Astăzi, în satul Mânăstirea Neamț din comuna Vânători-Neamț, a fost mare sărbătoare.
Toată suflarea satului, alături de credincioși veniți și din alte localități, a sărbătorit hramul frumoasei bisericii „Sfânta Treime”, construită din lemn, în stil maramureșean.
Preotul paroh Cristian Andron, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat o slujbă religioasă în curtea bisericii, în Cerdacul Icoanei Maicii Domnului.
La final, preotul Cristian Andron a ținut și o cuvântare, după care a invitat pe cei prezenți la masă, conform tradiției.
Despre istoria acestui frumos lăcaș de cult, Mesagerul de Neamț a scris un amplu articol aici.
M.N.

Parteneri
Mesagerul Bacău Carne confiscată și valuri de amenzi în supermarketurile și cantinele din Bacău după controalele inspectorilor sanitari
ZCH Primarul Chirica de la Iași – inculpat în dosarul “Păcura”. Procurorii DNA au pus sechestru pe imobile ale sale de peste 2 milioane de lei
NewsEdge Sisteme Patriot suedeze ajung în Polonia pentru protejarea rutelor către Ucraina
BusinessEdge Mașinile electrice ieftine împing Europa la un record. Vânzările au crescut cu 45% în opt luni




