Tradiții creștine în Vinerea Mare

În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos. Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârșește niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf rememorăm coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea Trupului Său pentru înmormântare. Seara se cântă Prohodul și cu Sfântul Epitaf se înconjoară biserica. Este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care îl poartă preoții ajutați de credincioși simbolizează trupul Mântuitorului. După încheierea procesiunii, Sfântul Epitaf este dus în Sfântul Altar, fiind așezat pe Sfânta Masă. Aici va rămâne în toată perioada pascală, până în ajunul sărbătorii Înălțării Domnului, când este așezat la locul său în biserică.

Scoaterea Sfântului Aer

În Sfânta și Marea Vineri, Biserica Creștin-Ortodoxă săvârșește, după slujba Ceasurilor împărătești, slujba Vecerniei Mari. În cadrul acestei slujbe, se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf, o icoană pictată pe pânză, reprezentând așezarea în mormânt a Domnului. Acesta este așezat de obicei pe o masă mai înaltă. Potrivit tradiției creștine, credincioșii sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfântul Epitaf, apoi trec pe sub masa pe care este așezat. Sfântul Epitaf rămâne spre închinare în mijlocul Bisericii până la sfârșitul slujbei Deniei Prohodului (Utrenia Sâmbetei celei Mari), oficiată în cursul serii.

Coborârea la iad a Mântuitorului Iisus Hristos

Coborârea în Iad a lui Hristos și eliberarea unor suflete cărora li se iertaseră păcatele are ca temei scripturistic mărturia Sfântului Apostol Petru, care spune, în prima sa epistolă, că Hristos: ”Omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât și a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare” (I Petru 3,18-19). El afirmă că, în perioada cât trupul Său zăcea în mormânt, Hristos a coborât în Iad. Acolo a propovăduit cuvântul Evangheliei sufletelor care au greșit în viața cu trup și care își ispășeau pedeapsa.

Sfântul Ioan Damaschin (prăznuit pe 4 decembrie) a subliniat că, deși de vineri seara și până în zorii zilei de duminică, sfântul trup al lui Iisus a rămas în mormânt, în tot acest timp el a continuat să fie unit ipostatic cu sufletul Său. Fiind Fiu de Dumnezeu, avea calitatea Tatălui Ceresc de a fi Omniprezent, adică în mai multe locuri simultan. Ipostasul Cuvântului asigura, deci, legătura dintre trup și suflet, chiar dacă pentru un timp cele două elemente componente ale Ființei lui Hristos se aflau separate.

Dreptul Judecător nu acordă iertarea Sa nimănui în chip mecanic, în virtutea unei porunci date. El acordă iertarea păcatelor acelor oameni, acelor suflete care au hotărât cu Liberul lor Arbitru să-L iubească și să creadă în El mai mult decât orice de pe această lume. De asemenea, el acordă iertarea doar acelora care au fost iertați în prealabil de Preasfânta Lui Mamă, Sfânta Fecioară Maria.

Cei care se știu că au greșit față de Sfânta Fecioară Maria să facă rugăciunile de iertare cu Preasfânta și toate faptele bune pe care conștientizează de la Îngerii lor Sfătuitori.