Colţul suporterului rătăcit/necăjit... / Un cel mai bun „11” românesc...

Fotbalul românesc a avut întotdeauna mari talente cărora le-am dăruit nume entuziaste şi bombastice: „Regele”, „Prinţul din Trivale”, „Minunea blondă”, „Diamantul”, „Ministrul Apărării”, „Briliantul”, „Magicianul”, etc. Unii au confirmat, alţii au murit speranţe. Şi fotbalul românesc a avut performanţe şi la nivel de club şi la naţională, un deceniu al cluburilor a fost în anii ’80, iar al naţionalei în anii ’90. Subiectivismul nu poate fi ocolit, căci încă mai suntem sub impresia (e drept tot mai estompată) a fotbaliştilor din aceste două decenii. Prea puţin mai ştiu despre Baratky, Bodola, Ozon, Bazil Marian, David, Coloman Braun, Gică Popescu I. Ultimii ani nu ne-au prea oferit mari valori.

România a avut mai mulţi portari valoroşi, unii fiind desemnaţii chiar fotbalistul anului: Coman, Lung, Duckadam, Tătăruşanu sau Niţă. L-am ales pe Duckadam, „eroul de la Sevilla”, cu o carieră scurtă, încununată cu 4 penaltyuri apărate în finala CCE din 1986. A fost pe locul 8 în ancheta „Balonului de Aur”, atribuit, scandalos zicem, rusului Belanov.

Fundaşii dreapta cu mari performanţe au fost Dan Petrescu şi Cosmin Contra. „Guriţă” a fost la Milan, la Atletico, la Alaves şi a prins echipa europeană a anului. Dar Dan Petrescu a fost la Steaua ce juca în 1989 finala CCE, a fost excelent şi uneori decisiv în 1994 şi 1998 şi a fost într-o echipă remarcabilă a lui Chelsea. „SuperDan” este alesul nostru.

Stoperii de mare valoare au fost Cornel Dinu, Dan Coe, Costică Ştefănescu, Miodrag Belodedici, Gică Popescu sau Adrian Bumbescu. Ştefănescu şi Dinu au prins locurile 23 şi respectiv 22 în ancheta „Balonul de aur”, dar Miodrag Belodedici, dublu câştigător de CCE (Liga Campionilor de acum), cu un loc 8 la Balonul de Aur este cel mai galonat fundaş român. Iar alături îl aşezăm pe Gică Popescu, căpitan al unei Barcelone ce câştiga Cupa Cupelor, fotbalist la Galatasaray triumfătoare în Cupa UEFA şi unul dintre liderii „Generaţiei de Aur”. Pe stânga, deşi a fost şi stoper, Cristian Chivu, căpitan la Ajax, câştigător de CCE cu Mourinho şi Inter, prezent la două „Europene”, căpitan de multe ori la naţională, ales în echipa Europei pe postul său.

La mijloc avem mai mulţi decari: Balaci, Dobrin, Hagi, Mutu, sau optari: Sabău, Dorinel Munteanu, Rotariu, Lucescu, etc. Dobrin a fost un talent veritabil, câştigător a două titluri cu Argeşul, decisiv la naţională de multe ori, dar fără jocuri în Mexic 1970 şi interzis de comunişti la Realul lui Bernabeu. Alături – Balaci, un mijlocaş sclipitor al Craiovei Maxima, al României calificate la Europeanul din 1984, dar urmărit de ghinionul accidentărilor. Gheorghe Hagi este considerat cel mai bun fotbalist român, cu un impact deosebit asupra fotbalului, prezent în clasamentele mondiale all time, de 5 ori nominalizat la Balonul de Aur, cel mai bun loc fiind 4 în 1994. Jucător la Barcelona şi Real, dar şi la Steaua şi Galatasaray, participant la 6 turnee finale. Adrian Mutu se poate lăuda cu jocuri la Chelsea, Juventus, Fiorentina, Parma, cu peste 100 de goluri în campionatul italian, el fiind ultimul cu o clasare onorabilă la Balonul de Aur, locul 22.

Vârf împins, Dudu Georgescu, posesor al unei perechi de „Ghete de Aur”, ales pe locurile 9, 10 şi 15 în clasamentul Balonului de Aur. Alături de el, Florin Răducioiu, golgeter în preliminariile World Cup 1994, autor a 4 goluri la un campionat mondial, care a jucat la Dinamo lui Lucescu, dar şi la Milanul lui Capello, câştigător de CCE.

Este un „11” subiectiv, în afara lui au rămas Ştefănescu, Dumitrache, Dinu, Dembrovschi, Lucescu, Mateuţ, Boloni, Sameş, Răducanu, Coraş, Lupescu, Dorinel Munteanu, Contra, Stelea şi mulţi alţii. Este doar o părere de împătimit de fotbal… (D. DIEACONU)