Instanțele de judecată au pe rol diverse dosare, de la cele civile sau de faliment care sunt de lungă durată, la cazurile penale unde termenele sunt mai scurte. Iar acest lucru se întâmplă îndeosebi acolo unde sunt acuzați arestați. Sunt tot felul de spețe, unele mai anoste, altele care te amuză, iar unele cu totul și cu totul neașteptate. Fiecare proces este un caz aparte, din care cel puțin la modul teoretic cu toții am avea ceva de învățat. De la felul în care ar trebui să reacționăm într-o anumită situație, la ce nu ar trebui să facem, dar mai ales care sunt sancțiunile care se aplică pentru diverse infracțiuni. Nimeni nu vrea să aibă de-a face cu sistemul judiciar, în special, și cu instanțe, în particular, dar aproape toată lumea este fascinată de ceea ce se întâmplă în spatele ușilor unei ședințe de judecată. Și chiar dacă procesele în marea lor majoritate sunt publice, parcă nimic nu te poate face să mergi acolo să vezi un litigiu „pe viu”. Așa stând lucrurile, am selectat o serie de procese, cu tot cu deciziile magistraților, pe care le supunem atenției publice.
Preot despăgubit cu 10.000 de euro pentru clonarea contului de Facebook
Judecătoria Târgu Neamț a condamnat o femeie la un an de închisoare pentru fals informatic și 3 luni de detenție pentru tentativă de înșelăciune. Pedepsele au fost contopite și s-a ajuns la o sancțiune rezultantă de un an și 5 luni de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. Prin aceeași sentință a fost obligată să-i achite părții civile din dosar, preot, despăgubiri de 10.000 de euro. O zecime din cât ceruse fața bisericească care formulase pretenții de 100.000 de euro. Faptele au avut loc în decembrie 2020 când acuzata a creat mai multe pagini de Facebook cu numele unui preot cunoscut drept „părintele speranței” de la Catedrala Mântuirii Neamului. Nemțeanca s-a folosit de numele real al preotului și fotografiile acestuia. Prin intermediul rețelei de socializare a discutat cu diverse persoane cărora le-a cerut donații în bani și produse alimentare. Acestea ar fi trebuit trimise la adresa reală ei din Vânători-Neamț. În discuțiile cu terții aceasta a susținut că toate aceste donații sunt pentru familii nevoiașe, cazuri sociale. Pentru a sensibiliza potențialele victime, ea vorbea de o mamă cu 9 copii, care a rămas văduvă. Cercetările au stabilit că nemțeanca a creat 4 astfel de pagini folosind conturile apropiaților, fiica sa și fratele acuzatei.

În fața anchetatorilor nu a recunoscut acuzațiile reținute în sarcina sa, dar și-a admis vina la proces pentru a beneficia de prevederile legii care-i răsplătesc recunoașterea cu reducerea pedepsei cu o treime. Pentru dovedirea activității infracționale, în timpul anchetei a avut loc o percheziție informatică, fiind valorificate și datele puse la dispoziție de furnizorii de telecomunicații.
Funcționar bancar judecat pentru delapidare

Un an și 3 luni de închisoare cu executare și 2.500 de euro, „prețul” pentru braconarea unui căprior
Un bărbat de 41 de ani, din localitatea Gâdinți, a fost condamnat la un an și trei luni de închisoare, cu executare în regim de detenție, după ce a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de braconaj. Prin aceeași sentință el a fost obligat să achite către Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi suma de 2.500 de euro, contravaloarea unui căprior. Hotărârea Judecătoriei Roman a fost contestată de acuzat la Curtea de Apel Bacău, însă acțiunea a fost respinsă ca nefondată și a devenit definitivă pe 21 martie. Totul a plecat de la faptul că pe un fond cinegetic din zona Roman, gestionat de AVPS, se montau lațuri de sârmă pentru prinderea animalelor sălbatice, în special căprior. Pentru dovedirea faptelor, în zona menționată au fost montate camere foto-video portabile, cu senzori de mișcare și infra-roșu care au surprins cum acuzatul monta lațuri, dar și imagini din mai 2021 cu un căprior prins în laț. Sălbăticiunea a fost luată de acuzat care a transportat-o acasă. Anchetatorii au stabilit că bărbatul nu este posesor legal de arme și muniții și nu deține permis de armă. Chiar dacă căpriorul a fost prins în perioada legală de vânătoare, acest lucru s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale, prin braconaj. În timpul anchetei, la urmărirea penală, bărbatul a recunoscut faptele de care a fost acuzat. Cu toate acestea, la proces nu și-a mai admis vina, astfel că judecata nu a avut loc pe procedură simplificată care i-ar fi adus ca beneficiu reducerea pedepsei cu o treime. La finele procesului la instanța de fond, magistrații de la Roman l-au găsit vinovat de comiterea infracțiunii de braconaj și l-au condamnat la 9 luni de închisoare. Pentru acuzația de braconaj cinegetic s-a aplicat o pedeapsă de 6 luni de detenție. Doar că bărbatul mai avea la activ o altă condamnare, de 8 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei după ce a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.

Gabi SOFRONIA



