Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    duminică, august 16
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Alexandra Șerban, medic rezident neurolog: „Visul meu a început la 10 ani, după ce mi-am pierdut bunicul”
    • Copii care pătimesc din cauza adulților. Două accidente petrecute în Neamț s-au soldat cu rănirea a 5 minori
    • VIDEO. Neamț. Orașul Bicaz în sărbătoare de Ziua Marinei
    • Religia pentru oameni grăbiți / Iertarea: libertatea de a nu rămâne dator trecutului
    • Tragedie: familie din Târgu-Neamț, distrusă într-un accident cu un autocamion militar
    • Noutăți pentru bobocii de clasa a IX-a
    • Ziua comunei Bozieni – sărbătoarea plină de energie a comunității!
    • Povești de acum peste un veac. Regina Maria, vizite prin Neamț și Bacău în anii Primului Război Mondial
    • Mănăstirea Paltin Petru-Vodă și-a sărbătorit hramul principal. PS Nectarie de Bogdania a săvârșit Sfânta Liturghie
    • Procesul Covid 19. Școli închise, bolnavi abandonați, economie sufocată: procesul care pune Guvernul în fața propriilor excese din perioada pandemiei
    Stiri Neamt
    Prima pagină » Sănătate » „Provocări, oportunități și rolul esențial al asistenților medicali și moașelor în îngrijirile medicale” – conferință județeană la Piatra Neamț
    asistente conferinta 1 - „Provocări, oportunități și rolul esențial al asistenților medicali și moașelor în îngrijirile medicale” – conferință județeană la Piatra Neamț
    Sănătate mai 16, 2025

    „Provocări, oportunități și rolul esențial al asistenților medicali și moașelor în îngrijirile medicale” – conferință județeană la Piatra Neamț

    By MesagerulUpdated:mai 16, 2025Niciun comentariu7 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    asistente conferinta 1 - „Provocări, oportunități și rolul esențial al asistenților medicali și moașelor în îngrijirile medicale” – conferință județeană la Piatra NeamțAsistenții medicali și moașele din Neamț vor participa în perioada 23-24 mai, la conferința cu tema „Provocări, oportunități și rolul esențial al asistenților medicali și moașelor în îngrijirile medicale”. Organizat de Filiala Neamț a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, evenimentul are loc într-o perioadă cu însemnătate pentru cadrele medicale. În contextul în care pe 5 mai a fost marcată Ziua Internațională a Moașei, iar pe 12 mai a fost sărbătorită Ziua Internațională a Asistenților Medicali. Având în vedere aceste considerente, filiala Neamț a OAMGMAMR organizează a doua ediție consecutivă a conferinței, după o pauză de câțiva ani din perioada pandemică.

    asistente conferinta 2 - „Provocări, oportunități și rolul esențial al asistenților medicali și moașelor în îngrijirile medicale” – conferință județeană la Piatra Neamț„Conferința este dedicată asistenților medicali și este organizată, în mare parte, de colegii noștri din această profesie. A fost o dorință personală puternică să punem în valoare expertiza și vocea asistenților medicali, iar evenimentul reflectă acest lucru: dintre toți lectorii invitați, doar două persoane sunt din afara profesiei – un psiholog și un medic. Ne-am dorit ca participarea să fie gratuită pentru a oferi acest eveniment ca un gest de apreciere și recunoștință din partea organizației profesionale față de toți asistenții medicali din Neamț. A fi asistent medical sau moașă este, pentru mine, mai mult decât o meserie – este o vocație. Este o profesie care nu poate fi făcută fără empatie, implicare și dăruire. Ne confruntăm cu numeroase provocări, dar și cu oportunități și satisfacții, atât personale – prin recunoștința pacienților, cât și profesionale – prin posibilitatea de dezvoltare și avansare în carieră. Avem onoarea să o avem invitată pe doamna Liliana Constantin, asistent medical licențiat și director de îngrijiri într-un spital de urgență din București – un exemplu de succes și inspirație pentru întreaga noastră breaslă”, a declarat Carmen Lungu, președintele filialei Neamț a OAMGMAMR.

    Teme de discuție, dar și workshop-uri

    Principalele teme de discuție din cadrul conferinței se referă la provocările asistenților medicali și moașelor în sistemul de sănătate, dar și oportunități pentru dezvoltarea profesională și leadership în îngrijirile medicale.

    „Inteligența Artificială în îngrijirile medicale: oportunități și limite” este un subiect actual și interesant, mai ales în domeniul medical. O altă temă se referă la rolul esențial al moașelor în sănătatea maternă și neonatală. Și cum comunicarea este punctul cheie al unei bune relații, participanții vor atinge și acest subiect în cadrul temei „Comunicarea eficientă și relația pacient – asistent medical” dar vor fi abordate și subiecte sensibile, precum malpraxisul.

    asistente conferinta 6 - „Provocări, oportunități și rolul esențial al asistenților medicali și moașelor în îngrijirile medicale” – conferință județeană la Piatra Neamț„Conferința include 3 workshop-uri, gândite ca un instrument de consolidare a cunoștințelor teoretice prin activități interactive și practice. Aceste workshop-uri sunt concepute pentru a completa temele prezentate teoretic și pentru a oferi participanților ocazia de a lucra concret pe subiecte esențiale în practica profesională. Mi-am dorit ca această conferință să nu fie doar un spațiu de informare, ci și unul de învățare aplicată, interactivă, în care asistenții medicali să poată adresa întrebări și să primească răspunsuri relevante pentru munca lor de zi cu zi – indiferent de locul în care își desfășoară activitatea. Primul, intitulat «Rolul asistentului medical în echipa de îngrijiri paliative», va fi susținut de dr. Tatiana Herghelegiu, medic rezident, cu formare inițială în profesia de asistent medical. Al doilea, «Pansamente chirurgicale: soluții și provocări» va fi coordonat de doamna Liliana Constantin, asistent medical licențiat și profesionist cu o vastă experiență clinică. «Comunicarea eficientă în leadership-ul medical» – este dedicat asistenților medicali cu rol de conducere. Comunicarea reprezintă un element esențial în echipa medicală, atât în relațiile colegiale, cât și în interacțiunea cu ceilalți membri ai echipei multidisciplinare: medici, psihologi, infirmieri, brancardieri. Și comunicare cu pacientul este de o importanță crucială, asistentul medical fiind adesea cel mai apropiat și constant sprijin pentru pacient. Prin urmare, dezvoltarea abilităților de leadership și comunicare contribuie direct la creșterea calității actului medical”, a afirmat Carmen Lungu.

    Aceasta a evidențiat rolul complex al asistentului medical, care este adesea primul căruia pacientul i se adresează atunci când are o nelămurire sau o problemă de ordin medical, administrativ sau chiar personal. Mulți pacienți nu beneficiază de sprijinul familiei, uneori din cauza distanței sau contextului social, iar asistentul medical devine nu doar un profesionist în îngrijiri, ci și un sprijin empatic și apropiat. Este nevoie de cunoștințe solide, dar și de calități umane profunde pentru a fi, în același timp, specialist și confident.

    asistente conferinta 3 - „Provocări, oportunități și rolul esențial al asistenților medicali și moașelor în îngrijirile medicale” – conferință județeană la Piatra Neamț„A fi asistent medical este, fără îndoială, o vocație. Această profesie implică mai mult decât efectuarea unor proceduri medicale; presupune empatie, responsabilitate și o profundă grijă față de oameni. Din acest motiv, am inclus în cadrul conferinței workshop-uri, menite să consolideze cunoștințele teoretice prin activități interactive și aplicate. Acestea sunt gândite ca sesiuni interactive și dacă la conferință ne așteptăm la 200 de persoane, la fiecare workshop vor fi circa 20 de participanți”, a adăugat Carmen Lungu.

    „Ne dorim ca această conferință anuală să devină tradiție”

    Conferința, care va fi găzduită de Grand Hotel Ceahlău Piatra Neamț, începe pe 23 mai, de la ora 14:30. Deschiderea lucrărilor va fi asigurată de președintele OAMGMAMR Neamț, Carmen Lungu. Vor fi analizate teme legate de starea și dispoziția afectivă a lehuzei, malpraxisul medical unde vor conferenția avocați, iar un kinetoterapeut va vorbi despre ergonomia posturală a asistentului medical.

    „Una dintre temele de actualitate abordate este responsabilitatea profesională și malpraxisul medical, un subiect de interes pentru toți practicienii din domeniul sănătății. Pentru a oferi o perspectivă clară și bine fundamentată, avem două invitate cu experiență în domeniul juridic: Anca David, avocatul organizației, și avocat Monica Iosub. În program avem și o temă practică, ce vizează sănătatea fizică a asistenților medicali. Știm că mulți colegi se confruntă cu probleme de postură, dureri de spate, afecțiuni musculo-scheletice, așa că am invitat-o pe Ana-Andreia Grăițaru, kinetoterapeut cu experiență, care provine din rândul profesiei noastre – fost asistent medical. Ea înțelege în profunzime provocările fizice ale profesiei și va oferi soluții aplicate. Un alt moment important va fi susținut de colegii noștri asistenți medicali comunitari. Aceștia vor împărtăși ce presupune activitatea lor, oferind clarificări utile pentru colegii care nu sunt familiarizați cu rolul esențial pe care îl au în comunitate”, a adăugat Carmen Lungu.

    asistente conferinta 4 - „Provocări, oportunități și rolul esențial al asistenților medicali și moașelor în îngrijirile medicale” – conferință județeană la Piatra NeamțPe 24 mai vor fi abordate alte teme precum „Scutul invizibil: vaccinarea și arta prevenirii”, „Îngrijirea pacienților cu afecțiuni cardiovasculare”, „Îngrijirea pacienților terminali”, dar și „Dincolo de uniformă: provocările și riscurile profesiei de asistent medical” sau „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în îngrijirile medicale”.

    asistente conferinta 5 - „Provocări, oportunități și rolul esențial al asistenților medicali și moașelor în îngrijirile medicale” – conferință județeană la Piatra Neamț„Conferința se va încheia cu un moment aplicat, extrem de valoros, dedicat unei situații care poate fi întâlnită în viața de zi cu zi: «Accidentele rutiere și traumatismele – algoritmul primului ajutor». O echipă de asistenți medicali din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț va susține prezentarea, combinând partea teoretică cu demonstrații practice, pentru a arăta pașii corecți în acordarea primului ajutor într-un accident rutier. De multe ori, chiar și cadrele medicale, cu cele mai bune intenții, pot greși în lipsa unor proceduri clare sau a unei intervenții standardizate. Colegii noștri de la Ambulanță, specializați în intervenții de urgență, vor arăta exact cum trebuie acționat, pentru a nu înrăutăți starea victimei. Inițiativa lor, apreciată și binevenită, transformă sesiunea într-un moment esențial de formare practică. Dacă anul trecut am încheiat conferința cu o sesiune interactivă despre resuscitarea cardio-respiratorie, anul acesta continuăm în aceeași linie, consolidând caracterul aplicat. Suntem la cea de-a doua ediție consecutivă a conferinței județene și ne dorim ca acest eveniment să devină o tradiție dedicată evoluției profesionale a asistenților medicali din Neamț. Conferința este rezultatul efortului comun al echipei Biroului Consiliului Județean al OAMGMAMR Neamț: as. med. Simona Nicoleta Țugui – vicepreședinte, as. med. Mihaela Pătrașc – vicepreședinte, as. med. lic. Roxana-Elena Enache – secretar. Prin unitate și profesionalism am reușit să organizăm un eveniment dedicat în întregime asistenților medicali. Ne-am propus să punem în prim-plan nevoile, aspirațiile și dezvoltarea profesională a colegilor, consolidând astfel rolul esențial pe care îl au în sistemul de sănătate. Mulțumim tuturor celor implicați pentru dedicare și implicare!”, a punctat Carmen Lungu președinte OAMGMAMR Neamț.

    Gabi SOFRONIA

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Jandarmii băcăuani în mijlocul copiilor: lecții de siguranță și bucurie la școlile de vară din Prăjești și Corbasca ZCH FOTO. Un motociclist a decedat, fiind strivit de o autocisternă. Accidentul s-a petrecut pe E 581, în Vaslui NewsEdge Palatul Sebestyen și Librăria Universității din Cluj sunt în centrul unei controverse. Comunicarea lipsă, principalul vinovat al scandalului termopanelor BusinessEdge Turismul a generat un deficit de 4,6 miliarde euro. Românii cheltuie în vacanțe aproape de două ori mai mulți bani decât reușește industria locală să atragă
    asistenți medicali Carmen Lungu moașe
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleAlegeri prezidențiale – turul II – informații importante pentru alegători
    Next Article Văleni II – Întoarcerea în întuneric: “Trăim ca șobolanii!“
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    Tânără medic rezident neurolog în halat verde cu stetoscop pe umeri.

    Alexandra Șerban, medic rezident neurolog: „Visul meu a început la 10 ani, după ce mi-am pierdut bunicul”

    august 16, 2026
    WhatsApp Image 2026 08 16 at 08.27.07 - Copii care pătimesc din cauza adulților. Două accidente petrecute în Neamț s-au soldat cu rănirea a 5 minori

    Copii care pătimesc din cauza adulților. Două accidente petrecute în Neamț s-au soldat cu rănirea a 5 minori

    august 16, 2026
    WhatsApp Image 2026 08 15 at 20.12.26 - VIDEO. Neamț. Orașul Bicaz în sărbătoare de Ziua Marinei

    VIDEO. Neamț. Orașul Bicaz în sărbătoare de Ziua Marinei

    august 15, 2026
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.