Colțul suporterului rătăcit/necăjit / „Căprioara” din Banat

Miodrag Belodedici este un personaj aparte al fotbalului românesc din mai multe puncte de vedere: este de origine sârb din Banatul românesc, a câştigat două Cupe ale Campionilor Europeni cu două echipe diferite, a fugit din ţară în timpul regimului comunist, a fost un fotbalist de marcă al naţionalei României şi a revenit la naţionala României după 1990. A avut după meciul cu Kosovo câteva luări de poziţie tăioase. Ca fotbalist, ca român și ca sârb.

Din postura de locuitor pentru o vreme al oraşului Moldova Nouă (1990-1992), am cunoscut foşti colegi de şcoală şi de fotbal, profesori sau antrenori de-ai lui Belo şi amintirea lui era atunci proaspătă (inclusiv tatăl lui Iasmin Latovlevici, şi el fotbalist la Minerul Moldova Nouă). Se spunea despre el că venea la şcoală din partea sârbă a oraşului (circa un kilometru) cu mingea fără să cadă (mărturisea şi el acest lucru la un podcast cu Ionel Stoica). Un fundaş cu deosebite calităţi tehnice. Colegii mei sârbi de la liceu îl iubeau pe Belodedici, dar îl idolatrizau pe Dragan „Piksi” Stojkovic.

Belodedici este şi unul dintre cei mai titraţi fotbalişti români, cu două „urecheate”, dar şi Supercupa Europei (cu Steaua Bucureşti) şi Cupa Intercontinentală (cu Steaua Roşie Belgrad). La finala cu River Plate, cu Steaua Bucureşti, i s-a anulat un gol perfect valabil, şi a fost cel mai bun de pe teren, dar nu a primit premiul: o maşină Toyota.

Steaua Bucureşti a învins FC Barcelona la penalty, dar el nu a executat. În Iugoslavia, meciurile nu se încheiau la egalitate, se executau lovituri de pedepsă şi le-a fost uşor celor de la Steaua Roşie Belgrad în finala cu Olimpique Marseille. Iar Belodedici a transformat lovitura sa. Nu a făcut-o însă în 1994, în sferturile cu Suedia şi România nu mai prindea semifinala cu Brazilia.

Miodrag Belodedici s-a născut la 20 mai 1964 în comuna Socol, judeţul Caraş Severin, într-o familie de gospodari şi de mic i-a ajutat pe părinţi şi bunici. A jucat fotbal pe maidan cu copiii în satul natal şi și-a început cariera de fotbalist la echipa Minerul Moldova Nouă din Divizia IV, Caraș-Severin. Un rol important în formarea sa a avut-o antrenorul Olimp Mateescu. A fost transferat în 1982 la „Luceafărul” București, o echipă ce a şlefuit mari talente şi aici a fost remarcat de către Ion Alexandrescu, președintele clubului Steaua la acea dată şi a evoluat la Steaua până în 1988, cucerind cu acest club patru ediții consecutive ale Diviziei A, Cupa României în 1985, 1987 și 1988.

În 1988, Miodrag Belodedici a fugit în Iugoslavia, fiind condamnat de regimul comunist la 10 ani de închisoare în absență pentru trădare. A fost grațiat după 1990 şi chemat acasă la naţională. La Steaua Roșie Belgrad a devenit titular de bază şi a evoluat până în 1992. Din 1992 și până în 1994 Belodedici evoluează la Valencia în prima ligă spaniolă, apoi la Valladolid, şi Villareal, după care a plecat în Mexic, la Atlante. În 1998 s-a întors la Steaua și a jucat până în 2001. A cucerit cu Steaua al cincilea său titlu de campion al României, în 2001, și o Cupă a României, în 1999, în finală marcând golul decisiv. Avea 37 de ani când a agăţat ghetele în cui.

Pentru naționala României, din 1984 şi până-n 2000, a strâns 53 de selecții şi a înscris 5 goluri. Un libero elegant, tehnic, ce ieşea uşor cu mingea din apărare (sau chiar pleca în atac, spre disperarea lui Bumbescu), a devenit unul dintre cei mai titraţi fotbalişti români şi un simbol al celor două „Stele” din Balcani şi al naţionalei României. (D. DIEACONU)