MUNȚII CĂLIMANI

În orice discuție, când se amintește despre acești munți, locuitorii zonelor vecine remarcă faptul că bunicii, unchii, vecinii au lucrat de-a lungul timpului în Călimani. Aici s-au desfășurat patru mari activități: exploatările forestiere din jurul munților (mai ales cele de la Răstolița și Lunca Bradului), marea exploatare de sulf din Negoiul Românesc, scoaterea la suprafață a apelor minerale (Vatra Dornei) și, nu în ultimul rând, ocupația milenară a românului – păstoritul.

De origine vulcanică, sunt pe locul doi ca altitudine din Carpații Orientali. S-au format acum 80-85 milioane de ani… Oare cum era atunci?!

Sunt foarte cunoscuți de iubitorii de drumeții montane pentru că sunt ușor de străbătut. Am, cred 6 sau 7 incursiuni în zonă. De ce atâtea? Pentru că mi-a plăcut muntele și l-am urcat în mai multe perioade ale anului (pentru brândușe, pentru vestiții bujori de munte, pentru afine, pentru relaxare, pentru frumos și nu în ultimul rând pentru spectaculozitatea acestora).

Cel mai uzitat traseu este cel care pornește de la Dorna Arini prin Gura Haitii. Se intră în Parcul Național Călimani până la fosta exploatare de sulf.

Trebuie să vă spun câteva cuvinte referitoare la această exploatare. Negoiul Românesc, unul din principalele vârfuri ale Călimanilor a fost ținta exploatării de suprafață. Este o imagine de coșmar să vezi ditamai muntele redus la mai bine de jumătate din înălțime, cu zeci de terase și înconjurat de materialul scos pe trei direcții (V, N și E). Aici au lucrat mii de oameni, autoritățile timpului, luând hotărârea să construiască un mic orășel cu de toate (până chiar și o grădiniță). S-a considerat ca mișcarea oamenilor este mult mai costisitoare.

Astăzi stau mărturie doar ruinele unui bloc și vila de vânătoare a lui Ceaușescu. Sunt în partea stângă a muntelui, sub vârful Retitiș. Când am urcat prima dată nu mi-a venit să cred că există așa ceva în România. Am mai văzut ceva asemănător, la dimensiuni reduse, la exploatarea de cărbune, la suprafață, în zona Motru. Fiind o așa activitate de anvergură, drumul a fost cimentat până în vârful Retitișului, la cabana meteo. Acum o lună m-am întâlnit cu un pensionar din Stulpicani, care a venit cu nepoții să le arate pe unde a lucrat în tinerețe… Cărase ciment cu bascula la stația meteo din Retitiș. Acum drumul este spart, neîntreținut, și-ți poți avaria mașina cu ușurință. Cu cinci ani în urmă am urcat cu mașina până la stație, dar nu mai vreau să am o asemenea experiență.

Sus de deasupra exploatării sunt două trasee, unul spre Retitiș iar al doilea spre Vârful Pietrosu. Le-am făcut pe ambele în date diferite.

După o privire de ansamblu asupra exploatării (nu te mai saturi privind-o) se continuă traseul spre Pietrosul Călimanilor de 2.100 metri. Un traseu ușor, de circa două ore, cu pauzele aferente. În stânga, mai jos există şi-un refugiu util, în caz de nevoie…

Sus, zici că ești stăpânul munților și, de ce nu, și al lumii… Dacă ai ocazia să fie vizibilitate bună, poți admira în voie, Munții Rodnei spre nord, Giumalăul și Rarăul spre est, Ceahlăul spre sud-est și Hășmașul spre sud, cu cele două vârfuri de referință. Spre vest se-ntinde zona colinară a Bistriței Năsăud, cu întindere spre valea Mureșului.

Un prânz bine dozat cu o afinată, șuncă și ceapă depășește toate meniurile de la orice restaurant din lume… Nu puteam sta locului. Mă roteam spre cele patru puncte cardinale și… de la capăt.

Fiind un munte atât de încercat de oameni, drumul de mașină de sus, de la stația meteo, se continuă pe la Lacul Iezer, coborând până la Secu, la vestitul monument al eroilor, de pe valea Topliței deci face legătura cu DN 15.

Cei “motorizați” se laudă c-au fost pe Călimani, dar niciunul n-a ajuns pe Pietrosul, pentru imagini inedite surprinse în toate direcțiile.

Sunt și trasee care vin dinspre Bistrița Năsăud, deoarece Călimanii se-ntind la granița a patru județe (Harghita, Mureș, Bistrița Năsăud și Suceava). Pe plaiurile întinse, în special în zona sud-vestică, sunt multe stâni “bilingve”, până și câinii lătrând în mai multe stiluri. Țuica este la fel de iubită de toată lumea.

Mai este un loc drag mie, în care am fost de două ori și anume 12 Apostoli. Un traseu bine întreținut, bine marcat, care pornește din capătul satului Gura Haitii, în sistem circuit (6-7 ore). Prima dată m-am întâlnit cu o ninsoare grabnică, nevăzând mare lucru. De aceea m-am întors într-un timp net favorabil.

Traseul are o lungime de aproximativ 11 km.

De ce 12 Apostoli? Spre vârf apare un complex de figuri zoomorfe, unice prin frumusețea lor. Începând cu Moșul, vedeta traseului (seamănă puțin cu Sfinxul) și continuând cu Mareșalul, Ramses al treilea, Godzilla, Nefertiti, traseul te poartă, parcă, spre o altă lume. Chiar nu știi pe care să-l admiri mai mult.

La baza acestora se află un câmp cu belvedere,de unde se pot admira in voie toate vârfurile Călimanilor (Pietrosul, Retitișul, Negoiul Unguresc, ce-a mai rămas din Negoiul Românesc…, Ceahlăul, Hășmașul, deci partea sudică a Călimanilor.

Traseul poate fi continuat până la Pietrosul, doar dacă înnoptezi pe munte. Eu m-am întors pe cărarea tematică pentru că toate incursiunile mele din Călimani au fost, cu regret o spun, doar de o zi.

Dacă aveți timp și plăcere nu ratați ocazia de a-l vizita (urca) pentru că este accesibil pentru toate categoriile de drumeți (pe la Secu sau Gura Haitii). O zi pentru Pietrosu și alta pentru cei 12 Apostoli.

Dacă tot au apărut acum 80 milioane de ani, mai pot dăinui…

Invitație în Munții Bistriței

Când rostești Munții Bistriței, gândul te duce imediat la râul cu același nume și la munții ce-l străjuiesc pe ambele maluri, pe o distanță de 283 km. Aceasta este lungimea râului Bistrița ce-și are obârșia din vârful Gărgălău (M. Rodnei) și se „plimbă” tocmai până la Bacău pe distanța mai sus menționată. Dar Munții Bistriței au o întindere bine determinată, de circa 50 km în spațiul cuprins între Cozănești și confluența Bistricioarei cu Bistrița (loc. Ceahlău), pe malul drept al râului cu același nume.

Pot fi caracterizați ca o fâșie de munți uniți, legați prin culmi domoale, orientate de la N-E spre S-V. Partea estică este bine delimitată prin râul Bistrița, partea sud-vestică prin râul Bistricioara, tot aici aflându-se Munții Borsecului ce se continuă cu vasta depresiune a Bilborului. Din Bilbor se trece prin pasul Păltiniș (1.355 metri) spre limita nordică cu Șaru Dornei-Cozănești. Putem adăuga că Munții Bistriței fac parte din Carpații Moldo-Transilvani din grupa Carpaților Orientali.

Pornind de la Poiana Teiului și până începe Țara Dornelor (pe șosea), rămâi impresionat de locurile sălbatice de pe ambele maluri ale Bistriței formate de acești munți gata să se răstoarne în apele repezi ale râului (nu greu le-a fost celor doi năstrușnici să „mute” bordeiul Irinucăi în apele râului).

În zilele însorite, de sus, de pe Pietrosul (1. 791 metri) se pot admira numeroasele meandre ale râului, culminând cu vestitele Toance, în care ieșea la iveală iscusința plutașilor de pe vremuri nu demult apuse (aspecte descrise de Sadoveanu, Gane sau Vlahuță). Mai în amonte se găsesc Cheile Zugrenilor pe care apa Bistriței le-a format între cele două vârfuri, Pietrosul (dreapta) și Giumalăul (stânga).

Vorbind de vârfuri, primul este Budacu (1.859 metri) care se află în fundul văii Borcei (Neamț). Este de forma unui arc de cerc, înierbat în totalitate (aici construindu-se o stână europeană de cei care au concesionat islazul). Tot aici, câțiva investitori locali au construit un teleski pentru iubitorii sporturilor de iarnă și o cabană cu tot ce trebuie pentru turiști. Sunt în partea nordică a vârfului pentru a beneficia de mai multe zile cu zăpadă. Nu sunt date în folosință din motive necunoscute mie.

Cunosc foarte bine zona, fiindcă în octombrie, anul acesta, am făcut o a treia tură pe acest vârf. Menționez că n-am fost cu mașina, ci pe jos, pornind de pe al treilea vârf (Grințieșul Mare – 1.758 metri) pe un traseu ce a durat 9 ore.

Este de apreciat faptul că un grup inimos de studenți de la Facultatea de Geografie din Iași a marcat un traseu, pornind din Grințieș-centru pe Frasinu până în Munții Călimani. Acest traseu poartă denumirea de Drumul Ieșenilor și, undeva pe la sfârșitul primei jumătăți, se află refugiul Dârdia, aflat într-o accentuată degradare. Este un traseu de culme, ușor de parcurs dar foarte lung, până la Retitiș, în Călimani.

Vorbind de vârful Grințieșul Mare trebuie amintit faptul că mai există un vârf cu același nume între Holda și Holdița din Broșteni pe care l-am urcat acum trei ani. Sus se află o imensă cruce iluminată de un acumulator auto. Vârfurile menționate sunt pe partea estică a munților. Spre vest sunt culmi domoale, acoperite în cea mai mare parte cu vegetație forestieră, ușor de străbătut. Spun acest lucru, deoarece, peste tot, am întâlnit drumuri forestiere, de coastă sau de culme, practicate de tot felul de mașini.

Vara, viața pe munte este animată, datorită turmelor de mioare și a cirezilor de vite, dar și de prezența culegătorilor de afine, merișoare și ciuperci, care se găsesc din abundență și cu acces facil.

Știm că fiecare zonă (munte) are specificul ei (atracția ei). Din nordul munților (Pietrosul) și până în sudul lor (Grințieșul Mare) există locuri pline de farmec pentru iubitorii muntelui. Este o constatare și o invitație.

Mihai PANȚIRU, învățător, licențiat și master în geografie

Materiale apărute în publicația ”Ecoul Munților”