Un weekend de stat în casă, sub pătură, cu o ceașcă de ciocolată caldă la un maraton al filmelor sau la activități cu cei mici. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, de sâmbătă, 5 aprilie, până luni, 7 aprilie, ora 18:00, vremea va fi mult mai rece decât normalul perioadei, cu instabilitate atmosferică, lapoviță și, local, chiar ninsoare, ploi cu cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă și îngheț la sol.
Pe Ceahlău, la altitudini de peste 1700 de metri, este emis cod galben de viscol, așa încât mai bine nu vă aventurați în excursii pe munte în acest weekend. ANM anunță intensificări ale vântului de peste 70 de km/oră: “La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 75…85 km/h și temporar va fi viscol”.
În județul Neamț, ca și în întreaga țară, cu excepția câtorva zona din sud, sunt anunțate ploi cu caracter de aversă, ce vor acumula cantități de 10-20 de l/mp, local de până la 40 de l/mp.
“ Sâmbătă vor fi ploi, descărcări electrice, vijelii și izolat grindină. Din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va răci accentuat, iar ploile se vor extinde și se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, la început la munte, apoi și în zonele joase de relief. Îndeosebi în zona montană și submontană se va depune strat de zăpadă, în medie de 10….15 cm.
În majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 40…50 km/h.
Nopțile și diminețile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative. Temperaturile minime se vor situa în general între -7 și 2 grade. Local se va produce brumă și îngheț la sol.
Notă: Vremea se va menține deosebit de rece, temporar vor fi precipitații mixte și intensificări ale vântului, până spre sfârșitul săptămânii viitoare”, precizează ANM.
Angela Croitoru
Foto: ANM
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital




