Doi tineri cu adevărat remarcabili, Matei Gavril și Maria Casandra Irimia, care nu numai că au terminat cu media 10 Colegiul Național “Calistrat Hogaș”, dar au și planuri mari de viitor. Matei, absolventul profilului uman, își dorește să ajungă medic de succes, are și înclinații spirituale destul de evidente, ceea ce nu poate decât să-l ajute într-o astfel de profesie. Casandra, reprezentanta realului de la ”Hogaș”, ar fi înclinată și ea spre medicină, dar a decis să meargă spre IT. Ambii au înclinații scriitoricești. Matei a acceptat provocarea de a scrie un eseu despre viața de liceu, Casandra l-a scris fără să-și dea seama. Am considerat că sinceritatea lor merită reprodusă integral.

„Domnului profesor, cu dragoste”, de Matei Gavril

“Absolvirea cursurilor liceale, ca șef de promoție, constituie un moment unic în care celebrez încununarea muncii mele și a persoanelor din jurul meu în decursul a patru ani. Sunt rodul dragostei unei familii formată dintre un profesor de sport și al unei inginere.

Nu am în palmares vreo olimpiadă sau vreun concurs școlar în acest an terminal de liceu. Datorită contextului pandemic, nu am reușit să particip la multe activități extrașcolare. Cred că cel mai important proiect în care am participat a fost programul «EPAS – Școli Ambasador ale Parlamentului European» (care a inclus și o mobilitate la Parlamentul European de la Strasbourg. De asemenea, nu pot fi neglijate nici proiectele din domeniul educațional atât la nivel național (concursuri de creație sau activități de voluntariat), cât și internațional (proiecte eTwinning). Cele mai multe activități au avut loc în cadrul colegiului. Am avut ocazia de a fi redactor-șef al revistei «Calistrații» a Clubului de Istorie a Colegiului Național «Calistrat Hogaș», dar și redactor al revistei «Adobiograființa», revistă care a primit numeroase disticții acordate de Ministerul Educației.

Nu am visat niciodată că voi avea prilejul să primesc una dintre cele mai înalte distincții ale Colegiului Național «Calistrat Hogaș», Piatra-Neamț: «Premiul de onoare». De aceea, consider că cea mai importantă realizare a mea din acest an terminal de ciclu liceal este «Premiul de onoare» pe care l-am primit datorită mediilor generale 10 (zece), obținute de-a lungul celor patru ani de liceu, un premiu care încununează toată munca depusă în acești ani. Eu am vrut să-mi dovedesc mie însumi că sunt cel mai bun, că imnul cântă doar pentru locul I, cum bine spune tatăl meu.

Inițial, visul meu era să devin preot. Mama m-a învățat că în orice zi, «Nihil sine Deo». Dar, la sfârșitul clasei a X-a, domnul meu profesor de Biologie și-a luat «rămas bun» (eu fiind la profilul umanist, urma să nu mai fac ore cu dumnealui) exprimându-și regretul că nu voi încerca să dau examen la Medicină.

Eram fascinat de parcursul unei verișoare din Ardeal căreia oamenii i se adresează cu «doamna doctor». M-am consultat cu ai mei, optând să învăț singur Biologia în continuare. M-am considerat mereu un autodidact, deci, am cumpărat un manual de la Facultatea de Medicină și m-am apucat de treabă.

La simularea organizată de către Liga Studenților am obținut un loc în prima treime de participanți. Am considerat că sunt pe drumul cel bun și plec optimist spre această cale.

Deși, în clasa a XI-a aș fi putut aplica la o universitate din afară, (aveam și certificate Cambridge și ECDL, dar și diplomele obținute în urma activităților extrașcolare, nu puține la număr) am urmat sfatul marelui duhovnic Iustin Pârvu care spunea: «Câțiva trebuie să mai rămână și în țară».

Din punctul meu de vedere, învățământul românesc a evoluat așa cum societatea a impus-o. În colegiu am avut și mame, și tați. Unii mai severi, alții mai permisivi, dar foarte bine pregătiți și empatici. Îmi povestea mama de filmul «Domnului profesor, cu dragoste», unde Sidney Poitier, profesorul, reușește să ajungă la inima fiecărui elev și să disciplineze un colectiv care părea, inițial, incorigibil.

Am avut șansa să am un așa profesor-diriginte care «și-a pus mintea cu noi» și de la care am învățat ce înseamnă compasiunea, camaraderia și toleranța. Din mesajul pe care mi l-a scris în «caietul de amintiri» am înțeles că și dumneaei a avut de învățat multe din atitudinea mea.

Concluzia este că, dacă tot petrecem atât timp împreună, la școală, să facem un timp de calitate, să venim cu drag la a doua întâlnire din săptămână, să nu transformăm într-o caznă orice întreprindere cu cei cu care intrăm în contact. Lacrimile din ochii tuturor de la cursul festiv au spus totul: ne-am îmbrățișat, ne-am făcut urări de bine, ne-am schimbat adrese și numere de telefon cu colegi cu care abia mă salutam. Și, un ultim sfat: «Ai reușit: continuă, nu ai reușit: continuă!»”.

“Timp și dăruire”, de Maria Casandra Irimia

“Sunt elevă a Colegiului Național Calistrat Hogaș din clasa a V-a, loc unde m-am simțit ca acasă, am învățat multe, mi-am făcut mulți prieteni și am speranța că vom rămâne așa și după ce fiecare își va urma traseul academic sau profesional.

În gimnaziu preocuparea mea a fost în primul rând spre matematică, participând la fiecare olimpiadă de matematică, cu excepția anului pandemic-când nu a avut loc.

Cumva gândul meu era să devin medic, îmi plăceau și biologia și chimia, dar nu mă regăseam niciodată în atmosfera unui spital, a unui medic care trebuie să lucreze în contexte nu tocmai agreabile, într-o atmosferă apăsătoare cu oameni care se luptă să fie mai bine cu sănătatea. De aceea am revenit la prima mea iubire-matematica.

Am continuat să particip la Olimpiada Națională de Matematică etapa județeană, obținând atât mențiune în clasa a XI-a, cât și premiul II în clasa a X-a. Este important de menționat că subiectele de la olimpiada de matematică au o programă specială care abordează subiecte dincolo de ceea ce se lucrează la clasă. Astfel, un participant la o astfel de olimpiadă trebuie să studieze noțiuni teoretice noi, strategii de rezolvare complexe ce necesită o profundă întelegere și, bineînteles, să rezolve sute și sute de probleme de nivelul celor date la astfel de competiții. Toate acestea necesită timp și dăruire. Un factor determinant pentru mine a fost că am știut să îmi organizez timpul și mai ales să știu cum să învăț, să îmi realizez propriile scheme, hărți ale minții și să fiu consecventă.

În ultimul an de liceu obiectivele mele școlare s-au orientat spre obținerea unor rezultate bune la examenul de Bacalaureat și la examenele de admitere la facultate. În luna aprilie 2024 am participat la sesiunea de preadmitere a Facultății Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, unde am fost declarată admisă.

Acum câțiva ani îmi surâdea ideea de a urma studiile universitare într-o țară străină, dar anul acesta am hotărât să urmez Facultatea de informatică din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza Iași. Consider că învățământul universitar românesc este performant și competitiv mai ales pe domeniul IT. Dorința mea este de a urma o carieră în acest domeniu, pentru că am fost întotdeauna fascinată de a găsi soluții la probleme cât mai diverse atât de matematică, cât și de informatică. Participarea la un proiect Erasmus+ în clasa a XI-a mi-a oferit posibilitatea de a intra în rolul unui viitor programator, experiență ce a întărit alegerea mea.

De mică am călătorit foarte mult, am vizitat multe muzee importante, am fost fascinantă de istoria unor țări precum Anglia, Franța, Mexic, de cultura și obiceiurile pe care le au oamenii din diferite zone ale lumii, despre tradițiile lor culinare. În timpul liber îmi place să mai cercetez diverse istorioare despre anumite dinastii, religii, oameni celebri. Din aceste considerente și lucrarea mea de atestat la limba engleză a fost despre Domnia Reginei Elisabeta a Marii Britanii.

Am citit de mică, în clasa a II-a am reușit în 7 zile, într-o călătorie în Toscana, să citesc «Jurnalul unui puști» – prima mea carte. Trecând peste perioada zânelor și prinților, perioada de gimnaziu a fost dedicată mai mult romanelor politiște, istorice și romanelor clasice în limba engleză. Liceul a continuat cu citirea bibliografiei obligatorii – pentru Bacalaureat, dar și a romanelor clasice și a autorilor contemporani.

Toți profesorii mei au avut un rol profund în dezvoltarea mea educațională, dar și ca om. Seriozitatea cu care au abordat fiecare oră, dorința lor de a ne face să înțelegem, critica uneori ne face să ne depășim limitele, relația caldă cu noi elevii, sfaturile de viață – toate acestea mă fac să am un profund respect pentru toți PROFESORII MEI.

Interesant a fost stagiul de formare în Spania pe domeniul IT proiectul Eramus+, unde ne-am gospodărit singuri, am făcut pască și ouă roșii împreuna cu doamna profesoară de informatică, am legat prietenii de neuitat, am învățat rigoarea unui program de lucru, exigențele unui angajator. Dar cea mai ciudată perioadă din școală rămâne cea a pandemiei, când relaționarea era restrânsă la nivelul unui computer sau telefon. A fost epuizant din multe perspective”.