Invitaţie la drumeţie / Punțile suspendate din Cheile Bicăjelului

Munții Hășmaș sunt conglomerate de calcar, în care vântul, ploaia și alte forțe ale naturii au săvârșit adevărate capodopere. La limita dintre Neamț și Harghita masivul se remarcă prin formațiunile sale stâncoase, peșteri, avene, dar mai ales prin cheile spectaculoase. Cheile Bicazului sunt vârful de lance, poate și datorită faptului că sunt traversate de drumul care duce către vestita stațiune Lacu Roșu, la acestea adăugându-se cele ale Bicăjelului, în partea dreaptă și Cheile Șugăului în cealaltă parte, care au contribuit la formarea unei zone protejate și anume Parcul Natural Hășmaș-Cheile Bicazului.

Cheile Bicăjelului

În cele ce urmează aș dori să vă prezint un traseu amenajat ce se remarcă printr-o spectaculozitate aparte. Intrarea se face prin intermediul așa numitului pod al ungurilor, în speță doar scheletul acestuia, traversarea lui fiind posibilă doar cu piciorul. De aici cărarea va fi principala călăuză, iar urmarea ei o necesitate, în partea din aval te așteaptă râul cu nenumărate obstacole, iar în amonte muntele cu stânci calcaroase și vegetație forestieră, specia predominantă fiind bradul, de unde și nenumăratele sale rădăcini ce-ți pot îngreuna trecerea. În partea inferioară traseul este însoțit de pârâul Bicăjel, a cărui traiect este spectaculos. Stâncile au fost modelate de către ape rezultând repezișuri de apa, dar și cascadele care te fac să zăbovești câteva momente pentru admirație, dar și pentru relaxare. Un loc minunat pentru iubitorii de fotografie, apa fiind una din temele care preocupă constant această breaslă, dar și pentru pasionații de rețele sociale în căutare de like-uri.

Puntea suspendata FIN

După aproximativ 5-10 minute, se ajunge la prima punte suspendată, mai micuță cei drept, dar care creează oarece adrenalină, fiind ancorată în corzi metalice, aceasta devine un fel de balansoar, dacă traversarea este mai energică, sau pe aceasta sunt mai multe persoane. Un loc de popas, mai mult pentru relaxare, pentru comuniune cu natura, deoarece traseul până aici este unul ușor, fiind indicat celor care se grăbesc, dar care vreau să ia cu ei, în bagajul lor imaginar, un colț din sălbăticie.

De aici traseul începe să urce lin, dar constant, iar la un moment dar din traseul nostru se desprinde unul secundar a cărui destinație este aceeași, fiind puțin mai lung, care traversează o pădure, apoi o pășune unde se găsește o stână, iar de aici își continuă traseul către valea Bicăjelului cu bifurcații către Lacu Roșu sau Trei Fântâni, o variantă de luat în seamă pentru o altă drumeție.

Din depărtare se aude vuietul apei, iar printre copaci începe să se întrevadă puntea suspendată cea mare. Apropiindu-te nivelul de adrenalină crește, înălțimea acesteia fiind una considerabilă, undeva de deasupra se văd vârfurile brazilor din vale. Lângă punte puțin mai la vale un pârâiaș a sculptat în stâncă câteva cazane, de unde apa se prăvălește în vale. Este bine să iei în serios avertismentul aflat la intrare care spune că traversarea ar trebui să se facă pe rând de către o singură persoană. Puntea este ancorată în cabluri de oțel, dar elasticitatea acestora o facă să vibreze la cea mai mică mișcare. Turiștii stau la coadă pentru a o traversa și pentru a-și lua porția de adrenalină. Cei de pe margine într-o liniște nefirească imortalizează momentul.

După punte traseul devine din ce în ce mai greu, de aici și avertismentul că nu este indicat să fie parcurs iarna sau când condițiile meteo nu sunt favorabile. Versantul este unul abrupt, iar lupta cu acesta durează aproximativ 40-50 minute, de efort susținut, răsplata fiind primul punct de belvedere. Se deschide un hău imens de câteva sute de metri, iar în fundul acestuia se observă minunatele Chei ale Bicazului, în care stâncile masive au fost despicate de forța apei. Sus este liniște, dar jos forfota creată de traficul din zonă, îți amintește de tumultul unei zile obișnuite și iarăși te bucuri că pentru câteva momente tu nu faci parte din acel tablou.

După alte 30 de minute de traseu mai domol se ajunge la al doilea punct de belvedere ce include o panoramă splendidă cu Valea Bicăjelului, un loc mai retras, un loc liniștit unde cu adevărat natura se deschide cu generozitate, unde ai putea să stai ore întregi, să te relaxezi, să te încarci cu energie, să savurezi în adevăratul sens al cuvântului un apus de soare. Senzația este una asemănătoare cu aceea de a observa marea, din capătul digului, când după câteva momente mișcările valurile se estompează, iar liniștea îți învăluie sufletul.

Dar nu mai este timp de răgaz, soarele a apus și noaptea se apropie, traseul continuă la fel de spectaculos, dar parcă mai domol timp de încă o jumătate de oră până la observator, loc de popas, de adăpost, chiar pentru o noapte, cazare gratuită în apropiere de Lacu Roșu. Aici flămând cu un sandwich în mână poți să faci un tur, în memorie, a celor întâmplate cu câteva ore în urmă. Ultimele poze, încarci bateriile și asta a fost.

Din acest loc totul este istorie, până la Lacu Roșu mai este o aruncătură de băț. Ne așteaptă tumultul zilei de mâine și speranță că vom mai reveni sau vom mai descoperi ceva asemănător.

Sorin CIUCANU