Garnizoana Piatra Neamț organizează ceremonia militară dedicată Zilei Independenței Naționale a României. Acțiunea are loc pe 10 mai, cu începere de la ora 10:00 și se va desfășura la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial – Cimitirul Eroilor din Piatra Neamț. Programul ceremoniei cuprinde salutul Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”, intonarea imnului național al României și continuă cu oficierea serviciului religios. În program sunt incluse alocuțiunile oficialităților și depunerea de coroane la Monumentul Eroilor.
Manifestarea se încheie cu defilarea Drapelului de Luptă și a gărzii de onoare, constituită din militari ai Batalionului 634 Infanterie și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț. „La 10 mai 1877, Senatul proclama Independența statului Român, când conducătorul statului de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamația „Independența absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Cu o zi înainte, actul fusese citit în Parlament de Mihail Kogălniceanu și votat de reprezentanții celor două camere. Glorie eternă eroilor neamului!”, a declarat Vasile Vânău, șeful Cercului Militar Piatra Neamț.
(G. S.)

Mesagerul Bacău Centenar cu scandal la Colegiul „Vasile Alecsandri”: Primarul Viziteu a retras proiectul de finanțare în urma unor suspiciuni de colectare ilegală de bani
ZCH VIDEO-FOTO. Știre actualizată. Accident grav la Vânători Neamț
NewsEdge De ce sunt atât de mulți oameni epuizați emoțional, chiar și după concediu
BusinessEdge BEI acordă o finanțare de 100 milioane de euro unui proiect fotovoltaic din România. Parcul Dama Solar va avea o capacitate de 1,3 GWp




