„Ipocrizia reprezintă omagiul pe care viciul îl aduce virtuții” – La Rochefoucauld, filosof francez
Pe vremea lui Ghiță Dej și-a lui nea Nicu Ceaușescu „alegerile” electorale se organizau într-o singură zi, de obicei, duminica. Pe motive de economie și Planul economic în vigoare. Oamenii muncii de la orașe și sate, frumos îmbrăcați, veneau la alegeri „pe pachete”, în rânduri strânse în jurul partidului, șoptind pe șestache pe la colțuri, că au asistat la „cea mai mare farsă electorală”, la „o mare ipocrizie”. Și gata, scăpau de o obligație cetățenească.
Am fost și eu membru al Secțiilor de votare, la Școala nr. 10 din colonia Săvinești, la fabrica „Zorile Noi” din Piatra Neamț, la… Am văzut și am băgat la cap. După ce se raporta Partidului unic că au câștigat alegerile cu procentul de 99,00%, lucrurile intrau în normal. Și mai și munceam.
Revoluția din Decembrie a schimbat sistemul de vot. Alegerile locale se fac într-o zi, cele parlamentare în altă zi, iar prezidențialele, în câte zile se reușește (vezi situația actuală – „Că de aia, am murit noi la revoluție”, vorba cuiva). Cine a citit cartea intitulată ca actuala tabletă, s-a apropiat și mai mult de adevărul istoric. L-a văzut cu ochii săi, pentru că Revoluția sau Lovitura de Stat a fost televizată. Și așa am aflat și alte lucruri dosite de istorie. În cartea citată, la paginile 172-173, 4 poze (fotografii) fac lumină în multe probleme considerate mister perfect. Prima poză, reprezintă bust, pe Nicu Ceaușescu nebărberit votând la 30 mai 1990, de „duminica orbului”. Pe cine vota? Asta nici el nu știa. Pe lista candidaților pentru președintele țării figurau și presupușii ucigași ai părinților săi. Păi, dacă lucrurile stau așa pe cine alegi? Greu de răspuns. Când votantul este mai neclar la minte decât Cetățeanul turmentat e greu să realizezi un fapt conștient. De aceea, cel pozat pare destul de derutat. Cuvântul „alegere” pentru el, devine insuportabil. Întârzie mult cu votul deasupra urnei. Nu-l ajută nimeni, căci votul e secret. Și apoi în capul listei cu candidații pentru Cotroceni, se lăfăia Ilici, Zâmbărețul, omul rușilor, veșnic hazos și cu cravată roșie. Nema speranțe. Vae victis, vai de cei învinși!
A doua poză, îndulcește duritatea primeia, ne prezintă același cadru, în fața urnei de vot, cu un votant deosebit, Valentin Ceaușescu. Om „nemânjit” cu politică, dar fiul Ceaușeștilor. Numele lui e legat de echipa de fotbal Steaua. Un cârcotaș actual, îl implică recent în necazurile medicale ale lui Ducadam, mare portar al României, recent decedat. Povesteau că Valentin a tras cu o armă specială în portarul nostru, când a văzut că apără tot. Rațiunea gestului său? Dacă câștiga România, Valentin trebuia să restituie Mercedesul primit cadou de la regele Spaniei. Povești copilărești. Cert e că cel mai „cuminte” fin al Tovarășului, apare în poză, profund tulburat, cu buletine de vot deasupra urnei, în profundă cugetare. Nici el, nu știe, ce să „aleagă”. Să te ferească Dumnezeu de asemenea situații tragice.
Zoia n-a mai fost bărbată!
Ultima poză făcută în fața urnei de votare ne prezintă pe Zoia Ceaușescu votând. Evident, în același an 1990. Dacă ne uităm cu atenție la cele 3 fotografii, constatăm că votul lui Zoia a intrat deja în urnă. Dovadă că a știut să „aleagă” sau sastisită de șicanele făcute zilnic de noii împuterniciți ai Revoluției. Aparent, în poză apare o învinsă, care nu mai dorește nimic de la viață. Și destinul a fost înțelegător cu ea. N-a mai ieșit învingătoare ca în „Scrisoare pierdută”, unde a primit calificativ „de doamnă bună”. „Tuse, tuse și se duse”, vorba nu știu cui.
Poza a patra, reprezintă un priveghi, organizat la București pentru martirii Revoluției. Eroii nu se discută, pe eroi îi cinstești aprinzându-le o lumânare sau candelă la capul lor. Numai la Piatra Neamț de Ziua Eroilor candela la Cimitirul „Eternitatea” e stinsă! Ce s-a urmărit de fapt prin pozarea urmașilor lui „Ceaușescu nu mai e”? Că votul e liber, secret și… Că până și copiii dictatorului au fost lăsați să-și aleagă calea cea bună în viață. Cum fotografiile se învechesc, se îngălbenesc și devin tot mai confuze cu trecerea timpului, și au trecut vreo 35 de ani de la Revoluția Română, e cazul să apelăm și la faptele reale întâlnite în viață. Cartea englezilor George Galloway și Bob Wylie, apărută în Ed. Viga, București, să ne folosească deci ca punct de plecare. Dacă ne referim la anul electoral în care ne aflăm trebuie să recunoaștem că n-a fost grozav. Dacă alegerile locale și cele parlamentare s-au desfășurat normal (cu mici incidente), la prezidențiale ne-am împotmolit rău de tot. Poate din cauza candidaților, mulți și fără idei, poate din cauza „amestecului străin în treburile interne ale României”, vezi cazul „licuricilor” sau a „ocultelor”. O explicație trebuie să fie.
Țara este în pericol!
Așa grăiesc și scriu analiștii cu galoane și sociologii de ocazie. Dintotdeauna, vocabula „prăbușire” a însemnat ceva rău, pentru toate popoarele. Inundații distrugătoare, secete interminabile, seisme periodice, crize politice, războaie… Cum România face parte din Europa, n-a reușit să scape de aceste nenorociri. A fost și ea, afectată. Se pare că cel mai mare necaz e provocat de criza politică, care era cât pe ce, să pună Țara în „poala Rusiei”. A fost cât pe ce să strigăm iarăși „Vin rușii!”, cum am mai făcut-o. Și nu ne-a plăcut deloc. Candidatul la prezidențiale care a dat lovitura de grație „careului de ași” pentru Cotroceni a fost Călin Georgescu și scumpa lui. El a fost în stare să aducă în starea de groggy întregul aparat politic al respectivelor formațiuni. El a devenit omul providențial, cel care salvează România celor obidiți și umiliți. Așa președinte dorim! Nimeni n-a suflat o vorbă despre manipularea Tik-Tok, nimic despre legăturile cu Moscova lui Putin. Curat ca apa de izvor. Și atunci, moș Ion din… Curtea Constituțională de ce-l deranjează. De ce anulează alegerile ultimului tur din 24 noiembrie?
Păi răspunsuri ar fi, dar deductive. Românii din diaspora au atins deja peste 5 milioane. Biserica Ortodoxă din țările cu emigranți, i-a împărțit pe parohii și biserici. Îi atrage cum poate, îi organizează. Să zicem că doar un sfert merg la slujbe și iau în seamă povețele, și de ce nu?, chiar ordinele oamenilor în sutane. Ați uitat că biserica colaborează cu Puterea? Așa era și pe vremea lui Ceașcă, toți preoții te spovedeau, înregistrându-te pe loc. De ce s-au supus ordinului „venit de sus”? Simplu, erau sub „ascultare”. Dacă la catolici spovedania rămâne un secret între credincios și preot, la ortodocși e altfel. În filmul italian – Don Matteo – preotul catolic înregistrează spovedania credinciosului, dar n-o folosește public niciodată. E un secret comun preot-credincios. Așa a crescut dl. Georgescu și a devenit cel mai cel dintre cei. Susținătorii lui sunt jumătate din mediul rural, acolo unde se află principalii beneficiari ai sumelor trimise din străinătate. Așa se închide cercul acestui „complot”, desfășurat de sursele publice de informare, în deplină tăcere „sub radar”, cum s-a spus, la adăpost de ochii și urechile presei și ale partidelor. În orice caz, în spatele acestui act condamnabil, trebuie să se afle o vastă rețea, coordonată cu precizie și abilitate. Niciodată, votantul de rând nu va putea reconstitui vastitatea acestui construct care a funcționat ca o mașină bine unsă și continuă să funcționeze și acum. Paradoxal, dl. Georgescu, românul nostru cu păreri aiuristice, a obținut în țară, sub 20% din voturi. În schimb, „exilații economici din străinătate i-au acordat peste 40% sufragii. O fi exilul românesc mai uniform decât populația din țară?” (Sursa – România literară, din 6 decembrie 2024).
Mai mergem la „alegeri”? Sigur că mergem, trebuie să-l schimbăm pe Klaus Iohannis, că a ostenit destul pentru țară. Ce facem dacă chixăm din nou? Pentru că numai Zorba Grecul a văzut asemenea prăbușire îl invităm și noi la un Sirtaki, dansul celor care l-au prăbușit glorioși. L-ați văzut într-un film grecesc. A fost de efect. Și totuși de ce se numesc „alegeri electorale” când candidații se aleg după alte criterii. „Ca pe borcane”, după părerea lui Hunor, alt candidat „ruginit” la prezidențiale.
Prof. Dumitru RUSU
