Prestația controversatului europarlamentar Diana Șoșoacă la Bruxelles, când a fost dată afară din ședința de plen după ce a întrerupt repetat discursul altor membri, a stârnit și o reacție neașteptată. Aceasta a venit din partea mănăstirii Petru Vodă sub forma unui comunicat.
Acuzațiile reprezentanților mănăstiri
Comunicatul este unul dur, spunând că Diana Șoșoacă a dat dovadă de un comportament care este „contrar raționalității și nobleței creștinismului”. Europarlamentara este asemănată cu o figură din istoria comunistă a României: „O femeie creștină nu ar putea dori să semene vreodată cu Ana Pauker prin tonul vocii, atitudine generală, utilizarea brutală a parafernalei religioase, înverșunarea în sloganuri filantropice, decontextualizarea adevărurilor factuale și juxtapunerea lor cu un ethos perceput universal ca irațional”.
Răspunsul Dianei Șoșoacă
Bineînțeles că o replică de la europarlamentara Diana Șoșoacă nu se putea lăsa mult așteptată. Vizați sunt cei de la mănăstirea Petru Vodă, „care nu mai este aceeași după plecarea la cele veșnice a Părintelui Iustin Pârvu”, după cum notează comunicatul, reprezentanți ai Patriarhiei Române și partidul AUR.
„Observațiile mănăstirii Petru Vodă vin direct de la Partidul AUR și reprezintă atitudinea acestui partid care crede că prin compromis și acomodare cu puterea liderii săi o vor duce bine și nu vor avea probleme legale. Dacă aceasta este calea liderilor AUR, să o continue, dar românii s-au săturat de trădători și de oameni comozi, care invocă creștinismul doar pentru confortul propriu”, menționează Diana Șoșoacă.
Cert este că, în urma acestui întreg scandal… nimic nu se va schimba: „Voi purta cu mândrie ia românească și o voi prezenta lumii întregi! Numai institutul Elie Wiesel vrea să ne interzică mândria portului românesc și să ne facă culpabili pentru că suntem români! Eu voi prezenta ia românească peste tot pe unde voi ajunge și nu mă voi lăsa impresionată de creștinismul de salon al liderilor AUR, nici de manevrele lor insidioase prin care vor să își spele rușinea faptului că au amuțit în Parlamentul”.
Câștigată din tot acest „scandal” este tot Diana Șoșoacă. Un scandal provocat la Bruxelles, care a fost intens mediatizat, chiar dacă a rămas fără vreun efect concret, a fost transformat într-un discurs politic folosit în scop electoral intern. Să nu uităm că alegerile parlamentare și prezidențiale se apropie. Și undeva la mijloc a fost mănăstirea Petru Vodă vorbind despre norma creștină. Poți face asta când te referi la politicieni, întrebarea ești cui folosește, în afară de o nedorită reclamă electorală?
V.B.
Foto: Facebook / Diana Iovanovici Șoșoacă Oficial
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)





Un comentariu
Încurcate sunt căile Domnului!