Colțul suporterului rătăcit/necăjit / Despre „Diavolul şchiop”

Fotbalul mecanizat din zilele noastre încă mai are artişti, tot mai puţini, dar încă mai sunt. Dar un artist ca Garrincha nu ar avea loc în fotbalul de astăzi. Nu ar trece nici măcar de un prim trial, ar fi respins ca „handicapat”. Şi în accepţiunile de astăzi ar fi considerat aşa. Piciorul drept nu se îndoia în faţă de la rotulă, ci înspre interior, iar la stângul problema era pe dos. Iar dreptul era cu 5 centimetri mai scurt. Iar înălţimea lui, cu tot cu ghete, cum spunea chiar el, era de 1,69 m. Toate aceste probleme ale sale au fost transformate de Garrincha în atu-uri în arta ce-a oferit-o pe terenul de fotbal. Familie săracă, mulţi copii, tatăl alcoolic. S-a căsătorit la 19 ani şi avea copil atunci când a fost luat de Botafogo. A băut şi el foarte mult şi avea plăcerea să dea de băut tuturor celor din barurile din cartierul său sărac de unde plecase în lume. Şi bea şi el până era dus pe braţe acasă. În 1958, la Cupa Mondială a intrat mai târziu în meciuri, abia cu URSS, fiind sancţionat disciplinar: în meciul cu Fiorentina driblase 4 adversari, apoi portarul şi a mai aşteptat un adversar, l-a driblat şi a dat gol. A intrat împreună cu Pele şi au făcut Brazilia campioană mondială. După victoria din meciul din finală, Garrincha nu se bucura, căci credea că mai urmează şi returul… În 1962, Garrincha câştiga Cupa Mondială aşa cum o făcea Maradona în 1986, o „cupă de autor”. În 1966, reuşea un gol în meciul cu Bulgaria. În 1970 se bucura pentru Pele şi al treilea succes al Braziliei. Murea în 1983, la 49 de ani, dezamăgit şi sărac. Ciroză. Alcoolul a învins. A rămas un nume, o istorie. A celui mai iubit brazilian după Pele!

Ceahlăul Piatra-Neamț a fost unul dintre primele cluburi de fotbal moldave (cel mai vechi al regiunii – 1919), rezultat al unui meleu entuziast de liceeni şi militari (ultimii atraşi după venirea lor de pe frontul războiului de întregire). Fervoarea „rareşiştilor” sprijinită de profesori şi ofiţeri aduce rezultate clubului în perioada interbelică. După război, al doilea mondial, Ceahlăul nu a fost fan ABBA, vorba lui Jean Constantin, ci a fost echipă de B. Reprezentanta unui oraş de circa 100.000 de oameni în perioada comunistă, cu oarece putere economică, tindea spre podium, dar fără promovare. Cercetând scrierile dedicate clubului (Nicolae Marcu sau Gelu Crăcană) am urmărit zbaterile clubului şi nu a fost greu de înţeles: promovarea şi rezultatele s-au datorat unirii unor oameni cu putere economică şi cu dragoste de fotbal. Este o realitate impusă de capitalismul zilelor noastre, o realitate ce trebuie înţeleasă. Sunt necesare fonduri şi anul competiţional care tocmai se încheie a arătat că este posibil, artizanul actual al susţinerii economice a echipei are nevoie de sprijin. Sprijin din partea tuturor nemţenilor care îl pot oferi. Şi din partea politicului, după liniştirea ambiţiilor şi patimilor. Şi pe Borzoghean s-ar aduna lume, nu numai orăşeni, ci şi din sate, până şi cei din munte ar coborî la capitala de judeţ pentru meciuri de liga a doua, dar cu dorinţe clare. Şi apoi de prima ligă, bineînţeles. (Daniel DIEACONU)