cald și că experiența lor este una memorabilă. Rolul ei nu se oprește aici – Mirela este și femeia puternică care se asigură că nimic nu lipsește în cadrul restaurantului nostru. Fie că este vorba de a gestiona rezervările, de a se asigura că atmosfera este prietenoasă și primitoare sau de a coordona detaliile operaționale, Mirela este prezentă în fiecare aspect al experienței noastre culinare. Ea adaugă o notă personală și în bucătărie. Când situația o cere, se implică direct în procesul de gătit. Unul dintre talentele ei este transformarea fructelor proaspete din livadă în delicioase dulcețuri pentru deserturi. Mirela pregătește și mămăliguța, aducând astfel o notă autentică și tradițională în meniul nostru. Eforturile noastre comune aduc la viață nu doar preparate culinare excepționale, ci și o atmosferă caldă și familială tipică zonei.
– Care sunt cele mai apreciate produse şi care este secretul din spatele succesului acestora?
Meniul începe cu o selecție de burgeri, acompaniați – la recomandarea ospătarului – de o bere, pentru un concept exclusiv de gust, sănătate și rapiditate adaptat zilelor noastre. În centrul atenției sunt specialitățile Bucătarului Chef, felurile principale de carne servite alături de garnituri bogate și de deserturi delicioase, care permit oaspeților să savureze, să împărtășească și să confirme experiența trăită la “Moldavian Burger” în mediul online. Lista de preparate se extinde cu supe cremă din ingrediente proaspete, paste originale din Italia, pizza, produse vegetariene sau de post, Sandwich, Fresh Kebab, Fresh Gyros, Salate și Pește pentru a satisface nevoile tuturor.
Coastele de Porc – O Descoperire Culinară
– Cum aţi descoperit coastele de porc á la “Moldavian Burger”?
“Moldavian Burger”este pasiune, cercetare, experimentare, selecție atentă a materiilor prime și o întoarcere la esența intimă a gustului, am adoptat sistemul de gătire low and slow (coacerea lentă la temperaturi joase pentru un timp îndelungat). La început, la coastele de porc proaspete, afumate de noi doar 2 ore cu lemn de cireș, am adăugat condimente de băcănie și le-am lăsat la „meditat” într-un sos secret cu miere de albine. O combinație surprinzătoare de arome și gust! După ce le-am copt la cuptor trei ore, am constatat că nu erau ceea ce ne doream. Supărat de rezultat, m-am dus acasă cu gândul că și mâine este o zi. Când am revenit dimineață, am constatat că nu am oprit cuptorul și am uitat în el, peste noapte, coastele. Le-am scos cu gândul să le dau unui câine. Înainte de a-i face rău, m-am gândit să gust o mică bucățică… Carnea avea gustul și aroma mult mai bună față de orice gustasem vreodată. Era neobișnuit de savuroasă și aromată! În timp ce savuram coastele fragede, am început să calculez timpul ideal de gătit (ingredientul nostru secret), pentru că „nu a fost nici fiartă, nici prăjită, nici coptă, a fost și va rămâne perfectă! Așa a luat naștere preparatul nostru care conferă restaurantului “Moldavian Burger” prestigiu.
– Ce servicii conexe oferiţi – de tipul catering, organizare evenimente?
Restaurantul “Moldavian Burger” organizează evenimente de business sau întâlniri corporate cu preparate rafinate, într-un spațiu elegant dotat cu sistem audio. Locația și meniul nostru permit oaspeților: să savureze specialitățile Bucătarului Chef ce se vor ridica la nivelul evenimentului; să organizeze degustări de vinuri nobile recomandate de somelieri; să beneficieze de o locație spațioasă, modernă și cu parcare privată în curtea interioară; să utilizeze proiectorul pentru a prezenta informațiile; să utilizeze sistemul audio pentru fundal muzical. Organizăm petreceri pentru zile de naștere sau onomastică și serviciu de catering. La restaurantul “Moldavian Burger”am gătit de-a lungul timpului prânzuri pentru numeroase grupuri de turiști. Alegând restaurantul Moldavian Burger aveți:
- Meniuri personalizate pentru copii sau adulți;
- Programarea sosirii ca noi să avem totul pregătit;
- Parcare spațioasă (1.000 m), acces facil pentru autocar sau microbuz;
- Producem 90% din materia primă după rețete proprii, fără conservanți și aditivi alimentari;
- Carne proaspătă din Ținutul Zimbrului, ingrediente naturale de la producători locali și un mod de preparare mult mai sănătos;
- Toate produsele din meniu sunt gătite pe loc, garanție a calității și prospețimii.
- Opțiunea de a comanda produsele preferate prin intermediul platformei proprii. Am organizat spațiul pentru a ridica comanda fără să coboare din mașină, pentru o experiență rapidă și convenabilă.
Planuri de Extindere și Un Viitor Gustos
– Ce v-aţi propus pe termen scurt şi pe termen lung?
Să consolidăm și să menținem poziția pe care o ocupăm acum, asigurându-ne că oferim experiența culinară diferită de tot ceea ce s-a văzut până acum. Ne dorim ca fiecare oaspete să trăiască același farmec care ne-a definit de-a lungul timpului. Lucrăm la un sistem de franciză prin care să transformăm “Moldavian Burger” într-o prezență culinară semnificativă în întreaga țară. Pentru că recunoștința noastră față de teritoriul care ne-a dăruit atât de mult este imensă, și dorim să-i întoarcem favoarea prin promovarea și împărtășirea gustului autentic și a tradițiilor culinare unice ale acestei regiuni.
Contact: 0722/159124; www.moldavian-burger.ro
Str. Cuza Vodă, Nr. 64, Târgu Neamț
Rezervări online: https://bit.ly/3pbMzz7
Comenzi online: https://bit.ly/3BTcP8T
Recenziile noastre aici: https://bit.ly/3J3yT1u
Cod qr pentru google maps și navigație (FOTO)
Echipa “Moldavian Burger”vă așteaptă cu drag în fiecare zi:
– Luni-Joi: 10:00-22:00
– Vineri-Duminică: 10:00-00:00
Restaurantul “Moldavian Burger” – Cel mai apreciat restaurant de pe Google în 2022 din Regiunea de N-E a României (conform Google Review).