Cronica mandatelor unui președinte demisionar: Klaus Werner Iohannis (I)

După două mandate întregi și o prelungire de o lună și câteva zile cu Klaus Werner Iohannis ca președinte al României, totul s-a terminat cu o demisie strategică care a pus capăt unei posibile suspendări rușinoase. În acest moment, fostul președinte concurează cu succes la titlul de cel mai puțin credibil om din politica românească, dar s-a putea califica și la alte categorii, cel mai leneș președinte, cel mai disprețuitor, cel mai călător, etc. Este cert că nu au fost ani ușori pentru președinte, raportat la problemele internaționale, dar nici nu s-a remarcat vreun stres al acestuia când problemele au afectat viața românilor, cum ar fi, spre exemplu, războiul din Ucraina.

Cum au ajuns românii la Klaus Werner Iohannis

Despre el se știa că a fost un primar performant la Sibiu și era aureolat cu imaginea de ”neamț care știe ce face”. Puțini au stat să analizeze dacă ceea ce a făcut era și bun, dar ne-a fost livrat așa în 2014, într-un moment de răscruce. Asemănător până la identitate cu cel de acum. Ajungea atunci la final de mandat „președintele jucător” Traian Băsescu, care pleca de la Cotroceni cu un nivel foarte scăzut de popularitate și încredere din partea populației. Ultimii an fuseseră dominați în politică de alianța PSD-PNL, USL, cu doi jucători importanți care anunțau că aceste partide tradiționale vor domina politica românească și vor „vindeca” societatea după regimul Băsescu. Așa cum o ”vindecă” și acum.

Surprinzător sau nu, actorii de atunci se regăsesc și acum la nivel înalt și își încearcă din nou norocul pentru a ocupa cea mai înaltă funcție în stat. În rolurile principale: Crin Antonescu, cel care fusese asigurat de coaliția USL de sprijinul pentru candidatura la președinție și Victor Ponta, liderul PSD care ar fi trebuit, conform acordului inițial, să își continue activitatea de premier. Sună cunoscută situația, oarecum, nu?

Klaus Iohannis intra în competiția electorală cu șansa a doua. Victor Ponta părea aproape sigur de victorie. Discursul său electoral avea un ton care acum sună foarte cunoscut. PSD și Victor Ponta spunea despre Iohannis că este un continuator al lui Traian Băsescu, încercând să îi lege pe cei doi în mintea electoratului. De cealaltă parte, mesajul a fost că Victor Ponta era continuatorul PSD, urmașul lui Ion Iliescu și Adrian Năstase și că nu se poate permite ca un singur partid să acapareze toată puterea în stat. Critica împotriva lui Victor Ponta sună, de asemenea, foarte cunoscut. O replică dată de premierul de la acea vreme: „Nu vreau să mă acuze nimeni că e un defect că sunt român și ortodox în țara mea” a fost caracterizată de rivali ca fiind introducerea „în ecuația prezidențialelor a naționalismului ortodox”, spunea pentru Deutsche Welle Cristian Ștefănescu. Adevărul că, privind înapoi, o parte din discursul lui Victor Ponta este, puțin amuzant, ținând cont de ceea ce a urmat. „M-ați ales într-un moment extrem de greu pentru partidul nostru și împreună cu Liviu Dragnea și cu cei prezenți am făcut o echipă formidabilă (…). Să nu vă așteptați să îmi scot insigna și să o dau celui mai mic dintre dvs, să îmi fac un alt partid pentru mine, pentru favorite”. Istoria a arătat că a mințit și și-a făcut un alt partid.

Momente memorabile din acea campanie electorală au fost cele ale lansării candidaturii lui Ponta pe stadionul național, cu 70.000 de oameni de la partid, chiar de ziua de naștere a acestuia, cu sloganul „Mândri că suntem români”.

Ponta câștiga turul I categoric, cu peste 40% din voturi și cu aproape un milion de voturi mai mult decât Iohannis. Dar nu a contat. Până la turul II, scandalul cu secțiile de vot din diaspora și susținerea contracandidaților din primul tur, inclusiv de la Crin Antonescu, au crescut prezența la vot cu 10 procente. Oficial, serviciile secrete nu s-au implicat nici atunci în alegeri. În felul acesta Klaus Iohannis a câștigat turul II cu 54% din voturi, luând cu aproape un milion de voturi mai mult față de rivalul social-democrat.

Retrospectiv, se poate spune că Iohannis a câștigat fotoliul de la Cotroceni având o singură calitate care a contat, aceea de a nu fi Victor Ponta. Dacă privim lupta electorală de acum, lucrurile se repetă, contracandidații lui Călin Georgescu par a se defini prin calitatea principală de… „a nu fi Călin Georgescu”. Va mai ține încă o dată? Greu de crezut.

Conflicte cu PSD-ul lui Dragnea și „lupta pentru statul de drept”

Victorios în confruntarea electorală, Iohannis nu va avea însă viață ușoară. PSD și aliații săi aveau în continuare majoritatea în Parlament și Victor Ponta și-a reluat fotoliul de prim ministru. Incendiul de la Colectiv însă va schimb drastic situația. Tragedia de la finalul lui octombrie cu zeci de morți și sute de răniți a dus la demisia lui Ponta. Apărea în scenă ceea ce fost numit „Guvernul meu” (n.r. – cel dorit de Iohannis), tehnocrații conduși de Dacian Cioloș.

Dar lupta politică care va defini primul mandat al lui Iohannis abia atunci începea. În octombrie 2015, Liviu Dragnea era ales președinte al PSD. Din 2017, PSD revine la guvernare, dar pentru că șeful de partid nu putea ocupa funcția de premier din cauza unei condamnări, România va avea trei șefi ai Guvernului în trei ani: Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă, toți fiind văzuți doar ca interpuși ai lui Liviu Dragnea.

liviu dragnea victor ponta gabriel oprea - Cronica mandatelor unui președinte demisionar: Klaus Werner Iohannis (I) — Liviu Dragnea, Victor Ponta, Gabriel Oprea

În toată această perioadă (2017-2019) discursul politic a vizat „statul de drept” și „lupta împotriva corupției”. Proiectul „Ordonanței 13” pentru modificarea codului penal a declanșat oficial bătălia politică. În 2018, Laura Codruța Kovesi a fost demisă din funcția de procuror șef al DNA. Momentul de apogeu al luptei politice dintre Iohannis și Dragnea a fost mitingul de la 10 august 2018, cea mai mare mișcare de protest de după 1989. De reținut că proteste au fost în acea perioadă și la Piatra Neamț, unul dintre organizatori fiind și cel care va deveni primar al municipiului reședință de județ, Andrei Carabelea. Această perioadă a dus și la o „radicalizare” a discursului politic, sintagma „PSD – ciuma roșie” și alte sloganuri care nu pot fi reproduse în paginile de ziar fiind folosite des în spațiul public de către factori politici. Aceasta este și perioada în care USR prinde contur, formațiune cu un discurs anti-PSD și care a pornit ca un susținător al președintelui Iohannis. Dacă privim la declarațiile de la acea vreme, din nou ele rezonează foarte mult cu ceea ce se întâmplă acum. În decembrie 2018, Klaus Iohannis spunea despre PSD-ul condus de Liviu Dragnea că este un „partid anti-european, anti-justiție” pus în contrast cu românii caracterizați tot de către președinte ca fiind „pro-europeni”. Și, ca să nu credem că discursul „naționalist” și critic la adresa UE și a NATO este ceva specific liderilor opoziției actuale, să vedem o declarație a lui Liviu Dragnea din 2018: „Toți partenerii noștri, NATO, UE, ne-au spus și ne-au promis că o să ne învețe democrația pentru că noi nu o știam, venind din comunism, noi trebuia să învățăm democrația de la dumnealor. Eu zic că ar trebui să își asume toți, toți partenerii noștri străini, această responsabilitate că au încurajat, ba chiar parțial au și finanțat acest stat paralel, acest sistem odios”. Nu e multă distanță de la această declarație la cele de astăzi ale unor politicieni ca George Simion sau Diana Șoșoacă care acuză că „România este o colonie a Occidentului”. Dacă este să vorbim despre declarații, tot în această perioadă s-a dus și lupta de la „referendumul pentru familie”, tot cu un discurs care sună foarte asemănător cu cel de acum.

Președintele Iohannis, întrebat de cea mai importantă realizare din primul său mandat a spus: „Cea mai mare realizare este înlocuirea puterii PSD-iste cu o putere pentru români”. Raportat la ce a făcut președintele de la Sibiu în ultimii ani, poate părea o glumă proastă. Replica în sine este cel puțin ciudată, având în vedere că președintele ar trebui să joace rolul de mediator pe scena politică. Dar, realist vorbind, se poate spune că în primul mandat Iohannis l-a învins în cele din urmă pe Liviu Dragnea, nu PSD, dar această luptă a pus și bazele formațiunilor politice „extremiste” de astăzi.

Condamnarea definitivă a liderului de atunci al PSD a dus la o competiție electorală prezidențială fără istoric în 2019. Viorica Dăncilă era victima sigură care îi asigura lui Klaus Iohannis un al doilea mandat.

Pentru o concluzie la jumătate de drum

Primul mandat al lui Iohannis a constituit creuzetul în care s-au format și consolidat ideile suveraniste de astăzi, mai ales în perioada 2017-2018. Atunci când PSD a fost atacat și încet-încet s-a predat președintelui. Ele s-au dezvoltat în această perioadă și adepții lor s-au organizat în mandatul al doilea al lui Klaus Iohannis. Lupta politică a radicalizat nu doar politicienii dar și societatea, taberele pro și anti PSD ducând un discurs care în urmă cu câteva săptămâni a fost caracterizat de Marcel Ciolacu ca fiind unul „al urii”. Radicalizarea din această perioadă este apoi dusă la un alt nivel „grație” măsurilor din pandemie și a războiului din Ucraina. Plus rezultatul alegerilor din SUA, cu un Trump victorios și dornic să rescrie istoria lumii, inclusiv a Europei.

(Va urma – mandatul al doilea: pandemie, război, absență, călătorii și… golf)

Vlad BĂLĂNESCU