Lotul județului Neamț la Olimpiada Națională de Matematică pentru liceeni a obținut rezultate foarte bune și s-a întors acasă cu o mențiune a Ministerului Educației și Cercetării, o medalie de argint și trei medalii de bronz. La competiția națională care a avut loc în perioada 1 – 6 aprilie la Botoșani, au participat 8 elevi din clasele IX- XII. Patru dintre aceștia au urcat pe podium și au obținut premiile menționate. Medalia de bronz a fost adjudecată de trei elevi, Drișcu Daniel – Sebastian, de la Colegiul Național „Petru Rareș Piatra Neamț (amănunte aici), Bendiu Radu și Crețu Sebastian Ilie, ambii elevi ai Colegiului Național „Roman Vodă” Roman (amănunte aici). Cea mai mare distincție acordată unui elev nemțean, a fost Mențiune MEC și medalia de argint, obținută de Dieaconu Matei Daniel (foto), elev al Colegiului Național „Petru Rareș” Piatra Neamț (mai multe despre el puteți citi aici și aici).
„Felicitări dragi elevi pasionați de matematică și nenumărate succese viitoare! Ați demonstrat că seriozitatea, munca, încrederea în sine și determinarea reprezintă cheia succesului! Felicitări dragi părinți pentru performanțele remarcabile obținute de copiii dumneavoastră! Felicitări stimați profesori îndrumători pentru pasiunea și dăruirea constantă în pregătirea pentru performanța elevilor! Mii de mulțumiri domnului profesor însoțitor Ioan Irinel Cozma pentru grija constantă acordată acestor copii minunați și coordonarea impecabilă a lotului nemțean pe toată perioada desfășurării Olimpiadei Naționale de Matematică!”, este mesajul transmis de Inspectoratul Școlar Județean Neamț.

FOTO: ISJ Neamț
(G. S.)
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi





