An de an, mai ales primăvara, drumurile către localitățile Secu și izvorul Alb devin aproape impracticabile. Acum doi ani locuitorii din zonă, ca și în atâția alți ani, s-au plâns la Prefectură, în căutare de soluții. Drumurile între localități sunt considerate străzi ale orașului Bicaz iar drumul spre Secu este forestier.

Astăzi, 8 aprilie, o comisie în care Prefectura Neamț și-a ocupat rolul de lider, s-a deplasat la fața locului în căutare de soluții. Este vorba despre trei sectoare mari de drum: drumul de la Baraj în satul Secu, pe care Direcția Silvică nu dorește să-l cedeze în administrarea primăriei și sectoarele Secu -Axial și Izvorul Alb -Axial, pentru care există disponibilitate. În zona satelor Secu și Izvorul Alb dețin pădure și proprietari particulari care sunt reuniți într-un ocol silvic privat. Ei sunt de acord cu orice soluție pentru ca drumul să fie reparat.


În zonă se exploatează mari cantități de lemn atât de către privați, cât și de către Primăria Bicaz, care nu a investit nimic în reparații pe motiv că nu are în administrare drumul. Există o restricție de tonaj de 20 tone, care nu se respectă. Exploatarea forestieră plus calamitățile naturale au dus la ruperea drumului în nenumărate rânduri. În Secu și Izvorul Alb trăiesc peste 100 de oameni cei mai mulți vârstnici care nu pot ajunge uneori în oraș sau din oraș acasă. Autospecialele ISU, ambulanțele ajung foarte greu în zonă. Acum câțiva ani o casă a ars timp de 4 ore în totalitate până au reușit să ajungă pompierii. Oamenii merg din Secu până la Bicaz la medic, la farmacie, cu bicicleta sau pe jos, distanță fiind de 8 km până la baraj.
Angela Croitoru
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro




