Nicu N. Albu sau despre „dragoste edilitară” (I)

Una dintre marile personalităţi nemţene ale veacului al XIX-lea a fost Nicu N. Albu: primar, prefect, deputat şi senator, un om cu un spirit edilitar deosebit de care au beneficiat oraşul Piatra-Neamţ, în mod special, dar şi întreg judeţul Neamţ. Portretul său poate fi ilustrat din scrierile care i s-au dedicat sau în care se face referire de către Dimitrie Hogea (contemporanul său), Sergiu-Marian Găbureac, Constantin Prangati şi din documentele din arhivele nemţene cu care am intrat în contact, nu neapărat în acest scop. Dar şi dintr-o lucrare pe care am văzut-o născându-se: Constantin Paţilea, Viorel Nicolau – „Personalităţi nemţene: Nicu N. Albu”, apărută în 2014 la Editura Cetatea Doamnei, o iniţiativă biografic-cartofilă.

Nicu N. Albu s-a născut la Piatra-Neamţ, la 2 februarie 1853, tatăl său fiind Nicolai Albu, medelnicer, care se ocupa cu exploatarea pădurilor zonei, făcea negoţ cu cherestea sau arenda moşii la şes. L-am aflat în documente exploatând moşiile mănăstirii Buhalniţa, mănăstire închinată. Mama sa, Maria, era fiică inginerului topograf Osvald. O familie cu înaltă simţire patriotică şi aflăm pe tatăl şi unchii lui ca sprijinitori ai alegerii lui Cuza în ianuarie 1859.

A urmat cursurile Şcolii Publice de Băieţi nr. 1 Piatra-Neamţ, absolvind în toamna anului 1865 şi continuându-şi studiile la Academia Mihăileană din Iaşi, curs inferior. Iaşul a fost un oraş pe care l-a iubit, în ciuda faptului că timp de 4 ani a suportat regimul sever al internatelor vremii, cu deşteptare obligatorie la 5 dimineaţa, cu ore de meditaţii, cu mers la biserică în fiecare duminică şi cu ieşirile în oraş condiţionate de notele obţinute la învăţătură. Şi a respectat şcoala şi efortul părinţilor săi printr-o comportare exemplară şi o temeinică instruire.

A fost printre cei care au apreciat munca didactică şi ştiinţifică a lui Ion Ionescu de la Brad, savant cu prestigiu imens, părinte al învăţământului agronomic superior din România.

După absolvirea studiior la Academia Mihăileană din Iaşi, cursul inferior, familia sa a decis ca Nicu Albu să-şi continue studiile în domeniul medical, la Facultatea de Medicină a Universităţii „Alexander von Humboldt” din Berlin.

Afectat de suferinţele oamenilor din spitale, de agonia muribunzilor, consideră că nu este potrivit pentru aşa ceva şi renunţă la intenţia de a se face medic.

Anii petrecuţi la Berlin i-a valorificat cât se poate de eficient. A trăit o intensă activitate spirituală. A vizionat expoziţii de pictură, a mers la teatru, a studiat la Biblioteca Naţională, a audiat conferinţe pe teme de economie politică, drept, istorie şi filosofie, ţinute de cele mai mari personalităţi ştiinţifice ale vremii. Şi-a format şi consolidat o utilă şi modernă pregătire. O deosebită impresie i-a provocat întâlnirea cu filosoful german Fr. Nietzsche, cu ocazia audierii conferinţei despre „Consideraţii inactuale”. Tot în anii de studenţie de la Berlin l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, căruia i-a păstrat în toate împrejurările ce au urmat, un mare respect şi o profundă recunoaştere. A vizitat Austria, Elveţia şi Suedia, urmărind îndeaproape modul de organizare a muncii în fabrici, de administrare şi exploatare a pădurilor, de transportare şi prelucrare a buştenilor. A făcut cunoştinţă cu legislaţia muncitorească, salarizarea şi organizarea muncitorilor, raporturile statornicite între patroni, stat şi salariaţi. Urmare a experienţei acumulate, scrie în 1882, în legătură cu afirmarea în epocă a economiei sociale ca ştiinţă, care să se ocupe de starea socială a muncitorilor, de mijloacele folosite pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă, următoarele: “Ea a avut meritul de a fi pus în faţa conştiinţei economiştilor, oamenilor de stat şi politici, problema muncitorilor, întrebându-se dacă condiţia precară a acestora este sau nu o lege fatală a dezvoltării societăţii şi dacă nu cumva se găsesc mijloacele necesare pentru a o schimba”. În condiţiile adâncirii diferenţelor sociale, Nicu Albu considera că statul, societatea, trebuie să intervină pentru a zăgăzui anumite abuzuri şi a limita unele iniţiative individuale luate împotriva lucrătorilor din fabrici, stabilind astfel norme de echitate şi de bunătate în favoarea producătorilor de bunuri materiale.

A revenit la Piatra-Neamţ şi s-a pus serios pe muncă. La început l-a ajutat pe tatăl său la exploatarea pădurilor de pe vastul domeniu al prinţului Sturdza de pe moşia Hangu, pe care o avea în arendă. Mai târziu îl găsim arendaş al moşiei Roznov, în tovărăşie cu moşul său Vasilică Albu. Apoi tot ca agricultor pe moşiile Turtureşti şi Mărăţei, proprietatea socrului său Enache Cantemir. Părăsind agricultura, Nicu Albu s-a ocupat exclusiv de marile exploatări de păduri de pe Valea Bistriţei, a Tarcăului, dar şi de pe văile Oltului şi Lotrului. Peste tot a desfăşurat o intensă activitate, fondând şi conducând multe societăţi forestiere. După 1878, Nicu Albu se consacră exploatării pădurilor, construirii de drumuri forestiere, şosele şi căi ferate. Lui i se datorează primele instalaţii industriale de la Tarcău şi Brateş, preluate ulterior de Societatea „Goetz” şi Cooperativa „Albina”. Transportul ieftin al lemnului pe râul Bistriţa a atras numeroşi comercianţi şi industriaşi din ţară şi din afară, fapt pentru care Nicu Albu a pus bazele mai multor societăţi forestiere, pe care în multe situaţii le-a condus personal.

După o lungă experienţă politică şi parlamentară căpătată de-a lungul vieţii, Nicu Albu ştia că orice realizare în provincie depinde de Capitală. Drept urmare, a legat puternice prietenii cu D.A. Sturza, I.C. Brătianu, Eugeniu Carada, Mihail Kogălniceanu, Emil Costinescu ş.a.

De câte ori avea nevoie de ceva, „de vreo cerere edilitară şi ori câte credite dorea, nimeni nu-l refuza”, toţi îi săreau în ajutor. Cunoscător al nevoilor locale, Nicu Albu ştia că, realizând lucrări edilitare de mare importanţă pentru interesul oraşului, oamenii îl vor aprecia, reuşind astfel să fie ales deputat chiar şi atunci când era în opoziţie, aşa cum s-a întâmplat între 1891-1895 şi 1896-1899.

Legături permanente şi folositoare a întreţinut cu mari oameni ai timpului său, chiar atunci când aceştia erau ataşaţi unor diverse curente politice. A fost apropiat de George Panu şi Gh. Ruset Roznovanu, atunci când era nevoie de realizarea unor alianţe între liberali şi conservatori. A avut însă tactul de a nu se amesteca în lupta aspră declanşată pentru putere între cei doi şi partidele pe care le reprezentau. A întreţinut legături cu şeful Partidului Conservator, nimeni altul decât Lascăr Catargiu. Ultimul numit a fost fiu al meleagurilor nemţene, considerăm noi, cea mai mare personalitate politică a acestui judeţ. Lascăr Catargiu s-a născut la Dobreni în 1823, descendent dintr-o cunoscută familie de boieri din Moldova. La început a fost ispravnic de Neamţ, apoi deputat în Divanul ad-hoc al Moldovei, candidat la tronul Moldovei (1859), preşedinte al Camerei Deputaţilor (1862-1864), locotenent domnesc în 1866, prim-ministru de mai multe ori. Ca preşedinte al Partidului Conservator, a militat consecvent pentru cucerirea independenţei naţionale a statului român, pentru afirmarea pe plan internaţional a suveranităţii sale şi pentru desăvârşirea unităţii naţionale. Ceea ce este de admirat la Nicu Albu este utilizarea vastelor sale relaţii pe care le-a avut cu toţi oamenii influenţi ai timpului său pentru dezvoltarea oraşului şi a zonei din care a provenit. O poziţie pe care o considerăm potrivită şi pentru edilii timpului nostru.

Printre prietenii lui Nicu Albu s-a numărat şi Nicu Gane, fost junimist, „mâna dreaptă” a lui I.C. Brătianu în Moldova. Gane a fost printre primii oameni politici care l-au cunoscut pe Nicu Albu, prezentându-l de altfel şi lui I.C. Brătianu, ca pe un viitor lider, cu largi vederi democratice. O relaţie deosebit de utilă pentru Nicu Albu a fost cea cu Eugeniu Carada şi cu Emil Costinescu, fondatori şi directori ai Băncii Naţionale, de sprijinul cărora a beneficiat în finanţarea activităţilor economice şi edilitare în perioada cât a fost primar, prefect, deputat şi senator.

Acest articol va continua în numărul următor, dar şi acum şi în cealălaltă parte a micului nostru studiu, încheiem cu aserţiunea celor doi autori amintiţi, Constantin Paţilea şi Viorel Nicolau, din cărticica lor, pe care o considerăm îndrituită: „Nicu N. Abu nu poate fi monopolizat politic în zilele noastre de către un grup sau o organizaţie. El rămâne un primar al tuturor pietrenilor, un model de edil peste veacuri, care a construit pentru generaţiile pe ce le-a lăsat în urma sa, cu dragoste faţă de oraşul pe care l-a păstorit şi cu grijă faţă de natură şi de mediul de viaţă al concetăţenilor săi. Datoria celor de astăzi este de a-i cunoaşte adevărata sa operă închinată oraşului natal, de a-i păstra moştenirea şi a-i continua lucrarea”. (Va urma)

Prof. dr. Daniel DIEACONU