Din surse credibile, s-a confirmat cu puțin timp în urmă că viceprimarul Marius Irimia vrea să urce o treaptă politico-administrativă și să devină prin vot popular primar al municipiului Piatra-Neamț. Exmatriculat oarecum din USR, partidul care l-a propulsat, va candida ca independent susținut de Partidul REPER. Partidul, identificat la nivel public cu Dacian Cioloș, iese în față cu doi copreședinți, europarlamentarii Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru (vezi aici).
Mutarea făcută de Irimia este cu atât mai interesantă cu cât numele său a fost pomenit recent și insistent într-o eventuală combinație electorală cu SOS, tot pentru Piatra-Neamț. Asta în condițiile în care Diana Șoșoacă certificase oficial candidatura lui Constantin „Cristi” Băltog pentru funcția de primar. Nu poate fi omis din comentariile naturale nici fondul răfuielilor și recombinărilor din consiliul local și executivul primăriei. Este încă timp pentru alte și alte răsturnări de situație.
(M.N.)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA




