Marcel Răducanu este un om care spune lucrurilor pe nume, nu se fereşte, nu menajează. Conflictele dintre foştii mari jucători le consideră de prost gust şi îndeamnă spre rezolvarea adevăratelor probleme ale fotbalului românesc. Care sunt cu duiumul. Consideră că venirea lui Lucescu e de bun augur. Ne dorim să aibă dreptate. Cine este Marcel Răducanu? Un fotbalist de geniu, un rebel, un om cu viaţă de poveste şi o carieră incredibilă şi aducem în sprijinul afirmaţiei noastre faptul că, în 2022, celebrul „Bild” a făcut un top al celor mai buni jucători străini care au evoluat vreodată în Bundesliga, plasându-l pe Marcel printre primii 50. Şi, cu siguranţă, cel mai iubit fotbalist român din Bundesliga (unde au mai jucat şi Lupescu, Dorinel Munteanu, Ionel Ganea, Marica, Maxim sau Vlădoiu).
A fost printre cei (puţini, de altfel) care au recunoscut aranjamentele din fotbal şi corupția din fotbalul acelor vremuri.
S-a născut într-o familie de sportivi din cartierul Pantelimon din București, unchiul său, Marin Voinea a jucat la Progresul București. Marin Voinea jucase atacant în anii ’60 la „Progresul” şi la echipa națională, marcând un gol împotriva Spaniei într-un meci oficial.
Marcel Răducanu a ajuns la o echipă puternică a Stelei ce avea în componenţă pe Puiu Iordănescu, Sameş, Vigu, Aelenei, Dumitru şi care câştiga două titluri şi două cupe.
Pentru România a jucat 21 de meciuri, înscriind trei goluri, anul său de vârf fiind 1980 când a fost desemnat „Fotbalistul Anului” în România (urmat în clasament de Iordănescu, Ştefănescu, Iordache şi Cămătaru.
Despre un meci legendar cu Young Boys Berna scria Ioan Chirilă la 4 octombrie 1979 în „Sportul” şi menţiona altruismul lui Dumitru şi „fentele sincopate” ale lui Marcel Răducanu. Fiasco pentru elveţieni, fiesta pentru stelişti! Steaua făcuse 2-2 în deplasare la Young Boys Berna, în Cupa Cupelor, şi la acel meci Viorel Năstase a rămas în Elveția. Se pare că nu a fost departe gândul să rămână și el în Occident, dar atunci nu a putut-o face. Avea un fiu abia născut, părinții aveau nevoie de el, Steaua, club militar, îl făcuse locotenent-major de armată.
La Steaua, se pare că nu primea respectul pe care-l cerea (şi-l merita) un jucător ce înscria la 15 octombrie 1980 contra Angliei în preliminariile CM, pe stadionul „23 August”, în fața a peste 80.000 de spectatori. Dar nu a fost titularizat în meciurile următoare cu Anglia și Ungaria. O altă supărare, care s-a adăugat şi faptului că firea sa era una care nu suporta constrângerile regimului comunist ce se acutizau. A profitat de o deplasare a lotului național în Germania Federală și a rămas acolo, la Dortmund. Fiind căpitan în Armata Română a fost condamnat în contumacie la 5 ani și 8 luni de închisoare pentru dezertare. Soţia şi părinţii au avut de suferit, în special mama, asupra căreia s-a declanşat o adevărată teroare psihică, printre altele, comunicându-i-se că fiul ei a fost găsit mort într-o cabină telefonică. Nu şi-a făcut auzită vocea la Radio „Europa liberă” pentru a-i proteja. Abia în 1989, mama sa a primit paşaportul pentru a pleca în RFG, la intervenţia lui Valentin Ceauşescu.
După un an de pauză cerut de UEFA, Marcel Răducanu a jucat pentru Borussia Dortmund: 163 de meciuri şi 31 de goluri, fiind de mai multe ori între primii jucători pe postul său în Bundesliga.
Pentru FC Zurich a jucat 47 de meciuri şi a marcat 12 goluri, echipă de la care s-a retras. Un total de 439 de meciuri şi 137 de goluri la echipe de club de prima ligă.
După ce a absolvit școala de antrenori a Federației Germane de Fotbal, a deschis în 1994 la Dortmund o școală de fotbal acreditată de forul german de profil.
La naţionala actuală vede pe Mitriţă ca pe un fotbalist ce trebuie să joace, având din fineţea şi fantezia sa de pe vremuri.
Şi viaţa sa de familie a fost zbuciumată, cu trei căsătorii, cu divorţuri, cu copii ce-au avut de suferit. În prezent se confruntă cu probleme medicale, inima sa care a bătut năvalnic pentru fotbal funcţionează la 40% din capacitatea normală. La 21 octombrie a împlinit 70 de ani. La mulţi ani şi sănătate multă, domnule Răducanu! (D. DIEACONU)
