România nu a avut mulţi arbitri mari, cu meciuri la mondiale şi europene sau finale de cupe europene. A fost Costică Rădulescu arbitru la Campionatul Mondial din 1930, a fost Andrei Rădulescu la Mexico 1970, apoi a fost Ioan Igna. Şi Ion Crăciunescu cu o finală de Cupa Campionilor Europeni. Dar, în 1965, a păşit pe dreptunghiul verde în costum negru, fără nume de sponsor pe spate (sic!) – Nicolae Rainea.
Nicolae Rainea, cel supranumit „Locomotiva din Carpați”, a fost un mare arbitru român, cu prestigiu la nivel național, cât și internațional, considerat ca fiind unul dintre cei mai buni arbitri ai secolului XX la nivel mondial și cel bun arbitru din fotbalul românesc.
Nicolae Rainea s-a născut pe 19 noiembrie 1933 la Brăila şi începuturile sale în fotbal sunt de la o vârstă fragedă. Dar a evoluat în divizii inferioare ale României la cluburi precum Laminorul Brăila, Metalul Piatra Neamț și Constructorul Bârlad. Cariera sa de fotbalist s-a încheiat în 1959, după ce s-a îmbolnăvit de tuberculoză, și începe o carieră în arbitraj. Mai multe sezoane le petrece în eșaloanele inferioare şi debutează în Divizia A în 1965 şi obținea după doar doi ani de activitate ecusonul FIFA!
Între cele 400 de partide arbitrate în România şi alte 115 meciuri internaționale și în cupele europene au fost o finală a Cupei Campionilor Europeni în 1983 (Hamburg-Juventus, 1-0), manșa a doua a Supercupei Europei 1978 (Liverpool-Anderlecht 2-1), manșa a doua a finalei Cupei UEFA 1978 (PSV Eindhoven-Bastia 3-0). Şi a arbitrat la trei ediții ale Campionatului Mondial (1974, 1978, 1982). A fost la centru la finala Campionatului European din 1980, RFG-Belgia, şi la meciul Italia-Argentina de la Cupa Mondială din 1982, cu Maradona și Rossi pe teren.
După retragerea din arbitraj din 1983, a fost observator FRF şi UEFA, membru și președinte de onoare al Comisiei Centrale a Arbitrilor, precum şi președinte al AJF Galați, având şi 4 mandate în Consiliul Local și a devenit cetăţean de onoare al oraşelor Galaţi şi Bârlad, iar în decembrie 2011 Stadionul ”Dunărea” a fost numit „Nicolae Rainea”.
S-a retras oficial din arbitraj în vara lui 1984, în cadrul unei festivități organizate pe stadionul „23 august” din Bucureşti.
Cât a fost arbitru a stat în Bârlad şi a fost maistru la Fabrica de Rulmenți din Bârlad vreme de 32 de ani, după pensionare mutându-se la Galaţi.
A decedat pe 1 aprilie 2015, la Galați. A avut o gripă banală, care s-a transformat într-o viroză puternică pentru că nu fusese tratată. A fost internat în spital, dar a făcut un edem pulmonar şi apoi stop cardiorespirator şi a murit la spitalul din Galaţi, unde fusese internat. La 81 de ani murea cel mai mare arbitru român. Au mai fost Igna, Crăciunescu, Porumboiu. Astăzi Istvan Kovacs arbitrează la un nivel înalt, dar la mondiale a fost rezervă, iar la europene – doar în grupe. În meciul Turcia-Cehia a acordat 18 cartonaşe galbene şi două roşii. A fost MVP-ul meciului. Speranţe de la arbitri tineri?! Crăciunescu îl avea ca model şi mentor pe Rainea, Igna credea că arbitrii buni sunt foştii fotbalişti. Tot mai puţine modele, tot mai puţini mentori, tot mai puţini fotbalişti care să devină arbitri. Şi multe meciuri făcute praf de arbitrii primei noastre ligi. Şi neîncredere şi suspiciuni. (D. DIEACONU)
