10 mai, Ziua Independenței Naționale a României, a fost marcată de Garnizoana Piatra Neamț, printr-o ceremonie și defilare militară la Cimitirul Eroilor din Piatra Neamț. Cu începere de la ora 10:00 militarii, oficialii, dar și zeci de civili au fost prezenți în proximitatea Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial.
Ceremonia a debutat cu salutul Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie „Mareşal Józef Piłsudski”, intonarea imnului naţional al României și oficierea serviciului religios, apoi au urmat alocuțiunile oficialităților și depunerea de coroane la Monumentul Eroilor.

Ca de fiecare dată cel mai așteptat moment pentru toți cei prezenți la astfel de ceremonii militare l-a constituit defilarea Drapelului de Luptă şi a gărzii de onoare, constituită din militari ai Batalionului 634 Infanterie şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Gabi SOFRONIA, foto-video Bogdan CĂLIAN

Parteneri
Mesagerul Bacău Cinci pompieri de la ISU Bacău reprezintă România la Campionatul European din Cehia
ZCH Baterii pentru panouri fotovoltaice, finanțate cu până la 15.000 de lei. Programul se adresează prosumatorilor
BusinessEdge Necesarul de recapitalizare al firmelor a ajuns la 160,5 miliarde de lei. Datoriile comerciale depășesc finanțarea bancară

















