După apariția articolului „Din lumea celor care nu cuvântă. Azi, Primăria Târgu-Neamț” ( poate fi citit aici) am transmis instituției o cerere de informații referitoare la data ultimei conferințe de presă. La asemenea întrebare grea, primăria a avut nevoie de 6 (șase) zile ca să caute în arhive data ultimei întâlniri cu presa! Primăria Târgu-Neamț admite, în răspunsul transmis redacției Mesagerul de Neamț, că ultima conferință de presă organizată „în format clasic” figurează în evidențele instituției în anul 2024 de pe vremea primarului Daniel Harpa.
Pentru viitor, administrația locală nu poate indica nici măcar o dată estimativă: la data 14 septembrie 2026, data unei ipotetice conferințe de presă nu este stabilită și nici nu există semne că ar fi cineva dornic să o organizeze.
Răspunsul instituției încearcă să compenseze absența întâlnirilor cu presa printr-o explicație amplă, care se vrea și doctă, despre comunicate, declarații, interviuri, răspunsuri punctuale și „canale de comunicare directe”. Numai că aceste instrumente nu înlocuiesc conferința de presă și nici obligația legală privind organizarea periodică a acesteia.
Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public prevede, la articolul 16, că autoritățile și instituțiile publice au obligația de a organiza periodic, de regulă o dată pe lună, conferințe de presă. Formularea „de regulă” permite adaptarea la situații concrete, dar nu poate transforma o obligație de transparență într-o practică abandonată pe termen nedefinit.
În aproape doi ani, Primăria Târgu-Neamț nu a considerat necesară o conferință de presă nici în momente cu impact direct asupra comunității: lipsa apei în oraș, aprobarea bugetului local, proiectele de investiții, lucrările publice sau alte decizii administrative importante. Sunt subiecte care nu presupun doar transmiterea unei informări, ci și întrebări, explicații și răspunsuri asumate public. Asta în condițiile în care la Târgu-Neamț cineva își asumă proiecte, contracte, realizări sau eșecuri.
O conferință de presă nu este o favoare făcută jurnaliștilor și nici un exercițiu opțional de imagine. Este unul dintre mecanismele prin care comunitatea, cetățenii, votanții, pot afla direct ce face administrația, cum sunt cheltuiți banii publici și cine își asumă deciziile luate în numele orașului.
Primăria promite că va trimite invitații „din timp” atunci când va stabili data unei viitoare conferințe. Până atunci, certitudinea este una singură: ultima conferință a fost în 2024, iar transparența lunară invocată de lege a rămas, la Târgu-Neamț, fără calendar.
În schimb, fără conferințe de presă explicative, la Târgu-Neamț cetățenii nemulțumiți exersează zilnic înjurături la adresa celor care conduc orașul, nereușind să înțeleagă explicațiile triumfaliste din comunicate, declarații, interviuri, răspunsuri punctuale și „canale de comunicare directe” despre realizări fanteziste, în condițiile în care realitatea este cu totul alta.
Valentin Bălănescu
Răspunsul Primăriei Târgu-Neamț
”1. În evidențele Compartimentului Informare și Relații Publice figurează organizarea unei conferințe de presă în format clasic, în anul 2024. În perioada ulterioară, relația instituției cu reprezentanții mass-media a continuat în mod constant, prin canalele de comunicare directe, punctuale și mult mai rapide. Informațiile referitoare la activitatea administrației publice locale au fost transmise, după caz, prin răspunsurile la solicitările reprezentanților mass-media, prin declarații, interviuri, comunicate și informări de presă, precum și prin intermediul analelor oficiale proprii de comunicare. Această modalitate de lucru permite transmiterea informațiilor în mod direct, operativ, un subiect de interes public putând fi comunicat la scurt timp după ce informația este didponibilă și poate fi prezentată oficial, fără a mai fi necesară așteptatrea unei întâlniri colective cu reprezentanții mass-media. Conferința de presă rămâne, desigur, o formă distinctă de comunicare instituțională, care oferă cadrul pentru prezentarea mai multor teme și pentru dialogul direct cu reprezentanții mass-media. Aceasta, este însă una dintre formele prin care o instituție publică poate comunica, alături de celelalte instrumente utilizate în relația curentă cu presa.
2. La data prezentului răspuns (14 septembrie 2026 – n. red.), nu este stabilită data următoarei conferințe de presă. În momentul în care se va stabili o dată în acest sens, Compartimentul Informare și Relații Publice va transmite o invitație oficială din timp către toate redacțiile mass-media locală și județeană, indicând data, ora și ordinea de zi a conferinței de presă. UAT Târgu-Neamț consideră că o comunicare publică eficientă presupune, înainte de toate, accesul prompt la informațiile și disponibilitatea pentru dialog, iar aceste principii sunt urmărite în relația curentă a instituției cu reprezentanții mass-media.”

Mesagerul Bacău Campionii naționali Simona Aruș și Constantin Cremene (CSM Bacău) vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Judo pentru Veterani
ZCH „EU KIDS Act” -Restricții și sancțiuni dure! Europa scoate minorii de pe internet!
NewsEdge Alegeri parlamentare în Rusia. Rușii sunt chemați la urne pentru a alege noua componență a Dumei de Stat
BusinessEdge Ce companii pot avea de câștigat din consolidarea relației dintre Canada și UE. Marile contracte încep deja să ajungă la grupuri europene





