Sâmbătă, 26 octombrie, în sala de ședințe a primăriei comunei Vânători-Neamț, a avut loc ceremonia de investire a primarului Maria Petrariu și a noului consiliu local.

În prezența prefectului Adrian Bourceanu, a deputatului AUR, Dumitrina Mitrea, a arhimandritului Mihail Daniliuc de la Schitul „Vovidenia”, a lui Daniel Vasiliu, candidat la alegerile parlamentare pe lista PSD, dar și a unui număr impresionant de angajați ai primăriei, aleșii locali au depus jurământul pentru noul mandat de 4 ani. Menționăm că, Maria Petrariu este la al șaptelea mandat de primar, fiind unul dintre cei mai longevivi primari din România.
Prefectul Adrian Bourceanu a ținut să remarce că, poarta un mare respect omului și primarului Maria Petrariu, în timp ce arhimandritul Mihail Daniliuc a oficiat o slujbă religioasă, întru binecuvântarea noilor aleși locali.


Cu un număr de 8 consilieri locali, PSD va obține și postul de viceprimar, și cel mai probabil, va fi ocupat tot de fostul viceprimar Vasile Coșofreț.
Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Video-Foto. Peste 40.000 de pelerini au trecut pe la Catedrala Mitropolitană Iași. Coada a ajuns până la Podul Roș
NewsEdge Știrile zilei 9 octombrie. Rheinmetall cumpără Șantierul naval Mangalia. Peșchir, trimis în judecată pentru bani dați alegătorilor să voteze cu Georgescu
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare




