Pe 25 octombrie 2023, Regele MihaiI al României ar fi împlinit 102 ani. A murit în 2017, Dumnezeu înzestrându-l cu multe zile. Destinul i-a fost marcat de tot felul de drame, încă de când era copil și până la sfârșitul vieții, cum a fost, de altfel, și cel al țării și poporului din care a făcut parte. Neînţelegerile dintre tatăl şi mama sa l-au marcat de mic. L-au făcut mai serios, mai matur. Şi trist când mama sa a fost silită să-l părăsească. Carol nu îi era un adevărat tată şi ducea dorul mamei. A fost martor neputincios al ciuntirii României, al războiului din est şi a încercat să reducă dezastrul. Dar dezastrul venea odată cu ruşii, cu comunismul şi a fost ultimul monarh din Europa de Est care şi-a pierdut tronul.
Mihai s-a născut la 25 octombrie 1921 la Castelul Regal din Sinaia. Părinții săi, Prințul Moștenitor Carol al II-lea și Prințesa Moștenitoare Elena (fiica Regelui grec Constantin I), nu au avut o căsătorie prea fericită. Tatăl se căsătorise anterior cu Zizi Lambrino, contrar uzanțelor regale, fără acordul tatălui său, Regele Ferdinand, și al Parlamentului României, de aceea căsătoria a și fost anulată de Curtea Supremă a României. După o călătorie în jurul lumii, principele Carol a cunoscut pe Elena în Elveţia şi au hotărât să se căsătorească, lumea românească primind cu bucurie vestea. La fel de bucuroşi românii au fost la naşterea lui Mihai.
Carol a continuat să manifeste însă dezinteres pentru îndatoririle pe care le avea de viitor rege. Iubea pe Elena Lupescu, o altă femeie de rând şi pentru ea, în 1925, a renunțat la drepturile sale la tron și a părăsit țara, stabilindu-se în Franţa. A fost a treia sa renunţare la moştenirea regală. Când Regele Ferdinand a murit în 1927, ca urmare a faptului că Principele Carol renunțase la statutul de Principe Moștenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regență, compusă din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și Președintele Înaltei Curți de Casație, Gheorghe Buzdugan. I.G. Duca nota despre urcarea pe tron a regelui minor: „Servitorii însă care până în ajun îi spuneau Alteță Regală, s-au apucat să-i spună Majestate. Copilul a întrebat surprins de ce toată lumea îi zice deodată altfel ca înainte! Guvernanta engleză i-a explicat motivul, bunicul său murind, el a devenit regele țării, adăugând că de aceea el trebuie să fie și mai cuminte ca în trecut. Bine, a răspuns el, voi fi cuminte dacă voi fi rege, dar voi mai avea dreptul să mă joc, nu-i așa?”.
Printr-o lovitură de stat îndrăzneaţă în iunie 1930, Carol al lI-lea a reușit să se întoarcă din străinătate, iar Parlamentul l-a proclamat rege, situație în care Mihai devine din nou prinț moștenitor. Din iunie 1930, prin plecarea Reginei-mamă în exil, Prințul moștenitor Mihai rămâne în grija tatălui său. Regele îi va acorda titlul de Mare Voievod. A urmat cursurile unei școli organizate la palat, alături de alți copii din toate colțurile țării și din toate categoriile sociale. Domnia lui Carol al II-lea a durat 10 ani și aceștia au fost presărați de convulsii politice și turbulențe.
În iunie 1939, Marele Voievod Mihai de Alba Iulia a vizitat timp de trei zile județul Neamț. Mai întâi a mers la Cetatea Neamț, un loc pe care l-au vizitat și înaintașii săi, regii Carol I, Ferdinand I și Carol al II-lea. După vizitarea Școlii nr. 1 „Grigore Ghica Vodă”, unde Creangă a învățat clasa a III-a primară, suita princiară a pornit cu automobilele într-un pelerinaj al mănăstirilor. Prima vizitată a fost Mănăstirea Neamț, aici fiind întâmpinat de Mitropolitul Nicodim al Moldovei, de starețul Melchisedec Dimitriu și de soborul mănăstirii. Au mas peste noapte în încăperile stăreției, a doua zi a urmat vizitarea mănăstirilor de maici Agapia și Văratec. Au fost vizitate muzeele și lucrările de artă de aici, picturile lui Grigorescu de la Agapia și mormântul Veronicăi Micle de la Văratec. Periplul a cuprins și vizitarea Mănăstirii Secu, de unde s-a continuat traseul peste muntele Petru Vodă, cu oprire la Mănăstirea Durău. După un popas de o noapte, trebuia să urmeze ascensiunea Ceahlăului, care nu s-a putut face din cauza timpului nefavorabil. În seara celei de-a treia zile de vizită în județul Neamț, Principele Mihai a sosit la Domeniul Regal Bicaz, de unde a plecat dimineața spre Transilvania, prin Cheile Bicazului.
La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea abdică și pentru a doua oară fiul său Mihai I devine Rege al României. A doua întronare a lui Mihai s-a făcut fără pompa cerută de tradiție, fără halebardieri, fără generali. Mihai a apărut obosit și trist, cu capul mai plecat ca întotdeauna. Membrii curții plângeau; în fața palatului mii de legionari cântau. Dacă la palat era tristețe, urcarea pe tron a regelui Mihai I a fost primită cu simpatie în țară, guvernul nu cere nici o manifestație, dar nici nu împiedică pe cei care vor să-și manifeste bucuria și nu au lipsit astfel de întruniri populare
Țara trecea printr- o perioadă dramatică: Europa era devastată de război, România pierduse Basarabia, Cadrilaterul, partea de nord-vest a Transilvaniei. Conducerea efectivă a ţării a fost deţinută de generalul Antonescu. Regele a fost ajutat în special de mama sa, Regina Elena (care a întreprins servicii remarcabile de salvarea evreilor români, fapt pentru care a primit mai târziu, în 1993, titlul onorific de „Drepți între națiuni”.
După venirea pe tron a fostului său soț, principesa-mamă Elena a fost silită să plece în exil, retrăgându‑se la Vila Sparta din Florența. La a doua urcare pe tron a regelui Mihai I, în 1940, la rugămintea adresată de generalul Antonescu de a se întoarce în țară, Elena a revenit în România la 21 septembrie 1940. A fost întâmpinată de conducătorul statului român și președintele Consiliului de Miniștri, generalul Ion Antonescu, și de Regele Mihai I, iar înalți prelați ai Bisericii Ortodoxe Române au oficiat un „Te Deum” în Catedrala Mitropolitană din București. Presa a elogiat întoarcerea Reginei Mamă în țară, sperând în instalarea unei stări de normalitate în Casa Regală Română și în întreaga Românie.
La 12 septembrie 1944, la Moscova, România a fost nevoită să semneze armistițiul prin care se alătura Națiunilor Unite împotriva Germaniei naziste. Totodată, era obligată la plata unor însemnate despăgubiri de război și pierdea definitiv Basarabia și nordul Bucovinei. Pentru respectarea prevederilor armistițiului a fost instituită o Comisie Aliată de Control, formată din reprezentanți sovietici, americani și britanici. Deși dezamăgit de eșecul Occidentului și mai ales agresat de procuratorul lui Stalin, Andrei Vişinski, Mihai a fost ultimul monarh din spatele Cortinei de Fier care a abdicat. În fața intimidării și intrigilor rusești, el a optat să intre în grevă, refuzând să semneze orice decret regal, dar fără succes. Soarta României fusese deja hotărâtă.
Participând în noiembrie 1947 la Londra la nunta Prințesei Elisabeta și a Prințului Philip, a întâlnit-o pe Prințesa Anna de Bourbon-Parma, iar la întoarcerea sa a informat guvernul român despre intențiile sale de a se căsători. Guvernul comunist l-a îndemnat să abdice, iar în urma refuzului său, a urmat amenințarea cu împușcarea celor o mie de studenți închiși. În atare împrejurări, Regele a semnat documentul de abdicare pe 30 decembrie 1947.
La 3 ianuarie 1948, el și mama sa au părăsit țara cu trenul, iar România fusese proclamată Republică Populară la 30 decembrie 1947. La început au locuit în Marea Britanie, apoi s-au stabilit în Elveția. Familia regală, lipsită de resurse, după nunta Regelui Mihai cu Principesa Ana de Bourbon-Parma, a trebuit să-și câștige existența în condiții dificile, practicând diverse meserii. Au pornit de la o fermă de pui și de la un atelier de tâmplărie.
După 1989, odată cu eliberarea de comunism a Europei de Est, Regele Mihai a fost unul dintre primii monarhi din exil care a încercat să se întoarcă în patria sa. Guvernul postcomunist a refuzat intrarea în țară, astfel că de abia după trei ani, în 1992, i s-a permis să sărbătorească Paștele în România. Un nou guvern instalat în 1996 permite întoarcerea în țară a membrilor Familiei Regale; în 1997 România i-a reactivat Regelui Mihai cetățenia română, care se mută definitiv împreună cu soția în țară în 2001. În același an, Palatul Elisabeta a fost oferit ca reședință oficială permanentă a Regelui Mihai, în calitate de fost Șef de Stat și i-a fost retrocedat Domeniul Regal de la Săvârșin. În 2008, Domeniul Regal Sinaia, cu castelele Peleș și Pelișor, au revenit în proprietatea Regelui Mihai I.
În 2007, în urma promulgării noului statut al Casei Regale, Principesa Margareta a fost desemnată moștenitoarea tronului și custode al Coroanei României. Regele MihaiI al României a încetat din viață la 5 decembrie 2017 în localitatea Aubonne, Elveția, fiind înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș, necropolă domnească, iar ulterior şi necropolă regală. Prezent la Piatra-Neamţ pentru un concert de colinde, Ştefan Hruşcă cânta pentru memoria unui rege trist melodia „Rugă pentru părinţi”, un rege care spunea la 25 octombrie 2011, în Parlamentul României: „Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie”.
Prof. dr. Daniel DIEACONU
Fotografii din lucrarea lui C. Paţilea şi Viorel Nicolau: „Regele Mihai – 2021 – omagiul colecţionarilor nemţeni la 100 de ani de la naştere”.
