Mesagerulfebruarie 4, 2020
iustin02_resize.jpg

Semnată ”asumat”, precum scrisorile anonime ”Un grup de credincioși, următori ai învățăturilor Părintelui Iustin”, o petiție online cu accente sinistre a adunat deja aproape 400 de semnături. Pe motiv că ”un nepot” și ”alți credincioși” l-au visat pe părintele Iustin solicitând să fie scos ”afară” sau deja stând lângă mormânt, inițiatorii petiției solicită nici mai […]

Mesagerulnoiembrie 9, 2019
aurel-ovidiu-tardea-1.jpg

Părintele Alexie și dr. Aurel Ovidiu Ţârdea. Unul și același. Medic la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului ”Sf. Dimitrie” din Târgu Neamţ şi, în acelaşi timp, preot-călugăr la Mănăstirea Petru Vodă. Pacienții care i-au trecut prin mână i-au croit și consolidat faima de doctor blând, apropiat de bolnav, mereu prezent cu o vorbă de […]

Mesageruloctombrie 2, 2018
petru-voda_resize.jpg

29 de  lăcașuri de cult din județul Neamț vor fi sprijinite financiar de către Consiliul Județean, dacă consilierii județeni vor aproba acest lucru în ședința extraordinară de marți, 2 octombrie. Suma totală se ridică la 1.130.000 de lei, iar banii vor fi alocați de la bugetul județului ca sprijin financiar pentru unitățile de cult din […]

Mesagerulianuarie 23, 2018
dna-Aspazia-Otel.jpg

”S-a stins Îngerul Păzitor al memoriei noastre! Se va întâlni cu Cel Preaiubit și cu cei a căror viață ne-a făcut-o cunoscută, scriitoare de Sinaxar mucenicesc!!!”, a scris părintele Constantin Necula pe pagina sa de Facebook, anunțând, în acest fel, trecerea la cele veșnice a celei care a fost Aspazia Oțel Petrescu. Cea numită ”sfânta” […]

Mesagerulfebruarie 23, 2017
radeni-MMB-1.jpg

Sinodul de la Creta, care trebuia să fie un fel de liant al tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume, s-a dovedit a fi generator de neliniște și zaveră în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Lipsa de comunicare specifică acesteia – sau comunicarea criptică – au făcut ca, după semnarea documentelor sinodale, să se producă un adevărat seism, […]

Mesagerulfebruarie 10, 2017
parintele-iustin-parvu-manastirea-petru-voda.jpg

Anul acesta, 10 februarie marchează 98 de ani de la nașterea Părintelui Iustin Pârvu și aproape patru de la trecerea sa la cele veșnice. Tot pe 10 februarie este prăznuit Sfântul Haralambie. În 2011, cu prilejul aniversării Părintelui Iustin, revista Atitudini consemna, pe lângă urări sincere, o mărturisire menită să arate că Părintele era iubit […]

Mesageruliunie 13, 2016
p-voda-alegeri-1.jpg

Ziua alegerilor locale, duminică, 5 iunie, ora 13. Mănăstirea Petru-Vodă. Pe drumul care duce spre sfântul lăcaș, să tot fie vreo cinci mașini care coboară, dând, astfel, semn că slujba s-a sfârșit. Și asfaltul din satul Petru-Vodă, la fel. Urmează un drum prăfuit și plin de gropi, iar creierii sunt zdruncinați de planetare și bucșe. […]

Mesagerulseptembrie 21, 2015
teodot-1.jpg

Marius Rogojină, cel mult mai cunoscut ca fiind monahul Teodot de la Mănăstirea Petru-Vodă, reține din nou capul de afiș al opiniei publice, în special a celei sensibilizate de problema națională, creștină, ortodoxă și amenințările care par să se abată asupră-i odată cu valul de refugiați islamiști. Părintele Teodot a scris o scrisoare și a […]