„Când cărturarul Nicolae Iorga vorbea în Camera Deputaților, ca un profet biblic, mesager al generațiilor trecute, vestitor al celor de mâine, auditoriul se ridica în picioare, vedea în el pe Ștefan cel Mare sau Miron Costin” – dr. Romus Dima
Nimeni din cetățenii acestei țări, nu intră în politică fără motive foarte serioase. (V. „febra electorală”, Călin Georgescu). Nimeni, dar absolut nimeni, nu face acest pas abrupt pentru a scoate țara din marasm, pentru a oferi vulgului veșnic nemulțumit și în stradă „o viață mai bună”. Povești electorale. Toți politicienii „proaspeți” doresc un singur lucru, PUTEREA! Plăcerea de a fi puternic. Nimic nu se compară cu această senzație. Este copleșitoare și extrem de confortantă. Să știi că orice gest, orice vorbă de a ta, sunt luate în serios. Că orice dorință e ascultată și executată, cât de repede posibil, nu are cum să nu te „gâdilească” la orgoliu. Pentru asta aleargă politicienii de la cel mai mic până la funcția de președinte de țară. Toți vor să fie șefi, să comande alți oameni, care evident își merită soarta, sunt mulți și fraieri. Mulți cârcotași spun că politicienii nu muncesc, că „sug sângele poporului”, că sunt alți „ciocoi noi”. Eroare! Nu-i adevărat. Politicienii muncesc enorm, cu mult mai mult decât un om care are un program de 8 ore. Programul politicianului se aseamănă cu cel al omului de afaceri, aflat la începutul unui proiect. Sunt extrem de ocupați și ziua și noaptea. Gândiți-vă la d-na. Șoșoacă cât e de zbuciumată, de când a fost înlăturată de la politica mare. Toate ofertele făcute de Domnia Sa au rămas în van.
Parlamentul organ legislativ curtat de mulți politicieni
Bietul nostru popor cuminte și răbdător, a suportat și suportă și astăzi, va suporta probabil și în viitor, tot felul de „goange electorale”. Deși știe că Parlamentul este o instituție legislativă, alcătuită din reprezentanți ai diferitelor partide politice, aleși prin votul cetățenilor. În România, parlamentul este bicameral: Camera Deputaților și Senatul. Să fim clari: parlamentarii nu construiesc poduri, nici drumuri sparte de viituri, nici farmacii. În Piața Mare a municipiului Piatra Neamț funcționează 6 farmacii ce vând hapuri localnicilor îmbătrâniți și împuținați la corp. Cine îi confundă pe parlamentari cu primarii la atribuțiuni, cu șefii consiliilor județene și prefecții, fac greșeli și la vot. Votează numai aiurea. Oricine poate ajunge parlamentar dacă este om cinstit, harnic, iubitor de Țară și Neam. Dacă ai aceste calități întocmești un dosar destul de laborios, conform Legii nr. 208/2015, unde trebuie să apară și niște semnături aprobatoare. Pentru funcția de deputat, un număr, pentru senator, un număr mai mare. În scumpa noastră țărișoară, România, deputații și senatorii se aleg prin scrutin. Se pare că tocmai am participat la un astfel de moment politic. După validarea alegerilor, depunerea jurământului față de legile țării și poporul în slujba poporului care se află, parlamentarii respiră ușurați, timp de un mandat, huzuresc. Citește: activează în diferite Comisii și Comitete (economice, bugete, finanțe). Parlamentarii funcționează de luni până vineri, la Casa Poporului după care se retrag „în teritoriu”. De ce vor parlamentarii Puterea? Ca să gospodărească țara, dacă sunt incapabili. ”Să plece!” a fost replica dură a unui senator cu vechi state de plată. Pentru că, în Parlamentul țării sunt mai mulți parlamentari cu mai multe mandate. Că mulți dintre ei, nu au pregătirea corespunzătoare în domeniu și asta se știe. De aceea, viața parlamentului a avut și are evident lumini și umbre. Când deputații, senatorii, prim-miniștrii și alți demnitari „scârțâie”, Țara o simte imediat. Cu economia și finanțele țării, nu te joci. Nici cu Unirea și dezbinarea.
Corupția și abuzurile
Am uitat să vă spun esențialul, titlul acestui material pe care îl citiți, aparține unei cărți, scrisă de dr. Romus Dima, în Colecția Clio, București 211 pagini. Este un volum valoros care reconstituie perioada cea mai bogată în acțiuni ale Parlamentului nostru, cuprinsă între cele două războaie mondiale. Perioada în care în Parlament se auzea glasul lui, Conu Mihalache Kogălniceanu de la Iași, inconfundabilul discurs al senatorului Nicolae Iorga, cuvântul plin de glume al lui Virgil Madgearu, al învățătorului Ion Mihalache… Oare cum au existat asemenea deputați, pe atunci și astăzi nu mai există? Unde au dispărut oratorii celebri de altădată? Pe cine mai adulăm?
Este foarte adevărat că în perioada interbelică în Parlament izbucneau multe calomnii care depășeau demnitatea parlamentarilor, mai ales de risipirea banului public. Că de, banul e „ochiul dracului”. Astfel, în ședința Camerei din 4 decembrie 1930, între deputații liberali și cei doi miniștri național-țărăniști s-au derulat unele discuții dure, care au degenerat în acuzații grave de corupție și abuzuri. Ascultați-l pe Virgil Madgearu care a spus: „Domnule Franasovici, înainte de a vorbi dv. de risipa de la ministere, am să vă rog… să fiți așa de bun și să interveniți ca partizanii dv. politici să plătească icrele negre pe care le-au mâncat, luat pe cont de la Direcția pescarilor și pe care nu le-au plătit nici până astăzi” (Sursa – Sub cupola Parlamentului, pag. 38). Cât costau icrele păpate de…? 14.000 de lei. Scump nene, tare scump! Alt motiv de dihonie între parlamentarii vremii? Marile fraude comise cu terenurile petrolifere ale statului în timpul guvernării P.N.L, așa cum afirmau oficiali ai P.N.T. Ce răspuns a dat Virgil Madgearu: „Abuzuri s-au mai făcut și se vor mai face. Credeți că impresionați? Să vă arătăm noi, abuzuri dacă vreți!” Aplauze pe băncile majorității!
Când dl. Octavian Goga a afirmat că „în presa românească se scrie cu scuipat” a izbucnit balamuc mare. Cel mai pornit deputat a fost celebrul Pamfil Șeicaru. Dialogurile tari și explozive, au existat de multe ori în Parlamentul țării, de obicei degenerau în acuzații și jigniri grave și era o tensiune ridicată, apăsătoare incapabilă cu înălțimea la care trebuia să se afle dezbaterile. Cuvintele epileptic, imbecil și bețiv, erau prea des auzite sub cupola Parlamentului. Un exemplu? Temperament vulcanic, deputatul dr. N Lupu spunea despre colegul său de Cameră, Cezar Spineanu, care l-a întrerupt în timpul cuvântului rostit la 8 februarie 1933: „Domnule președinte, vă rog să atrageți atenția acestui epileptic că nu este permis. Cum cel acuzat era beat a fost dat afară” (Sursa – Controverse și perle verbale, pag.102).
Critici învăluite în mantia umorului
Din moși-strămoși, satul răzășesc avea în dotare: o biserică, o școală și o primărie. Când funcționarii celor trei instituții conduceau obștea pe drumul cel bun toată lumea se bucura. Era o reușită colectivă. Când însă satul cădea pe mâna netrebnicilor, se spărgea, se risipea. Așa se petrece și în politica mare. Când între parlamentari, miniștrii, prim-miniștrii pătrunde dihania și zâzania, e greu să se mai înțeleagă cineva cu cineva. Un exemplu din vremea Parlamentului interbelic. Odată, pe când Virgil Madgearu, vorbea despre buget, l-a atacat cu deosebită determinare și vehemență pe Constantin Argetoianu. Spre surprinderea generală, cel criticat dur s-a ridicat de pe banca ministerială și a spus: „Să mă pupi în cur!” și dus a fost. Dacă Argetoianu ar fi fost un badea Gheorghe, incidentul ar fi trecut neobservat, dar așa… Situații comicoase s-au consumat și când s-a discutat despre avort, despre duel… Parlamentarii vremii au făcut o burtă de râs, și gata au devenit sobri!
Am ascultat ultima cuvântare a dlui. președinte Klaus Iohannis, ținută la Cotroceni. Mi-a plăcut când a zis: „Am făcut greșeli!” Și cum posedă soluții la purtător, simple și atractive, ne-a îndemnat să mergem „bățos” înainte, că avem… ce avem la Uniunea Europeană? Și ne-ați mai „indicat” ceva, să ieșim la vot, la parlamentare, pe 1 Decembrie de Ziua Națională, cu „sufletul deschis spre bine”. Așa vom face, dar întrebăm respectuos cum rămâne cu versurile: „Foaie verde de cicoare,/Băga-i … și ieși soare?” Tot așa? Cineva mi-a ciripit că cel mai imoral lucru e să accepți o funcție ce te depășește, dar îți aduce venituri uriașe! Mă refer la parlamentarii actuali, mulți și fără idei. Tot așa a rămas?
Prof. Dumitru RUSU
