Primăria Municipiului Piatra-Neamț organizează pe 6 mai, începând cu ora 11:00, a doua ediție a unui eveniment dedicat copiilor de toate vârstele. În a doua zi de Paște, în centrul orașului, cei mici se transformă în exploratori și pornesc în căutarea ouălor ascunse. Fiecare colț al parcului ascunde o surpriză, iar fiecare descoperire va aduce un zâmbet pe chipurile lor.
Punctul culminant al acestui eveniment va fi vânătoarea de ouă de Paști, iar la final ne vom bucura de un spectacol în care copiii se vor întâlni cu personajele lor preferate. Avem și alte surprize, pe care vă invităm să le descoperiți în cadrul evenimentului.
Activitățile se vor desfășura începând cu ora 11:00, în Parcul Tineretului. Vă așteptăm alături de noi să creăm amintiri frumoase!
Primăria Piatra Neamț
Schimbare de conducere la Palatul Administrativ: Valentin Ivancea revine în funcția de prefect al județului Bacău- BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor
- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi





