Câteva sute de credincioși au participat astăzi, 6 ianuarie, la slujba de Bobotează – Liturghia Botezului Domnului – de la Biserica Sfântul Ioan Domnesc din centrul istoric al municipiului Piatra-Neamț, pentru a se ruga și a lua agheasmă.
Slujitorii bisericii spun că astăzi Sfântul Duh coboară pe pământ întrupat în porumbel, raiul se deschide tuturor și apele capătă puteri tămăduitoare. Apa este sfințită printr-o dublă invocare a Duhului Sfânt căpătând astfel daruri minunate și sfințenie.

La lăcașul de cult ctitorit de Ștefan cel Mare și Sfânt au fost pregătite mai multe butoaie, găleți și alte recipiente pentru ca toți cei care doresc să poată lua acasă Agheasma Mare.
Agheasma Mare se ia dimineaţa, pe nemâncate, apoi se ia anafura, timp de opt zile, până pe 14 ianuarie, când e sărbătorită Odovania praznicului Botezului Domnului, şi se încheie prăznuirea liturgică.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini: Bogdan Călian

Parteneri
Mesagerul Bacău Cinci pompieri de la ISU Bacău reprezintă România la Campionatul European din Cehia
ZCH Baterii pentru panouri fotovoltaice, finanțate cu până la 15.000 de lei. Programul se adresează prosumatorilor
BusinessEdge Necesarul de recapitalizare al firmelor a ajuns la 160,5 miliarde de lei. Datoriile comerciale depășesc finanțarea bancară



